Menu

Mă înjură Gregoire L’Ecrivain, dar mi-e cam lene să-i răspund

f_350_200_16777215_00_images_banner1_cartianu_rezist.jpg

 

 

 

 

 

Jean – Francois Marmion, coordonatorul unui volum intitulat ”Psihologia prostiei” pe care tocmai îl citesc, scrie că ”legitima apărare este o capcană, încearcă să-i dai sfaturi, să-l schimbi pe idiot și ești pierdut”.

M-am gândit la afirmația aceasta azi – noapte când, coborând de la cabana mea unde am petrecut cu niște prieteni, după ce i-am condus la mașini, am mai fumat o țigară și am deschis Facebook din plictiseală, luând la cunoștință că tocmai mă înjurase Grigore Cartianu.

Am citit articolul pe diagonală și mi-a părut rău că e scris prost, lung dar prost, ca și cum nea Grigore ar fi primit o comandă și nu știa cum să scape mai repede de ea.
Textul începe cu vreo câteva fraze chinuite despre subsemnatul, aflând printre altele că ”prin Argeș își face de cap o vietate (adică eu – n.m.) care-și pune-n piept legitimația de ziarist, ba mai mult, pe cea de director de presă, și care ne face proști pe noi, ăștia care n-am votat cu Dăncilă”.

Care legitimație, Cartiene, că n-am ? În viața mea nu m-a legitimat nimeni, cu toate că am intrat la vreo zece șefi de stat și de guvern cu care am făcut interviuri, dar probabil că așa cum se vede pe mine că sunt un om venit cu treabă, se vede pe Grigore că e ciudat și trebuie să arate legitimația.

În fine, da, vă consider vinovați pe voi, ăștia care ați votat cu Iohannis, nu proști dar vinovați pentru ce se întâmplă acum. Chiar am zis, Cartiene, în articolul pentru care mă înjuri că ”nu ești deloc prost, deși nu găsesc cuvântul care să te caracterizeze. Probabil ceva între: neinformat, vanitos, şmecher, atotştiutor, agresiv”. Nu mă refeream la tine neapărat, dar dacă ți-ai băgat capul în poză, ți se potrivește.

În fine, e cald afară, timp frumos, nu prea am chef să răspuns unui articol slab, risc să scriu și eu tot slab. Un coleg din presă, chiar din Argeș, a zis ceva bun, bun despre Cartianu și, scutindu-mă de efort, preiau aici.

” Este unul dintre cei mai hidoşi propagandişti ai Binomului, celebru pentru faptul că s-a prezentat la o întâlnire cu scriitorul Paulo Coelho drept Gregoire L’Ecrivain. Vă daţi seama cât de idiot trebuie să fii ca să faci asta, nu-i aşa?... Martalogul ăsta cu faţă de sculer-matriţer şi IQ asemenea...”

Am mai găsit undeva ceva mișto despre băiatul ăsta plictisitor.

”Jurnalistul Grigore Cartianu relatează cu lux de amănunte, în două materiale consecutive, modul în care și-a mințit consătenii din localitatea Brădicenii Gorjului, dar și proprii părinți, în legătură cu faptul că ar fi ucis doi presupuși teroriști, la Revoluție, Amănuntele furnizate au mers pînă la locul unde i-a împușcat, cu un pistol-mitralieră Kalașnikov: pe unul în cap, pe al doilea în inimă”, a scris, cândva, Adevărul.

Îmi e lene să adaug alte lucruri, ce să adaug, Grigore Cartianu nu mă inspiră. Dacă nu aveți altceva de făcut, citiți articolul pentru care mă înjură ăsta aici, iar înjurătura lui aici.

Weekend plăcut tuturor.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK