Menu

După decontaminare, ar fi bine să urmeze o decolonizare

f_350_200_16777215_00_images_George.jpg

 

 

 

 

 

 

Ignoraţi promisiunile de schimbare ale altora, ale dumneavoastră sau ale mele. Întotdeauna omul a jurat că nu mai face ce a făcut atunci când s-a apropiat vremea pedepsei.

Observ că mulţi îşi iau angajamentul că, după ce trece epidemia, vor fi mai cumpătaţi, mai rezervaţi, mai dedicaţi familiei şi vieţii personale, mai îndrăgostiţi de ţară. Nu se va întâmpla acest lucru, iar istoria o dovedeşte.

Ori de câte ori s-a încheiat o perioadă sumbră, oamenii au cheltuit şi au chefuit. După ciumă, carnaval, după prohibiţie, beţie, aşa a fost şi va fi cât e lumea şi pământul.

Cu altceva trebuie să rămânem după pandemie, nu cu inhibiţiile. Trebuie să ne reevaluăm valorile naţionale, să devenim mai sceptici faţă de o anumită propagandă.
Nici UE nu dispare, nici guvernul mondial nu apare, însă România românilor trebuie să renască din propria cenunşă.

 

Citiți continuarea articcolului AICI.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK