Menu

Temperamente politice argeşene

f_350_200_16777215_00_images_George.jpg

 

 

 

 

 

Vreau să le fiu prieten lui Adrian Miuțescu, șeful liberalilor din Argeș și lui Ionuț Moșteanu, deputatul USR de Argeș, spunându-le că trebuie să se trezească din visele de mărire fiindcă la PSD Argeș a venit un șef nou pe nume Mînzînă.

Ar fi fost mișto de tot pentru domniile lor să o aleagă Ciuma Roșie argeșeană pe Maria Dinu, fiindcă ar fi fost ”ejusdem farinae”, cum ziceau strămoșii latini, adică din aceeași făină, dacă făceai niște gogoși politice din făina Maria Dinu sau din făina Miuțescu ori Moșteanu ar fi avut același gust.

Le spun amicilor liberali și useriști că Ion Mînzînă este genul de om care atunci când devine șef, se schimbă la față. Stă pitulat când e adjunct, face pe mortul în păpușoi, însă când ia puterea chiar vrea să și-o exercite.

Că așa stau lucrurile, s-a văzut în urmă cu o săptămână, când a fost trimis la plimbare simpaticul pădurar Dorin Mărășoiu, pe motiv că îi făcea bezele lui Ponta.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK