Logo

Hotărârea 32 cu privire la măsurile în vigoare de la 1 iulie.Text integral

f_350_200_16777215_00_images_banner1_orban_ludovic.jpg

 

 

 

 

 

 

HOTĂRÂRE nr. 32 din 29.06.2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 01.07.2020 precum și instituirea excepției de la măsura carantinării / izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European

Având în vedere propunerile referitoare la măsurile de relaxare aplicabile după data de 01.07.2020 precum și cele referitoare la lista statelor pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei instituționalizate, cuprinse în Hotărârea nr. 19 din 29.06.2020, a Grupului de suport tehnico - științific privind gestionarea bolilor înalt contagioasele teritoriul României, ținând cont analiza efectuată de Institutul Național de Sănătate Publică privind evoluția situației infecțiilor SARS-CoV-2 în statele UE și din Spațiul Economic European, întocmită potrivit prevederilor pct. 2 din anexa nr. 2 a HG nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin.2 și 3, art. 45 alin.1 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de 2 Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la locuință/locația aleasă elaborată de INSP și aprobată de CNSU prin Hotărârea nr. 29 din 13.06.2020 cu modificările și completările ulterioare prin Hotărârea nr. 31 din 23.06.2020, își menține valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene.

Art.2 Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în vigoare la data prezentei hotărâri se propun a se modifica și completa după cum urmează: - activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică; - instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate; - permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretuluişi sportului şi ministrului sănătățiiși aplicabile pentru Liga I de fotbal; - permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății; - permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog; - permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară; 3 - înlocuirea noțiunii de ”triaj epidemiologic” cu ”triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora. Art.3 Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENȚĂ
Premier, Ludovic Orban

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.