Menu

De ce trag clopotele, dom Mînzînă ? De frânghie, monşer !

f_350_200_16777215_00_images_banner1_minzina_conf_presa.jpg

 

 

 

 

 

Presa a ajuns să fie viaţa mea şi când spun acest lucru simt o frustrare cum nu vă închipuiţi. Bună sau rea, asta nu contează vizavi de ce voi explica în continuare, această presă îmi ocupă mai mult timp din viaţa pe care mi-a lăsat-o Dumnezeu decât toate celelalte acte ale vremii mele luate la un loc. Nici amorul, nici somnul, nici cafeaua, nici cititul, nici taclaua, nici filmul, nimic din toate acestea şi toate însumate nu îmi consumă din trecerea vieţii cât îmi consumă scrisul la ziar.

Presa mea, bună sau rea, repet, a devenit păcatul vieţii mele, vina mea tragică, mai ales că, vorba unui filosof, ”nu am scris un rând fără să simt apoi o jenă, o silă insuportabilă, fără să mă îndoiesc total de misiunea și capacitățile mele”.

Aş fi fost fericit să fi rămas la psihologie, aşa cum visam în adolescenţă, mai ales că debutasem cu dreptul scriind o lucrare bună despre ”Antipsihiatrie”, ori să fi continuat cu demografia și demografia istorică pentru care am urmat școli străine, ori să mă fi mângâiat cu pasiunea mea târzie pentru teologie, pe care am început să o studiez temeinic, urmând cursurile unei facultăți de profil, după 40 de ani, ca să mă las apoi păgubaș tot în favoarea acestei prese care m-a ucis și mă ucide.

Așa stând lucrurile, ajungem la zilele noastre, când m-am trezit mâncând pâine, eu și familia mea, din presa politică, făcând și un pic de consultanță, pe ici, pe colo, cam câtă se poate face în provincie, adică puțin spre deloc, fiindcă politicienii locali nu cred în psihologie, sociologie sau științele comunicării, li se par zorzoane, mofturi, mizilic.

Chiar dacă am trăit și trăiesc printre rinoceri de carton, totuși ”rhinoceros”, în sensul lui Eugen Ionescu, dar români şi de provincie, cu mame Chirițe și cu tați Guliță, m-am străduit până peste poate să mint meseria asta de jurnalist cât mai puțin posibil, fiindcă să nu o minți deloc chiar nu merge. Problema este că în presa politică e ca la femei, degeaba vrei tu dacă nu vrea și domnișoara, fiindcă, vorba populară, broasca nu cântă decât în apă, iar când un bou merge ”hăis” și alt bou ”cea”, carul înțepenește pe loc.

Presă înțepenită nu am putut să fac, ceea ce m-a cam fript la buzunare. N-am fost Jim Wormold, personajul lui Graham Greene din romanul ”Omul nostru din Havana” care făcea rapoarte false pentru o agentură de spionaj ca să aibă cu ce-și crește copilul. Cred că fetiță avea, ca și mine.

Iar acum, să vorbim concret despre neprețuitul meu comiliton, carismaticul și pontosul domn Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, fiindcă la el vreau să ajung cu firul poveștii. Gargaragiu dar patriot, ar fi trebuit să-l cheme nu Ion, ci Mitică. Știți chestia din Caragiale:
- De ce trag clopotele, Mitică ?
- De frânghie, monşer.

S-a nimerit să-mi placă omul, e de cursă lungă şi adoră şueta, semănăm din multe puncte de vedere, fac şi eu gargară la un pahar de whisky de plictisesc auditoriul.

Partea proastă, nespus de proastă, peste măsură de proastă este că şeful PSD Argeş e gurist la comunicare, nu e, carevasăzică notist. E gurist talentat, dar dincolo de ”s-au scuturat toți trandafirii” sau ”păsărică mută-ți cuibul” nu poate duce, într-un moment în care adversarii politici o dau pe rock și heavy metal.

N-aș avea eu nicio apăsare cu guristul meu dacă nu s-ar fi întâmplat să consider, cam de la apariția lui Iohannis pe firmamentul național, că PSD e o capodoperă de partid pe lângă PNL. Capodoperă în sensul că cine n-are mândră cu ochi albaștri, sărută și ochi căprui. Așa stând lucrurile, iată-mă determinat de soarta crudă să lucrez cu dom Mînzînă, iar până în prezent discuţiile au fost ca la Conu Iancu:
- Cât e ceasul, dom preşedinte ?
- Cât a fost ieri pe vremea asta.
Sau:
Intri la o terasă; te apropii de dom Mînzînă şi-l saluţi; el îţi răspunde amabil:
- Adio!
Îl saluţi la plecare; el îţi răspunde:
- Să-mi scrii!

Şi aşa mai departe, încât îmi vine să închei şi eu precum Caragiale exclamând:
- Al dracului dom Mînzînă.

Nu închei însă deoarece mai sunt câteva aspecte de precizat. Primul, că mi-e teamă nu fiindcă m-aş trezi de partea proastă a baricadei, fiindcă aici a partea bună, dar că voi lupta singur fără nici măcar să fie război. Ridicolul ucide. Apoi, în viaţa mea nu am luat bani nemunciţi, poate şi de asta nu a trebuit să mă caut vreodată la doctor.
Cred că, global cel puţin, s-a înţeles ce am vrut să spun. PSD Argeş e băiat mare şi ştie să se descurce şi singur. Că după alegeri vor trage clopotele, asta e altă poveste.

- De ce trag clopotele, dom Mînzînă ?
- De frânghie, monşer.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK