Menu

Mi-a străpuns inima, în aceste zile, turla bisericii de la Şurdeşti

f_350_200_16777215_00_images_surdesti.jpg

 

 

 

 

 

 

Turla bisericii din Şurdeşti mi-a împuns inima a îngrijorare chiar la cumpăna dintre ani.

Prietenul meu, chirurgul DRP, mare cunoscător al Africii, unde a şi operat, al Rusiei, unde a fost reprezentantul unei companii medicale, al Indiei, Pakistanului şi Cambodgiei, pe care le-a străbătut pe motocicletă, dar şi mai mare iubitor al Maramureşului, m-a dus, în ultima zi a anului, să văd biserica de lemn din Şurdeşti, cel mai minunat monument arhitectonic pe care ochii mei, care au înregistrat multe, l-au cunoscut vreodată.

Atât de sobră şi cutezătoare, de dornică de a mărturisi mult prin puţin, această biserică, despre care se spune că ar avea cea mai înaltă turlă dintre bisericile de lemn ale lumii, a fost construită în veacul al XVIII-lea, de generaţia imediat următoare celei care a suferit marea invazie a tătarilor de la 1717. Monumentul te umple de respect fără a te copleşi, vibrând de creştinătate ca o coardă de vioară cu sunet perpetuu.

Apoi, toată această ultimă zi din an m-am temut, mai mult ca niciodată, crescendo, că ţara noastră va fi împărţită şi furată. Doctorul DRP, care nu crede în conspiraţii şi crede în moralitatea Uniunii Europene, nu a putut să îmi fie un bun confesor pentru temerile mele, aşa încât la trecerea dintre ani ne-am băut palinca discutând despre orice altceva.

Sincer, proiectul părinţilor fondatori ai UE, de la Churchill la Jean Monnet, Robert Schuman, De Gasperi şi Spaak mi se pare una dintre cele mai nobile dar şi cele mai trădate idei din istoria continentului. Pragmatismul extrem a luat faţa umanismului, sinceritatea şi îngrijorarea au lăsat locul ipocriziei şi cinismului, situaţie care se vede cu ochiul liber, cu condiţia să nu te fi orbit propaganda. În subteranele Uniunii s-a născut şi s-a dezvoltat o reţea de jocuri de interese de tip mafiot susţinută de banii multinaţionalelor şi experienţa serviciilor secrete ale marilor puteri. În ultimii ani, uriaşa ciupercă din pivniţele UE face şi desface totul, prostindu-i pe proştii cărora le vorbesc despre democraţie şi drepturile omului, despre statul de drept şi lupta anticorupţie.

Cel mai grav este că au reuşit să distrugă spiritual naţional românesc, probabil cel mai atacat din cuprinsul întregii Europe, din multiple motive pe care nu avem vreme să le disecăm aici.

Biserica de lemn din Şurdeşti a fost construită de zece familii, fapt irepetabil deoarece vlaga a secat brusc în ultimii zeci de ani tocmai fiindcă soarele UE a strălucit şi a ars prea tare, pârjolind mândria naţională. Primim bani europeni pentru a ţine în viaţă bisericile de lemn din Maramureş, dar obsesia mea este că nu urmaşii noştri se vor bucura, ci nepoţii şi strănepoţii celor care finanţează acum, potrivit eternei reguli că nimic în viaţa internaţională nu e de pomană.

Să dea Dumnezeu să fiu eu paseist, comunist sau cum vreţi să spuneţi şi să nu se întâmple nimic rău ţării şi neamului, să am eu mintea îngustă dar România să dăinuiască sub formă de ţară, nu ca indicator dat de turnurile de control avioanelor care vor ateriza pe aici.

Altminteri, am petrecut un revelion de neuitat, cu gazde primitoare, cu bucate şi băutură pe cinste, doar îngrijorarea mea din cap m-a bâzâit ca o muscă enervantă de care am scăpat doar fiindcă sunt stenic şi optimist din fire.

Acum ştiu că turla mândră a bisericii de la Şurdeşti mi-a împuns inima cu această îngrijorare că ne-am putea pierde ţara prin manipulări din afară şi trădători dinăuntru, fiindcă am fost naivi în mod genial şi vom excela în naivitate precum Stan Ioan Pătraş de la Săpânţa a cărui casă în paragină am vizitat-o în prima zi din an.

Şi apropos de Săpânţa, de când nu am mai mers pe acolo a apărut în curtea cimitirului vesel – invenţie pe care o pun aproape de minunile lui Brâncuşi - o uriaşă biserică de beton, dovadă că ne-am stricat la cap de tot, crezând că pentru a ţine pasul cu viitorul trebuie să uităm de noi înşine.

Cam aşa a fost pentru mine începutul anului 2020 şi sunt bucuros să vă regăsesc şi să împărtăşim împreună gânduri şi simţiri încă un an de acum înainte, că doar de aceea a dat Dumnezeu să fim contemporani.

La mulţi ani !

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK