Menu

E grav ! Vâlcea, locul I pe ţară la creşterea numărului de infectări raportat la populaţie

f_350_200_16777215_00_images_banner1_fartat_sebi_1.jpg

 

 

 

 

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.064 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 02.10.2020 (10:00) – 03.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (18 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de
vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.734. Dintre acestea, 583 sunt internate la ATI.

În Vâlcea sunt 52 de cazuri noi.

Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, afirmă că situaţia din judeţ este "alarmantă" în ceea ce priveşte evoluţia numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, în condiţiile în care Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea are un grad de ocupare de peste 95% şi personalul medical este suprasolicitat.

"Vâlcenii trebuie să ştie că situaţia este una alarmantă. Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă are în momentul de faţă un grad de ocupare de peste 95%, iar personalul medical din prima linie este suprasolicitat de câteva luni. Am preferat o restricţionare moderată acum, în locul uneia drastice mai târziu. Scopul este să temperăm acest val de îmbolnăviri, punând pe primul loc sănătatea vâlcenilor. Situaţia impune responsabilitate maximă şi toţi trebuie să depunem eforturi pentru a depăşi această perioadă", a arătat prefectul Sebastian Fârtat, într-un comunicat remis AGERPRES.

Prefectul adaugă că Vâlcea este primul loc la nivel naţional în privinţa creşterii numărului de infectări cu SARS-CoV-2 raportat la populaţie.

Ce a uitat să spună Sebastian Fârtat este că în mare parte situaţia i se datorează. Aşa e când ajungi prefect fără să ai experienţă.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK