Menu

Strict secret. Cine este, cu adevărat, Klaus Iohannis şi de ce nu mai poate fi preşedintele României

f_350_200_16777215_00_images_banner1_iohannis_la_birou.jpg

 

 

 

 

 

 

Întâmplător sau nu, suntem în posesia unui document care, în întregul său, a rămas până acum secret. Materialul era destinat punerii sub acuzare a lui Klaus Iohannis, ceea ce nu s-a mai întâmplat. De studiat, acum, de cei care au dorinţa de a folosi argumente în campania electorală (G.S.).

CAPITOLUL I.: FORMULAREA ACUZAȚIEI
Având în vedere:
1. Amenințarea la adresa securității naționale
Art. 1 din Legea nr. 51/1991, republicată în 2014, definește securitatea națională a României ca „starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”.
Raportat la textul legal, care definește starea de normalitate a funcționării societății și statului, în România a fost impusă o altă realitate. Societatea a fost aruncată într-o stare de divizare, confuzie, neliniște și agresivitate, iar principalele instituții ale statului au fost conduse într-un conflict ireconciliabil, climatul democratic fiind grav tulburat.
Afectarea stării de normalitate este consecința unei acțiuni anti-constituționale plenare a Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, în scopul preluării controlului asupra Parlamentului și Guvernului și subordonării acestora unor grupuri de interese nelegitime. Acțiunile acestuia împotriva ordinii constituționale sunt definite ca „amenințare, risc și vulnerabilitate” la adresa securității naționale.
Sunt aplicabile dispozițiile art. 397 alin. 2 cu trimitere la art. 398 C. pen., precum și art. 1, art. 3 lit. d), f), h) si l) din Legea nr. 51/1991 republicată, privind securitatea națională a României, precum și normele din Strategia Națională de Apărare a Țării.
2. Suprimarea funcției medierii; Uzurparea funcției de Președinte al României și funcției Parlamentului României; Exercitarea suveranității în nume propriu
Potrivit art. 80 alin. 2) din Constituție: „Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.”
În cei patru ani de mandat care au trecut de la investire, Președintele Klaus Werner Iohannis nu a realizat nicio acțiune de mediere între puterile statului sau între stat și societate, încălcând Constituția: „exercitarea funcției de mediere” este o dispoziție constituțională imperativă. Din contră, acesta a adâncit gravele conflicte existente și a inițiat conflicte noi și a devenit principalul factor de conflict în stat și societate. România a fost transformată într-un câmp de luptă între puterile statului și între stat și societate. Funcția constituțională a medierii a fost pervertită în mod deliberat în opusul său, într-o funcție autoritară.
Prin suprimarea funcției de mediere, atribuită de Constituție în mod exclusiv Președintelui și cu neputința de complinit de altă insituție, și substituirea acesteia cu o funcție autoritară, a fost dinamitat întregul echilibru instituțional și întregul climat social, cu efecte dezastruoase pentru stabilitatea și dezvoltarea României pe termen lung.
Suprimând funcția constituțională a medierii, Klaus Werner Iohannis a uzurpat funcția de Președinte al României.
Președintele uzurpator, în demersul său cu caracter insurgent, a pretins public că acționează în numele poporului „indignat” și „revoltat”, așezându-se în fruntea unor grupuri nereprezentative de protestatari stradali și contestând prin aceasta alegerile libere din 2016, care au legitimat actuala majoritate parlamentară. Asumarea publică de reprezentant al poporului a fost făcută de Președintele uzurpator în cea mai mare parte a acțiunilor sale politice și chemările împotriva Parlamentului și Guvernului din 22, 30, 31 ianuarie 2017, 7 februarie 2017, 2 mai și 23 iunie 2018 fiind explicite (enumerarea este cu titlu de exemplu). Prin aceasta, Președintele uzurpator a inițiat cel mai grav conflict politic, cel cu Parlamentul României, adevăratul reprezentant al poporului potrivit art. 61 alin. 1) din Constituție - „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și singura autoritate legiuitoare a țării.” -, precum și singurul organ care exercită suveranitatea poporului potrivit art. 2 alin. 1) din Constituție – „Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte”. Prin urmare, Președintele a uzurpat, totodată, și funcția Parlamentului, Președintele având, potrivit art. 80 alin. 1 din Constituție, funcția de reprezentant al statului, iar nu al poporului.
Uzurparea funcțiilor Președintelui și Parlamentului este definită ca exercitare a suveranității naționale în nume propriu, fiind încălcat art. 2 alin. 2) din Constituție: „Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
Uzurparea funcțiilor Președintelui și Parlamentului României reprezintă unul dintre elementele principale ale infracțiunii de înaltă trădare.
3. Președintele s-a instituit în calitatea de Conducător al grupurilor insurgente; rețeaua de sprijin
În scopul impunerii controlului asupra Parlamentului și Guvernului, sub autoritatea Președintelui uzurpator au fost constituite grupuri cu caracter insurgent și o rețea de sprijin.
Platforma politică a Președintelui - de înlăturare a partidelor care au câștigat alegerile din 2016 și substituirea lor cu o Camarila Prezidențială - este aceeași cu Platforma grupurilor insurgente care au produs mișcări de revoltă în spațiul public; Președintele s-a adresat permanent acestor grupuri în mod public în calitate de Conducător și le-a legitimat acțiunile; respectivele grupuri au acționat exclusiv în interesul politic al Președintelui. Calitatea de Conducător a Președintelui este dovedită.
Grupurile insurgente au fost constituite cu capacitate tactică pentru a excede forței publice, capabile să desfășoare acțiuni propagandistice de manipulare sistematice și standardizate de o agresivitate excesivă în tot spațiul public - media, spațiul virtual -, cu impact la nivelul întregii societăți, precum și capacitatea de a organiza în timp real ample acțiuni de stradă pe tot teritoriul țării, pentru o perioadă nelimitată. Aceste grupuri sunt active formal din ianuarie 2017.
O rețea para-statală, formată din persoane cu funcții de conducere în Serviciul Român de Informații, Ministerul Public, judecători, trusturi media aservite și jurnaliști (ofițeri SRI sub acoperire), finanțatori, lobbyuri interne și externe, grupuri de afaceri, organizații neguvernamentale controlate, persoane legendate în sfera instituțională și politică, s-a instituit ca suport strategic și tactic al Președintelui uzurpator și grupurilor insurgente.
Pericolul la adresa securității naționale a devenit efectiv și permanent, cu potențialul să escaladeze la nivelul de neînlăturat.
4. Confiscarea instituțiilor statului de drept de către Organizația ocultă constituită prin Protocoalele secrete sub autoritatea Președintelui - Președinte CSAT
Protocoalele secrete încheiate și puse în aplicare de Serviciul Român de Informații cu instituțiile Autorității Judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul General, Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, sunt acte normative care adaugă la legea penală, fiind încălcat art. 23 alin. 12 din Constituție. A fost anulat principiul legalității, fiind înlăturat Parlamentul din rolul său de „unic legiuitor” (art. 61 din Constituție).
Deciziile secrete ale CSAT, care au dispus încheierea Protocoalelor sunt, de asemenea, ilegale, CSAT neavând atribuții de legiferare.
Protocoalele au transformat Autoritatea Judecătorească în poliție politică, aceasta fiind adusă sub controlul Președintelui, serviciilor secrete și unor grupuri nelegitime.
Mecanismul Protocoalelor a substituit instituțiile constituționale și a instaurat un regim discreționar și ocult, de control subteran al puterilor statului.
Organizația anti-constituțională constituită prin Protocoalele secrete, coordonată de Președinte, este responsabilă de eliminarea sau șantajarea adversarilor politici prin deschiderea procese penale abuzive, care a devenit o practică curentă: prim-miniștri, miniștri, deputați și senatori care au refuzat să se supună Președintelui, au fost puși intempestiv sub ancheta penală, mulți dintre aceștia fiind arestați, compromiși sau forțați să demisioneze. Dosarele penale instrumentate de procurori prin falsificarea probelor, denunțuri mincinoase obținute prin șantaj, înlăturarea dreptului la apărare, dosare soluționate de judecători șantajați la rândul lor cu dosare penale, obligați să pronunțe hotărâri comandate, au îngenuncheat o bună parte a clasei politice, precum și persoanele indezirabile Organizației, din toate sferele de activitate.
Organizația i-a vânat pe liderii politici incomozi, unii dintre ei fiind puși ilegal sub urmărire strictă, inclusiv în spațiul familial, timp de ani de zile, fiind folosite sume uriașe din bugetul de stat în mod ocult. Spre exemplu, Președintele Senatului României a fost pus sub urmărire totală timp de 7 ani, urmărindu-se arestarea lui, acesta fiind unul dintre adversarii politici principali ai Președintelui.
Prin aceste practici s-a urmărit controlul deciziilor instituțiilor statului în afara cadrului constituțional, împotriva intereselor poporului român.
Organizația este responsabilă, totodată, de supravegherea în masă a populației, potrivit Comisiei parlamentare de control al activității SRI în ultimii ani fiind ascultate ilegal peste 6 milioane de români. Această acțiune paroxistică a transformat România într-un stat polițienesc integral. Sentimentul de teamă a fost instalat la nivelul întregii societăți, iar drepturile și libertățile cetățenești golite de conținut. Scopul acestor practici a fost controlul, manipularea și terorizarea societății, în beneficiul unor grupuri nelegitime.
În calitatea de Președinte CSAT, coordonator al sistemului de securitate națională, Președintele a autorizat și a condus personal activitățile de poliție politică ale Organizației, care a funcționat sub autoritatea directă a CSAT.
5. Aderarea la acțiunile insurgente a instituțiilor represive ale statului controlate de Președinte; acțiunile de poliție politică
Relațiile de conspirativitate dintre Președinte și instituțiile de represiune semnatare ale Protocoalelor secrete sunt intrinseci, prin calitatea sa de Președinte CSAT – unic beneficiar și coordonator al activităților Comunității de Informații.
Conspirativitatea a devenit extrinsecă prin aderarea instituțiilor represive și cele care aparțin autorității judecătorești - SRI, DNA, Parchetul General, ICCJ, CSM, un rol important fiind jucat și de Serviciul de Protecție și Paza, SPP - la grupurile insurgente, prin intermediul persoanelor cu funcții de conducere aflate la dispoziția Președintelui.
Acestea, pe de o parte, au folosit justiția împotriva adversarilor Președintelui - membri ai Parlamentului sau Guvernului – situație care a bulversat întreaga ordine constituțională, pe de altă parte au manipulat și au instigat la nesupunere civică, sprijinind acțiunile insurgente prin participări la acțiunile stradale, în mediul virtual și media, precum și prin activități de suport direct și indirect, comisiv și omisiv.
Principalul scop al aderării la grupurile insurgente a fost păstrarea controlului asupra instrumentului penal, cu ajutorul căruia Președintele și fostul Președinte au forțat la supunere clasa politică impunând regimul de mână forte. Acest control nu putea fi păstrat decât prin blocarea Parlamentului de a modifica legislația privind justiția și a elimina poliția politică. Desființarea poliției politice conduce la desființarea regimului autoritar și eliminarea grupurilor nelegitime, ostile poporului, reprezentat de Parlament.
Aderarea instituțiilor de represiune la acțiunea insurgentă reprezintă o amenințare plenară la adresa securității naționale, existând riscul major ca această rețea să preia sub control Parlamentul - lovind cu caducitatea votul popular și suveranitatea poporului -, și să distrugă democrația în România.
6. Acțiunea Președintelui de a distruge partidele parlamentare majoritare
În cadrul aceluiași plan, Președintele a supus partidele din majoritatea parlamentară unor ample acțiuni de demonizare, împotriva art. 8 din Constituție care definește partidele ca forme de manifestare a pluralismului în societate și garanții ale democrației constituționale. Încălcând obligația de mediator, Președintele a militat pentru pierderea credibilității și funcției lor sociale. În același timp, Președintele s-a instituit ca liderul partidelor de opoziție, care au fost transformate în instrumente personale, după modelul consacrat în istorie al Camarilei Prezidențiale, cu încălcarea art. 84 din Constituție.
Președintele a incitat sistematic populația împotriva principalului partid de guvernare – Partidul Social Democrat. Atacurile deschise și asocierea manipulatorie a acestuia cu fostul Partid Comunist au devenit frecvente, intenția Președintelui de a destructura partidul fiind explicită. Sloganul, inspirat de Președinte pentru distrugerea PSD de către populație, a fost preluat din propaganda Partidului Național Socialist al lui Adolf Hitler - „Der Rote Feste” – „Ciuma Roșie”.
În urma acestor incitări, a fost instaurată o adevărată teroare în rândul milioanelor de membri și votanți a Partidul Social Democrat. În acest climat, liderii și membri PSD au fost și sunt supuși unor puternice intimidări, iar amenințările cu moartea la adresa lor și a familiilor lor au devenit frecvente, situația de normalitate a întregii vieți politice din România fiind grav afectată. Întreaga dezbatere democratică a fost pervertită, fiind contaminată de ură, intoleranță și violență, caracteristici ale unui regim autoritar.
În contextul general al suprimării funcției medierii, uzurpării funcției Parlamentului, constituirii de grupuri cu caracter insurgent și al rețelei para-statale de sprijin, precum și al Organizației constituită în baza Protocoalelor secrete, atacul asupra partidelor din arcul guvernamental apare ca un element de destabilizare plenară a întregii societăți și a statului, Președintele acționând în scopul suprimării drepturilor politice ale cetățenilor.
7. Președintele a subminat dezvoltarea economică și socială a țării
Potrivit statisticilor oficiale – INS, Eurostat, Comisia Europeană -, România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE în 2017, prin aplicarea Programului coaliției de guvernare. Au fost diminuate taxele și impozitele și s-a mărit gradul de colectare; a crescut semnificativ absorbția fondurilor europene; au fost mărite pensiile și salariile, nivelul de trai al populației înregistrând un trend crescător; au crescut indicatorii privind exportul; au fost mărite investițiile în infrastructură, fiind deschise numeroase proiecte de anvergură; au fost create noi locuri de muncă, nivelul șomajului ajungând la un minim istoric; a fost diminuat fenomenul plecării din țară a tinerilor; gradul de îndatorare al țării a rămas la nivelul cel mai redus din UE; PIB-ul României a crescut cu 8%; deficitul bugetar a fost menținut sub 3%.
Rezultatele bune ale guvernării și creșterea încrederii populației în Parlament și Guvern au devenit pentru Președinte și grupurile nelegitime un pericol. Aceasta este rațiunea pentru care Președintele a inițiat o amplă acțiune de compromitere a dezvoltării economice a țării, obiectivul său fiind inducerea starea de neîncredere a populației și mediului de afaceri, pentru a compromite succesele coaliției de guvernare.
În acest scop, sfidând statisticile oficiale și fără a dispune de un aparat specializat propriu, Președintele a acuzat coaliția de guvernare de manipulare, declarând că, din contră: România se află în pragul unui dezastru economic, nu există bani pentru plata pensiilor și salariilor în buget, este amanetat viitorul copiilor generațiilor active. Cu același scop, de compromitere a dezvoltării economice, Președintele a subminat constant procesul legislativ, folosind abuziv atacarea majorității legilor la Curtea Constituțională și retrimiterea în Parlament, pentru zădărnicirea Programului de guvernare.
Acțiunile de comunicare de informații false despre economie ale Președintelui, în calitate de reprezentant al statului, au bulversart întregul climat de încredere necesar pentru dezvoltarea economică și socială a țării, atât în plan intern, cât și în plan extern. Este fără precedent în istoria lumii civilizate ca un Președinte să-și asume, ca politică de stat, compromiterea imaginii și intereselor țării sale, dovadă că acesta disprețuiește poporul român. Aceste acțiuni sunt calificate de art. 404 Cod penal ca infracțiune.
8. „Modus operandi”: crearea și instrumentalizarea „emoției colective”; Protestele din noiembrie 2015, ianuarie - februarie 2017 și 10 august 2018;
În interviul din noiembrie 2016 acordat unui jurnalist străin, Președintele Klaus Iohannis a făcut urmatoarea declarație: „De multe ori, politicienii, consilierii, actorii în spațiul public cred că alegerile se câștigă convingând alegătorii. Practica ne arată că nu este chiar așa, alegerile se câștigă emoționând alegătorul, se câștigă pe bază de emoție și nu pe bază de argument”. Președintele a declarat explicit că manipulare psihologică în masă este forma reală de câștigare și exercitare a puterii de stat, „doctrina” la care a aderat.
Manipularea psihologică a populației se bazează pe tehnica provocării „emoției colective” și folosirea politică a acesteia. Grupurile insurgente, rețeaua de sprijin para-statală și Organizația instituită prin Protocoalele secrete, descrise la punctele 3, 4 și 5, au fost constituite într-un mecanism conspirat („stat subteran”), pentru crearea și instrumentalizarea „emoției colective”, sub patronajul și în beneficiul Președintelui, precum și a unor grupuri nelegitime. Obiectivul acestui mecanism a fost realizarea unei presiuni sistematice pentru influențarea deciziei politice a Parlamentului și Guvernului, care-și au sorgintea în alegerile libere: controlul clasei politice.
a) Primul eveniment care a demonstrat forța acestui Plan, a fost dărâmarea Guvernului condus de PSD în noiembrie 2015. După accidentul tragic de la „Colectiv”, care a tulburat opinia publică prin decesul unui număr mare de persoane, Președintele a atribuit acestuia o dimensiune politică, declarând „vinovăția” Guvernului. Puternica „emoție colectivă” a fost instrumentalizată în pretext de „revoltă” populară, la instigarea publică a Președintelui. Guvernul a fost obligat să demisioneze pentru a fi oprită escaladarea protestelor, deși n-a existat nicio legatură între accident și Guvern. Ulterior, Președintele a impus practic un „Guvern al său”, sub pretextul formulei guvernului tehnocrat, care s-a dovedit cel mai slab guvern din istoria post-decembristă, membri respectivului guvern fiind, de fapt, o Camarila Prezidențială. Mare parte din opinia publică consideră acest guvern ca reprezentant al unor grupuri de interese nelegitime.
b) Al doilea eveniment a fost desfășurarea masivă împotriva adoptării OUG 13/2017. Președintele a instigat explicit la revoltă și a coordonat întreaga operațiune. Cu această ocazie, începând din ianuarie 2017, au fost constituite grupurile cu caracter insurgent care au acționat cu determinare și neîngrădit cu o forță excesivă, bulversând întreaga societate și instituțiile statului. Pentru a ridica la cote copleșitoare „emoția colectivă”, procurorii DNA aflați sub influența Președintelui au constituit dosare penale miniștrilor, amenințând cu arestări iminente: acțiunile procurorilor au fost declarate ulterior neconstituționale de CCR. CCR a declarat, ulterior, de asemenea, OUG 13/2017 constituțională. Operațiunea coordonată de Președinte a avut succes, „emoția colectivă” fiind fructificată: Guvernul a fost nevoit să abroge ordonanta pentru a opri violențele, iar Ministrul Justiției a demisionat.
c) Al treilea eveniment grav a avut loc cu ocazia mitingului din 10 august 2018 din Piața Victoriei. Acesta a fost pregătit psihologic cu mult timp înainte, chemările publice la răsturnarea Guvernului fiind de o agresivitate copleșitoare. Provocarea psihologică a maselor, sub pretextul unui miting al diasporei - o cauză folosită manipulator -, a creat, din nou, o tensiunea necesară pentru declanșarea „emoției colective” în același scop, de dărâmare a Guvernului, de către aceleași grupuri și aceeași rețea, conduse de același Președinte. Într-o primă etapă, Președintele a refuzat să-și exercite rolul de mediere în vederea preîntâmpinării violențelor, anunțate înainte de miting. În a doua etapă, cum era anunțat, mitingul a debutat cu violențe împotriva Jandarmeriei, fiind vizibil un plan prestabilit de ocupare a clădirii Guvernului. Președintele a refuzat din nou să-și exercite rolul constituțional de mediere pentru oprirea violențelor, poziția sa partizană cu grupurile violente fiind implicită. Poziția de partizanat cu grupurile violente a devenit explicită la momentul intervenției legale a Jandarmeriei Române, care a restabilit ordinea publică: Președintele a condamnat Jandarmeria și a susținut protestul, dezvăluindu-și intențiile. De asemenea, acesta a solicitat public Procurorului General începerea anchetei penale împotriva jandarmilor, ca un act de retorsiune: Procurorul General, ignorând puternicele violențe la adresa jandarmilor, nu a ezitat să-i pună sub acuzare pe șefii Jandarmeriei, sfidând situația reală de fapt și cadrul legal. Acțiunea de retorsiune a avut, de asemenea, rolul de a disimula implicarea Președintelui, aruncându-se vinovăția asupra Jandarmeriei, fiind apărați de răspundere adevărații organizatori. Având în vedere declarații și comportamente anterioare ale Președintelui, precum și instigarea din timpul evenimentelor, este credibilă ipoteza vehiculată că acțiunea violentă asupra clădirii Guvernului să escaladeze extrem, inclusiv prin moartea unor persoane, situație în care „emoția colectivă” ar fi forțat la demisia Guvernului.
Evenimentele care au avut loc din ianuarie 2017 până în prezent, coordonate, organizate și desfășurate la nivelul întregii țări, sunt caracterizate prin unitate de comandă, suport financiar și logistic, standardizarea acțiunilor și propagandei și unic obiectiv (dărâmarea Guvernului și schimbarea majorității parlamentare). Instigările publice explicite, refuzul îndeplinirii atribuției constituționale de mediator (art. 80 alin. 2 din Constituție) și pozițiile partizane permanente, suportul implicit și explicit al instituțiilor din domeniul securității și al justiției aflate sub influența sa, al trusturilor media obediente și altori entități, îl indica pe Președinte ca adevăratul inițiator, coordonator și beneficiar al acestor evenimente, îndreptate împotriva Parlamentului ales democratic.
Evenimente descrise mai sus releva existența unui Plan și a unui „modus operandi”. Un astfel de Plan și „modus operandi” au fost posibile numai cu suportul Președintelui uzurpator și al instituțiilor menționate. Crearea „emoției colective” și instrumentalizarea politică a acesteia apare ca adevărată „doctrină” politică a Președintelui.
9. Planul Președintelui este definit de Strategia Națională de Apărare a Țării ca „amenințare, risc și vulnerabilitate” la adresa securității naționale
Planul Președintelui de instaurare al regimului personal este foarte complex, fiind compus din elementele prezentate mai sus: 1) Uzurparea funcțiilor Președintelui și Parlamentului; 2) Asumarea calității de Conducător al rețelei, Organizației și grupurilor insurgente; 3) Aderarea instituțiilor de represiune la grupurile insurgente; 4) Distrugerea partidelor din arcul guvernamental; 5) Folosirea funcției Președintelui împotriva dezvoltării economice a țării; 6) Existența unui „modus operandi” bazat pe manipularea psihologică a maselor și instrumentalizarea politică a „emoției colective”.
Elementele acestui Plan sunt definite de Strategia Națională de Apărare a Țării ca „amenințare, risc și vulnerabilitate la adresa securității naționale”, după cum urmează:
a):„Amenințările reprezintă capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile, interesele și obiectivele naționale de securitate” (art. 47); b) „Riscurile reprezintă probabilitatea de manifestare a unui eveniment incert, cu impact direct sau indirect asupra securității naționale” (art. 48); c) „Vulnerabilitățile sunt consecințe ale unor disfuncții ori deficiențe sistemice, care pot fi exploatate sau pot contribui la materializarea unei amenințări sau a unui risc.” (art. 49). Aceste definiții se raportează la art. 46 și art. 50 din „Strategie”: „În mod tradițional, amenințările, riscurile și vulnerabilitățile la adresa apărării și securității sunt evaluate prin prisma unor concepte militare, însă mediul actual de securitate necesită o abordare extinsă, în care să se regăsească, pe lângă elementele de natură securitară, și cele de natură economică, socială, politică, tehnologică și de mediu.” (art. 46); „Deteriorarea situației de securitate la nivel internațional, dar mai ales regional impune cunoașterea principalelor amenințări, riscuri și vulnerabilități cu care se confruntă țara noastră, în contextul apariției și, posibil, al dezvoltării unor noi forme de influențare și constrângere, ca rezultat al unui mix de componente neconvenționale și convenționale” (art. 50).
a) „Amenințările”. Acțiunile Președintelui reprezintă amenințări la adresa securității naționale, în sensul Strategiei Naționale de Apărare a Țării, după cum urmează: 1) „Capacitățile, strategiile, intențiile și planurile Președintelui”, definite ca „amenințări” sunt următoarele: a) Suprimarea funcției constituționale a medierii, substituirea acesteia cu funcția autoritaristă și inițierea conflictului cu Parlamentul și Guvernul, prin încălcarea Constituției; b) constituirea grupurilor cu caracter insurgent, a rețelei para-statale și a Organizației anti-constituționale în baza Protocoalelor secrete, sub patronajul Președintelui; c) aderarea la acțiunile insurgente a Rețelei și Organizației, sub autoritatea Președintelui; c) planul de distrugere a partidelor majoritare; d) compromiterea intereselor economice ale țării; f) instigarea, organizarea, coordonarea și participarea la acțiuni stradale ilegale ale grupurilor insurgente; g) toate cele de mai sus în scopul schimbării ordinii constituționale, al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat de către Parlament și Guvern.
b) „Riscurile”. „Amenințările” enumerate la lit. a) au creat condițiile „manifestării evenimentelor cu impact direct și indirect asupra securității naționale”. Aceste evenimente au fost caracterizate chiar de Președintele uzurpator, în repetate rânduri, ca manifestări ale „românilor indignați și revoltați”, prin urmare ca forme de revoltă împotriva puterii politice legitime instituită prin alegerile din 2016. „Riscurile” la adresa securității naționale sub forma revoltei/insurgentei/revoluției împotriva Guvernului și Parlamentului, a luat forme concrete prin evenimentele menționate la Punctul 8.
c) „Vulnerabilitățile”. Uzurparea funcției constituționale a Președintelui de către Klaus Werner Iohannis, prin încălcarea art. 80 alin. 2) din Constituție, reprezintă o gravă deficiență și disfuncție sistemică în sensul Strategiei Naționale de Apărare. De asemenea, sunt grave deficiențe și disfuncții sistemice apariția și operaționalizarea Rețelei para-statale și Organizației constituite în baza Protocoalelor secrete, care au condus la confiscarea instituțiilor de către grupuri nelegitime. Instituirea controlului SRI asupra instrucției penale și a instituțiilor care fac parte din Autoritatea Judecătorească, calificată ca poliție politică, se definește, de asemenea, ca deficiența și disfuncție sistemică. Confiscarea instituțiilor statului a fost principalul instrument folosit de către Președinte în acțiunile sale, determinând amenințările și riscurile la adresa securității naționale.
Amenințările, riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității naționale prezentate mai sus, ca acte și consecințe ale activităților Președintelui, se caracterizează ca „un mix de componente neconvenționale și convenționale”, precum și ca „elemente de natură securitară de natură economică, socială și politică” în sensul art. 50, respectiv art. 46 din Strategia Națională de Apărare a Țării. Având în vedere ca respectivele amenințări, riscuri și vulnerabilități au centrul de concepție, decizie și comandă la nivelul cel mai înalt al statului, Președintele României, capacitățile, strategiile, planurile și ideile, precum și operaționalizarea acestora fiind de o complexitate și eficiență plenare, pericolul la adresa securității naționale este dovedit.
Parlamentul României, față de situațiile menționate în prezentul Capitol, are responsabilitatea să îndepărteze pericolul la adresa securității naționale și să restabiliească ordinea constituțională.
10. ACUZAȚIA:
Având în vedere faptele și situțiile expuse mai sus, definite ca amenințări, riscuri, vulnerabilități și pericole plenare la adresa securității naționale,
Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român, potrivit art. 61 din Constituție; în temeiul art. 96 alin. 2 din Constituție; constatând că faptele de o gravitate extremă ale Președintelui României sunt incriminate de art. 397 alin. 2 cu trimitere la art. 398 Cod penal, art. 404 Cod penal, raportate la art. 3 lit. d), f), h) si l) din Legea 51/1991, republicată, și Strategia Națională de Apărare a Țării, aprobată de Parlament prin Hotărârea nr. 33/2015, propune:
Punerea sub acuzare a Președintelui Klaus Werner Iohannis pentru înalta trădare sub forma actelor pregătitoare, autoratului, instigării și complicității.
Parlamentul României dispune începerea urmăririi penale împotriva Președintelui României și constituirea Comisiei de anchetă penală parlamentară.

CAPITOLUL II.
EXPUNERE PRIVIND ELEMENTELE DE DREPT ȘI DE FAPT
TITLUL I.
ÎNALTA TRĂDARE: CADRUL CONSTITUȚIONAL ȘI LEGAL
I. 1. ART. 96 DIN CONSTITUȚIE
1.1. Art. 96 din Constituție instituie Parlamentul ca titular al exercitării acțiunii penale împotriva Președintelui României pentru înalta trădare. Art. 96 din Constituție ocrotește valorile supreme ale statului împotriva faptelor grave ale Președintelui României, potrivit art. 398 Cod penal.
1.2. Art. 96 din Constituție are corespondent în toate Constituțiile statelor europene și Constituția SUA. Constituția Franței – art. 68, Constituția Germaniei – art. 61, Constituția Italiei – art. 90, Constituția Austriei – art. 60, Constituția Portugaliei – art. 130, Constituția Poloniei – art. 145, Constituția Ungariei – art. 13, Constituția Sloveniei – art. 109, Constituția Cehiei – art. 65, Constituția Bulgariei – art. 103, Constituția Greciei – art. 49, Constituția Letoniei – art. 54, Constituția Lituaniei – art. 86, Constituția Estoniei – art. 85, Constituția SUA – art.II, sect. (4).
1.3. În regimul nostru constituțional, Punerea sub acuzare a Președintelui este cea mai restrictivă, în cele mai multe state europene Președintele putând fi pus sub acuzare pentru orice încălcare a normelor constituționale sau legale, față de Constituția noastră în care punerea sub acuzare se poate face exclusiv pentru înalta trădare definită ca infracțiune de Codul penal.
1.4. Rațiunea („ratio legis”) pentru care Constituțiile au statuat dreptul Parlamentelor de a-i pune sub acuzare pe Președinți este ca, prin prerogativelor lor, aceștia au vocația de a putea acționa împotriva ordinii constituționale și securitătți naționale.
1.5. Numai Parlamentul poate înlătura pericolul unor fapte ale Președintelui de natură să pună în pericol securitatea națională, din urmatoarele motive: a) Președintele beneficiază de imunitate pe toată durata mandatului. Numai Parlamentul, prin aplicarea art. 96, poate ridica imunitatea Președintelui și exercita acțiunea penală; b) Președintele are în subordinea sa instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, existând pericolul ca acestea să adere la acțiunile sale; pe de altă parte, acestea nu au vocația de a-l controla politic pe Președinte.
I.2. ART. 398 SI ART. 397 ALIN. 2) C. PENAL
2.1. Infracțiunea pentru care se face Propunerea de punere sub acuzare a Președintelui este art. 398 C. penal cu trimitere la art. 397 alin. 2) C. penal, în toate formele de săvârșire : 1) sub forma actelor pregătitoare, acele acțiuni sau inacțiuni care creează condițiile pentru realizarea acțiunilor incriminate; 2) sub forma instigării, prin mesaje de incitare publică și chemare la revoltă împotriva instituțiilor care exercită puterea de stat; 3) sub forma complicității, prin ajutorul acordat grupurilor insurgente, refuzând îndeplinirea rolului obligatoriu de mediator și alte modalități; 4) sub forma autoratului, prin participarea la demonstrații de stradă ilegale, împotriva instituțiilor care exercită puterea de stat.
2.2. Semnificația penală a art. 397 alin. 2) din C. penal:
- „acțiuni violente săvârșite de mai multe persoane împreună” potrivit doctrinei penale se referă la acțiuni care, prin numărul mare de participanți, prin forța fizică și determinarea psihică a acestora, provoacă violențe fizice și psihice, loviri, vătămări corporale, amenințări, distrugeri ori degradări de bunuri, blocarea căilor de comunicații sau de transport, nu se supun la ordinele puterii de stat etc. Oricare dintre aceste acțiuni, considerate separat, reprezintă consumarea infracțiunii. Acțiunile incriminate, cele din perioada 2017 – 2018, de genul loviri ale unor persoane particulare, demnitari, incendieri de sedii de partid, lupte deschise cu forțele de ordine, ocuparea căilor de transport, luarea cu asalt a unor instituții publice împotriva ordinelor puterii de stat, campaniile de amenințări și linsaj mediatic, de natură să creeze temere în exercițiul atribuțiilor lor, reprezintă consumarea infracțiunii. De asemenea, sunt element material al infracțiunii sunt activitățile din mediul virtual, mesajele de pericol: comunicarea adreselor, în scopul amenințării integrității fizice a persoanei vizate; intimidarea în mod sistematic, de natură să inducă temerea reală.
- „împotriva persoanelor sau bunurilor”, potrivit doctrinei penale se referă la persoane particulare, persoane care fac parte din conducerea statului, demnitarilor, reprezentanților aleși, ori persoanelor cu responsabilități importante în exercitarea actelor guvernamentale, precum și instituțiile de stat sau organelor de ordine. În cadrul acestor acțiuni au fost amenințate deschis, inclusiv cu moartea, cu o amploare care a creat situația de pericol iminent: Prim-miniștrii, Miniștri, Deputați și Senatori, Președinții Camerei Deputaților și Senatului, Judecătorii Curții Constituționale etc.
- „în scopul schimbării ordinii constituționale”, potrivit doctrinei se referă la intenția de modificare a atribuțiilor statului. În speță, scopul acestor acțiuni ilegale este de a modifica regimul constituțional, astfel încât Președintele să exercite prerogative de conducere a Guvernului în afara cadrului constituțional și să impună alte majorități parlamentare decât cele rezultate din votul popular, sub presiunea străzii.
- „al îngreunării exercitării puterii de stat” se referă la crearea de presiuni, realizarea de amenințări, hărțuiri, producerea temerii pentru viață sau siguranța persoanei demnitarilor, reprezentanților instituțiilor statului etc., astfel înca procesul de producere a normelor juridice atât de Parlament, cât și de Guvern este amânat sau distorsionat.
- „împiedicarea exercitării puterii de stat” se referă la presiuni, amenințări, hărțuiri, violențe, producerea de temeri pentru persoanele și instituțiile care produc sau aplică norma juridică, care conduc la blocarea exercitării puterii de stat.
- „dacă se pune în pericol securitatea națională” se referă la definiția securității naționale prevăzută de art. 1 Legea nr. 51/1991, republicată, la situațiile enumerate la art. 3, lit. d), f), h) si l) din aceeași lege, precum și la tezele normative din Strategia Națională de Apărare a Țării adoptată de Parlament prin Hotărârea nr. 33/2015. Afectarea securității naționale prin acțiunile violente din anii 2017 – 2018 este dovedită, starea de legalitate, echilibru și de stabilitate socială, precum și ordinea constituțională fiind bulversate.
TITLUL II.
ACTELE PREGĂTITOARE – CONSUMAREA INFRACȚIUNII
Infracțiunea de înaltă trădare prin acțiuni împotriva ordinii constituționale prevăzută de art. 96 din Constituție și art. 398 cu trimitere la art. 397 alin. 2 din Codul penal este infracțiune de pericol, împotriva securității naționale, și se consideră a fi consumată la momentul realizării actelor pregătitoare.
Actele pregătitoare sunt acele acțiuni sau inacțiuni care creează condițiile pentru punerea în operă a acțiunilor incriminate. Actele pregătitoare realizate de Președinte în scopul răsturnării ordinii constituționale sunt următoarele:
1. Suprimarea funcției de mediere între puterile statului și între stat și societate, reglementată de art. 80 alin. 2 din Constituție, act pregătitor al săvârșirii infracțiunii:
Constituția a definit funcția Președintelui ca funcție de mediere. Exercitarea acesteia nu este lăsată la aprecierea Președintelui, ci reprezintă principala sa obligație constituțională. Nicio altă autoritate nu poate exercita medierea. În perioada care s-a scurs de la preluarea mandatului, Klaus Werner Iohannis nu a realizat nicio mediere, în condițiile în care conflictele între puterile statului și stat și societate s-au generalizat.
Funcția de mediere a fost substituită de Președinte prin acțiunile sale de a provoca și escalada conflictele din interiorul statului și societății, în propriul său interes politic. Întregul mandat al Președintelui s-a definit ca un șir nesfârșit de atacuri împotriva Parlamentului, Guvernului, Ministerelor, Curții Constituționale, a altor autorități publice și a partidelor din arcul guvernamental.
Pervertirea funcției de mediere în opusul acesteia a condus la anularea oricărei posibilități de colaborare loială între puterile statului sau soluționarea conflictelor dintre stat și societate, determinând destabilizarea statului și societății. Securitatea națională a fost afectată în cel mai înalt grad, Președintele exercitând în nume propriu și de grup suveranitatea națională, prin încălcarea flagrantă a art. 2, alin. 2) din Constituție.
Suprimarea funcției de mediere este cauza primordială care a făcut cu putință inițierea, organizarea și coordonarea de către Președinte a Platformei de înlăturare a democrației reprezentative.
Acțiunile și inacțiunile Președintelui de suprimare a funcției medierii reglementată de art. 80 alin. 2) din Constituție, se definește ca act pregătitor al infracțiunii de înaltă trădare, prevăzută de art. 398 și art. 397 alin. 2) din Codul penal.
2. Funcția prezidențială a fost transformată în funcție de Propaganda anti-constituțională
Abolind rolul de mediator, Klaus Werner Iohannis și-a uzurpat propria funcție, în scopul de a impune controlul personal asupra puterii legislative și guvernamentale. Parlamentul s-a opus acestei intenții, motiv pentru care Președintele a recurs la o acțiune brutală: a transformat Președintele în funcție de Propagandă anti-constituțională în scopul câștigării sprijinului populației prin control „emoțional colectiv” și distrugerea partidelor care formează arcul guvernamental. Planul nu are caracter de noutate. În anii 20 – 30 ai secolului trecut democrațiile occidentale au fost distruse prin același mecanism: lideri „salvatori”, cu sprijinul poliției politice, au manipulat și îngenuncheat națiuni cu o tradiție democratică mult mai puternică decât în România.
Noua funcție a Președintelui se definește ca funcție de Propagandă anti-constituțională, care subsumează toate acțiunile de organizare și de manifestare, în scopul impunerii regimului de mână forte descrise mai sus, considerate în ansamblul și dinamica lor.
Acțiunile și inacțiunile respective reprezintă consumarea infracțiunii de înalta trădare în forma actelor pregătitoare.
Exemple de mesaje politico-instituționale anti-constituționale ale Președintelui: săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare în forma actelor pregătitoare
1) „Valorile pe care se construiește un stat democratic, un stat de drept veritabil, nu aparțin unei majorități sau minorități de conjunctură (parlamentare), ci ne aparțin nouă, tuturor românilor. De astăzi misiunea mea este să restabilesc statul de drept. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a face din România o țară eliberată de corupție. Mă voi bate până în ultima zi a mandatului meu pentru acest lucru!” (Mesaj din 31 ianuarie 2017). 1) Mesajul neagă direct democrația reprezentativă, Iohannis prezentându-se ca adevărat Conducător al poporului, mai presus de Parlament, asumându-și „misiunea” (rolul liderului providențial) de „a se bate până în ultima zi a mandatului”, „pentru a face din România o țară eliberată de corupție”; 2) Mesajul nu este numai împotriva Parlamentului, dar și a Puterii Judecătorești, Președintele asumându-și rolul de Conducător (după modelul liderilor „salvatori” din anii 20-30 ai secolului trecut): „valorile (...) ne aparțin nouă, tuturor românilor (iar nu majorității parlamentare n.n.)” – afirmând că are „misiunea” de a elimina corupția, prerogativă constituțională a altei autorități, Autoritatea Judecătorească. 3) Mesajul este de natură totalitară, fiind folosite formule după tipicul sloganurile consacrate ale propagandei anti-constituționale, cu impact „emoțional” în masă.
2) „Voi începe demersurile pentru un Referendum prin care românii vor putea să spună daca sunt de acord sau nu cu grațierea și modificarea Codurilor Penale. Românii indignați care au ieșit aseară în stradă să protesteze împotriva încercărilor PSD și ALDE de a modifica legislația penală nu dau lovitura de stat, cum au acuzat unii și alții. Politicienii sunt cei care dau lovitura de grație statului de drept. Trebuie să ne hotărâm ce națiune vrem să fim. Vrem să fim o națiune puternică sau vrem să fim o națiune care nu îndrăznește să ridice vocea? Eu îmi doresc o națiune puternică, de oameni mândri și liberi, condusă de politicieni întegri. Orice altceva este prea puțin, iar pentru a atinge acest obiectiv, pentru mine, niciun preț nu este prea mare.” (Mesaj din 23 ianuarie 2017). 1) Art. 74 alin. 2 din Constituție interzice Referendumul în domeniul amnistiei și grațierii, prin declarația sa Președintele așezându-se mai presus de Constituție; 2) Președintele se proiectează ca lider al românilor „indignați”, care se ridică împotriva Parlamentului – organul reprezentativ al poporului (art. 61 din Constituție) – negând, din nou, rolul Parlamentului și democrația reprezentativă; 3) Chemarea la „ridicarea vocii” este o chemare la insurecție a „oamenilor mândri și liberi” și „națiunii puternice” (chemarea poporului la luptă prin curaj, în cheie revoluționară, împotriva politicienilor opresori); 4) Sintagma „pentru mine, niciun preț nu este prea mare” face parte din același arsenal totalitar, cu echivalentul consacrat: „până la moarte” sau „am îmbrăcat cămașa morții”. 5) Mesajul desfide funcția constituțională de mediator, fiind anti-constituțional.
3) „Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democrație solidă este una în mare majoritățile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea și modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situații care a scos zeci de mii de români în stradă.” (Mesaj din 30 ianuarie 2017). 1) Președintele se instituie ca reprezentant al poporului, în fraudă art. 61 din Constituție; 2) Președintele neagă prerogativa constituțională a Guvernului de a emite acte normative, solicitând direct cetățenilor împiedicarea exercitării puterii de stat de către Guvern; 3) „Majorități care dețin, vremelnic, puterea” are semnificația ca numai el, Președintele, împreună cu poporul pe care îl reprezintă în mod mesianic (nu „vremelnic”), este simbolul dreptății și întruparea „voinței cetățenilor”, dincolo de orice „majoritate” aleasă prin vot democratic. Mesajul este anti-constituțional.
4) „Am fost în Piața Universității, alături de miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România, vrea să slăbească statul de drept. Or, așa ceva nu se poate admite! Este inadmisibil să se schimbe legislația și zeci, sute de politicieni certați cu legea să se găsească cu dosarele curate și să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignați.” (Mesaj din 22 ianuarie 2017). 1) Prin prezența în Piața Universității la o demonstrație ilegală, Președintele s-a poziționat împotriva autorității de stat, instigând la încălcarea legii; 2) Semnificația este că el reprezintă poporul „indignat”. Cu această ocazie Președintele a trecut la fapte de participare la revoltă împotriva puterii de stat în calitate de lider „salvator”; 3) Acuzația la adresa politicienilor „penali” – este o formă de a se proiecta pe sine în rolul liderului legitim și „salvator”, care îi denunță pe aceștia în numele poporului „indignat”; 4) Mesajul este explicit anti-constituțional. Mesajul contestă dreptul Parlamentului de a exercita puterea de stat.
5) „România se află într-un moment de răscruce. Trebuie să decidem împreună (Președintele și poporul, fiind vorba despre un mesaj dat pe facebook – n.n.) dacă alegem drumul democrației, statului de drept și al justiției independente sau pe cel al corupției, lipsei de profesionalism și al abuzurilor instituționale.” (Mesaj din 16 februarie 2017). 1) „Momentul de răscruce” semnifică un moment de criză generalizată, numai Președintele „împreună” cu poporul putând alege „drumul democrației”; 2) Mesajul îl poziționează pe Președinte, din nou, în figura liderului providențial, care „hotărăște” direct „împreună” cu poporul soarta țării, excluzând total Parlamentul, reprezentantul constituțional al poporului; 3) Președintele declară implicit că el, singur, întrupează „democrația, statul de drept și independența justiției”, poporul fiind susținătorul lui necondiționat, din moment ce poporul nu poate dori altfel: retorica totalitară este explicită; 4) „Momentul de răscruce” semnifică, de asemenea, starea insuportabilă în care a ajuns poporul asuprit, care îl „cheamă” pe Președinte să acționeze plenar pentru salvarea poporului, împotriva partidelor din arcul guvernamental, Parlamentului și Guvernului care sunt „corupte, lipsite de profesionalism și practica abuzurile instituționale”. Acestea nu mai pot fi lăsate „să-și bată joc de popor” și trebuie împiedicate să mai exercite puterea de stat. Mesajul este anti-constituțional.
6) „La 28 de ani de la Revoluția Română, gândul meu se îndreaptă către românii care s-au opus în strada dictaturii și au luptat pentru libertate și democrație. Ei sunt eroii care au făcut posibil, prin sacrificiul și curajul lor, miracolul eliberator care va rămâne pentru totdeauna în cărțile de istorie. Am așteptat prea mult ca adevărul să iasă la iveală. Investigațiile din Dosarul revoluției trebuie finalizate, iar crimele și abuzurile din decembrie 1989 pedepsite pentru ca victimelor să li se facă, în sfarșit, dreptate. In 1989, românii au cerut în stradă „Jos comunismul!”. Astăzi se aude din nou acest strigăt. Este semnalul hotărâtor dat acelor politicieni care dovedesc în aceste zile că nu vor să se desprindă de metehnele trecutului. Apărarea idealurilor Revoluției Române înseamnă apărarea instituțiilor statului de drept, apărarea valorilor libertăților și democrației, precum și respectul pentru cetățean.” (Mesaj din 21 decembrie 2017). 1) Președintele identifică explicit situația în care se află România azi, membră UE și NATO, guvernată de alegeri libere și pluripartidism, de o Constituție democratică care garantează dreptul de proprietate, liberă circulație, liberă exprimare, dreptul la liberă asociere și la libertatea de conștiință etc., cu România comunistă de dinainte de decembrie 1989, situație de o gravitate exceptională; 2) Președintele identifică majoritatea parlamentară cu Partidul Comunist Român, pretinzând că poporul repetă acel „strigăt” din decembrie 1989, iar, el, Președintele, transmite, în numele poporului pe care îl întrupează, „semnalul hotărâtor acelor politicieni ai trecutului (asimilați cu comuniștii n.n.)”; 3) Identificarea actualei majorități parlamentare cu comuniștii de către Președinte este convergentă cu mesajul preluat de mișcările de stradă din arsenalul nazist „Ciuma Roșie” (Der Rote Feste); 4) Mesajul îl proiectează, din nou, pe Președinte, în poziția de lider salvator al națiunii, împotriva Parlamentului și instituțiilor constituționale; 5) Președintele se angajează să pună în operă acțiunea, la „strigătul” poporului, mesaj explicit de instigare la revoluție. Mesajul este anti-constituțional.
7) „După ce PSD a îmbrobodit lumea în campania electorală cu un program numai lapte și miere, a declanșat asaltul asupra justiției. A început cu OUG 13, pe care am oprit-o împreună cu sute de mii de români care au protestat în stradă. Asaltul a continuat în Parlament, cu modificarea legilor justiției de către actuala majoritate.” (Mesaj din 2 mai 2018). 1) Președintele neagă alegerile parlamentare din 2016, afirmând, în esență, că cetațenii au votat greșit, s-au lăsat „imbrobodiți”, prostiți, și n-ar fi trebuit să voteze PSD. Președinte afirmă implicit că numai electoratul care l-a votat pe el este bun, responsabil, situație incompatibilă cu funcția de Președinte; 2) OUG 13 a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională, toate sesizările împotriva acesteia fiind respinse; 3) Președintele afirmă că „a oprit OUG 13 împreună cu sute de mii de români”, recunoscând că prin presiune, amenințare și șantaj la adresa Guvernului, a împiedicat exercitarea puterii de stat, situație incriminată expres de art. 397 alin. 2 din Codul penal; 4) Președintele se poziționează, din nou, în rolul liderului „salvator”, care are „o misiune”, conferită direct de popor împotriva Parlamentului, cu toate că, potrivit Constituției, Președintele nu are inițiativă legislativă. Mesajul este anti-constituțional.
8) „Eu cred că una dintre marile probleme din Constituția noastră este reprezentată tocmai de posibilitatea absolut necontrolată de a da ordonanțe de urgență pe timpul vacanțelor parlamentare. (...) Personal, cred că odată și odată trebuie să tragem linie să terminăm cu acest sistem de ordonanțe de urgență (...). Deci, trebuie mare grijă. Societatea civilă trebuie să fie în alertă și în momentul în care apar astfel de ordonanțe de urgență care nu ar trebui să existe, cum a fost, de exemplu, Ordonanța 13, acea nefericită Ordonanță 13, să protestăm cu toate fermitatea împotriva acestei chestiuni.” (Interviu, 23 iunie 2018). 1) Președintele afirmă explicit că aplicarea Constituției cu privire la ordonanțele de urgență trebuie împiedicată prin forța străzii - împiedicarea exercitării puterii de stat – recunoscând explicit că a săvârșit infractiunea prevăzută de art. 397 alin. 2 și art. 398 din Codul penal, prin participarea la acțiunile violente din ianuarie-februarie 2017. Mesajul Președintelui, de a fi împiedicat și pe viitor exercițiul puterii de stat, definesc actele pregătitoare și este anti-constituțional.
9) Mesajul în fața Parlamentului României din 7 februarie 2017. Cu un curaj infracțional ieșit din comun, Președintele a somat Parlamentul chiar de la tribuna acestuia, să se supună presiunilor străzii și să-și abandoneze funcția constituțională: „După aceea (alegerile din 2016 la care PSD a repurtat o mare victorie n.n.), cu o ciudată strategie de tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o mare parte a societății românești. A promis în campanie ceva și în primele zile s-a apucat de altceva. Pohta ce ați pohtit, grija ce ați avut-o se vede că nu a fost cea declarată în campanie, nu prosperitatea poporului român a fost prioritate, grija primă fost să vă ocupați de dosarele penalilor și românii sunt indignați și revoltați. (Mai jos, Președintele recunoaște, însa, că „suntem într-o situație macroeconomică foarte bună”, contrazicându-se față de afirmația că PSD nu a avut grijă de „prosperitatea românilor” n.n.). (...) Acea imagine splendidă din Piața Victoriei, cu telefoanele luminate, cred că o stiți. Românii au ieșit în stradă și au readus lumina în procesul democratic. Democrația trebuie ținută vie, democrația trebuie apărată zi de zi, revigorată. Democrația nu este niciodată de la sine înțeleasă. Și pentru multă democrație este nevoie de multă educație, și îi păstreze pe părinții care și-au dus copiii în stradă pentru o lecție autentică de democrație. Să păstrăm democrația vie și strada curată și la propriu și la figurat, pentru generațiile care vin după noi, pentru viitorul României.” 1) Punându-se în fruntea unor grupuri nereprezentative, pe care chiar el le-a incitat la proteste, invocând nerușinat că aceste grupuri reprezintă poporul, iar el este trimisul acestuia în Parlament, Iohannis a avut determinarea să sfideze Parlamentul chiar de la tribuna acestuia și să-i ceara imperativ să i se conformeze; 2) Președintele a șantajat în mod explicit Parlamentul cu miscările ilegale de stradă, jucând ostentativ rolul liderului „salvator”, al Comandantului, chiar în fața Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român. Situația este fără precedent în istoria democrațiilor.
Mesajele grave ale Președintelui împotriva Jandarmeriei și a PSD, cu ocazia protestului din 10 august 2018
Mitingul din 10 august 2018 din Piața Victoriei face parte din lungul șir de proteste incitate și organizate sub patronajul Președintelui din ianuarie 2017 până în prezent. Toate acestea au avut același scop, de contestare și dărâmare a Guvernului și Parlamentului, scop care a „coincis” cu cel politic al Președintelui.
Acest miting s-a deosebit de celelalte, fiind incitat și organizat sub acoperirea unui miting al diasporei, „cauza” diasporei având potențialul de a declanșa „emoția colectivă”, care să justifice violențe puternice și să provoace căderea Guvernului.
Tema a fost aleasă subversiv. Fenomenul migrației a fost asociat căderilor regimurilor comuniste, fiind întâlnit la toate statele ex-comuniste. Situația României, mai gravă decât a altor state, a fost cauzată de faptul că regimul lui Nicolae Ceaușescu a fost cel mai restrictiv și mai închis dintre toate statele comuniste, prăbușirea lui antrenând probleme societale mai mari puternice. Pe cale de consecință, fenomenul migrației fost mult mai mare decât în alte state.
Mitingul a avut scopul subversiv de aruncare a întregii responsabilități cu privire la migrația românilor din ultimii douazeci și nouă de ani în spatele actualei coaliții de guvernare. PNL și fostul PD – care au deținut la rândul lor puterea pentru o mare perioadă de timp, fiind la rândul lor responsabile de politicile de după 1990, au considerat că este momentul să dea lovitura de grație actualelor partide majoritare, dovedind că au devenit captive Camarilei Prezidențiale. Acestea au participat la acțiunile de instigare în mod agresiv, precum și la protestul stradal, dorindu-și în mod declarat să preia puterea în urma violențelor.
Mitingul a fost pregătiti psihologic cu mult timp înainte, întreaga propagandă prezidențială și partidele din opoziție chemând la revoltă cu o virulentă ieșită din comun. Îndemnarea la ură și violență (un episod fiind cel al plăcuțelor de inmatriculare cu sloganul obscen la adresa PSD – care a fost transformat în simbolul mitingului) au fost copleșitoare.
Mitingul a debutat prin violențe, care au escaladat puternic, până la pragul în care intervenția Jandarmeriei a devenit necesară, în scopul apărării clădirii Guvernului. Pe tot parcursul violențelor împotriva Jandarmeriei, care au durat mai bine de șapte ore (aprox. între ora 16,00 – și ora 23,00), Președintele a refuzat să-și exercite rolul de mediator constituțional, dovedindu-și complicitatea instituțională. În fapt, el a avut comportamentul explicit de beneficiar al acțiunilor violente. Calitatea de complice la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale (art. 397 alin. 2 și art. 398 Cod penal) este dovedită.
La numai câteva minute după ce Jandarmeria a pus în executare ordinul de restabilire a ordinii publice, potrivit legii, văzându-și Planul periclitat, Președintele a emis un mesaj televizat prin care a condamnat cu furie Jandarmeria și a încurajat continuarea protestelor ilegale. Mesajul Președintelui s-a dorit a fi un ordin la adresa Jandarmeriei de a defecta, dar și mesaj de sprijin pentru insurgenți. Intervenția Președintelui, în contra art. 80 alin. 2 din Constituție, a fost, explicit, o asumare directă a violențelor: „Într-o democrație autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice. Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disporporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrange voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară.” 1) Președintele a ignorat faptul că protestul nu a fost autorizat, fiind creată o situație de pericol de natură legală; 2) Președintele a ignorat, complice, că Jandarmeria a fost atacată brutal, fiind pusă în primejde integritatea fizică a jandarmilor timp de șapte ore, cu scopul declarat al insurgenților de a ocupa clădirea Guvernului prin forță, pericol la adresa securității naționale; 3) Președintele a ignorat caracterul violențelor, de gherilă urbană, precum și faptul că furtul unei arme de foc a creat pericolul „să moară oameni”, ceea ce a justificat acțiunea de restabilire a ordinii publice; 4) Președintele a cauționat, în mod nedisimulat, acțiunile violente, acordând protecție instituțională insurgenților.
Cu o furie nestăpânită, incompatibilă cu funcția de Președinte, Iohannis a asmuțit public procurorii împotriva jandarmilor, ordinul fiind imediat pus în practică de Ministerul Public, una dintre instituțiile semnatare ale Protocoalelor secrete.
În 24 august, Președintele a lansat un atac incalificabil asupra principalului partid din arcul guvernamental: „Au fost atâtea lucruri negative. Faptul că Guvernul PSD a gazat și bătut românii, mi se pare incalificabil si inadmisibil”. Acest atac face parte din aceeași strategie de demonizare și distrugere a PSD, descrisă la Capitolul I, punctul 6. PSD nu a avut nicio legatură cu acțiunea de apărare a ordinii publice a Jandarmeriei, instituție militară, care acționează exclusiv în temeiul legii. Declarația dovedește ura de nestâmpănit împotriva PSD și faptul că Președintele nu are limite, instituționale, dar și psihologice. Expresia „PSD a gazat și bătut românii” este incompatibilă cu funcția prezidențială, fiind o încălcare gravă a art. 80 alin. 2 din Constituție. Folosirea verbului „a gaza” este extrem de gravă, Președintele cunoscând că acesta face parte din sfera unor expresii consacrate holocaustului împotriva poporului evreu (camerele de „gazare”), având o conotație cu potențial de agresivitate extremă. Folosirea acestui termen reprezintă o instigare directă a populației de a distruge PSD prin violență. Declarația confirmă, incă o dată, că Președintele a fost Conducătorul acțiunilor violente.
3. Capacitatea de acțiune (luptă) a structurii organizate de Președinte
3.1. Capacitatea de acțiune (luptă) împotriva ordinii constituționale a structurii inițiate, organizate și conduse de Președinte ca politică de stat, apare ca fiind plenară, dovedindu-și eficiența. Respectiva capacitate rezidă în existența a celor doua niveluri, strategic și tactic, ceea ce conferă acțiunilor un pericol deosebit.
3.2.1. Nivelul strategic este reprezentat prin: 1) Suprimarea funcției de mediere a Președintelui și paralizarea oricărei acțiuni de colaborare loială între instituțiile democratice, precum și între stat și societate. Prin această suprimare, Președintele s-a instituit într-o poziție de forță, eliminând din jocul democratic Parlamentul, Guvernul, celelalte instituții, partidele politice, societate civilă în ansamblul sau; 2) Substituirea funcției de mediere cu funcția autoritară, a facut posibil ca Președintele să preia controlul imagologic al celorlalte instituții și să se pretindă liderul providențial care acționează în numele poporului; 3) Forțarea instituțiilor de represiune, prin șefii loiali ai acestora și reguli oculte de colaborare, de a adera și a acționa în cadrul acestei structuri; 4) Organizarea și coordonarea grupurilor de presiune stradală, nereprezentative, ca suport de tip insurgent, prin identificarea acestora ca voința poporului; 5) Nivelul strategic a fost instituit de Președinte în calitatea sa de reprezentant al statului, ca politică de stat, fiind pusă în pericol securitatea națională.
4.2.2. Nivelul tactic este reprezentat prin: 1) Corelarea acțiunilor politice ale Președintelui cu grupurile nereprezentative; 2) Inacțiunile Președintelui și ale îstructurilor din sfera protecției securității naționale, care au incurajat grupurile nereprezentative să se dezvolte, să fie finanțate și să-și procure mijloace logistice, acestea fiind înzestrate cu o capacitate de acțiune plenară, pentru perioade de timp nelimitate; 3) Sprijinul necondiționat dat acestor grupuri de instituții media afiliate politicii Președintelui împotriva Parlamentului, care au propagat mesajului urii și al intoleranței, au promovat acțiunile violente legitimându-le, și au fost folosite deschis în acțiunea de coordonare a evenimentelor; 4) Acordarea protecției grupurilor violente, care au acționat cu determinarea unor persoane care se bucură de impunitate.
TITLUL III.
AUTORATUL, INSTIGAREA SI COMPLICITATEA
A fost dezvoltată mai sus participația Președintelui prin actele pregătitoare, care reprezintă una din formele consumarea infracțiunii de înaltă trădare. Cea mai mare parte dintre acestea au și semnificația celorlalte forme de participatie: instigarea și complicitatea în special. Comisia de anchetă penală parlamentară va stabili participația efectivă, pentru fiecare faptă în parte. Cu privire la autorat, de asemenea, Comisia de anchetă penală va stabili dacă, pe lângă participarea efectivă a Președintelui la acțiunea ilegală de stradă din 22 ianuarie 2017, și alte situații pot fi calificate „autorat”.
TITLUL IV.
PROPUNEREA DE ACUZARE REPREZINTĂ VICTORIA DEMOCRAȚIEI
Faptele Președintelui - prin tehnicile de manipulare psihologică a maselor, prin forța de neoprit a sentimentului urii, fricii și intoleranței diseminate, care a pus stăpânire pe mari grupuri sociale, prin loviturile date instituțiilor -, și-au atins, în bună masură, scopul. Dovada este starea de bulversare în care au fost aruncate statul și societatea.
Istoria a dovedit că Parlamente democratice au fost reduse la tăcere și înlăturate prin astfel de mecanisme. Astăzi întâlnim în spațiul public din România, dar cu mijloacele erei digitalizate și spațiului virtual, aceleași tipuri de grupări fanatizate, care disemineaza ura și violența, semănând frică și supunere. Aceleași motivații („cauze”), sloganuri, comportamente anti-democratice întalnite la „Cămășile Negre” și „Batalioanele de Asalt” ale lui Mussolini si Hitler. Un Marș asupra Romei a fost pregștit și pentru București. În anii 20 – 30 ai secolului trecut forțele democratice au sperat ca instituțiile democratice nu vor fi afectate și s-au predat. S-au înșelat. Mai târziu, a fost prea târziu: semințele urii au încolțit și au dat roadele știute în istorie.
Punerea sub acuzare a Președintelui României reprezintă, prin urmare, o victorie a democrației. Parlamentul, în calitatea sa de organ reprezentativ al poporului român, are această responsabilitate constituțională și istorică.

CAPITOLUL III.
URMĂRIREA PENALĂ SE EFECTUEAZĂ DE PARLAMENT, PRIN COMISIA DE ANCHETĂ PENALĂ, POTRIVIT CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ
TITLUL I.
RIDICAREA IMUNITĂȚII; APLICABILITATE COD PROCEDURĂ PENALĂ
1. Prin îndeplinirea condiției prevăzute de art. 96 alin. 2, imunitatea Președintelui prevăzută de art. 84 alin. 2 din Constituăie este ridicată de drept, art. 96 fiind o normă constituțională de strictă interpretare.
2. La același moment, Parlamentul este investit ca titular al exercitării acțiunii penale împotriva Președintelui. Potrivit art. 23 (12) din Constituție - „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii” - devin aplicabile normele din Codul de procedură penală pe parcursul întregii cercetări penale parlamentare. Sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 1) si 2) din Constituție.
3. Prin înregistrarea Propunerii la Parlament este dispusă începerea urmăririi penale „în personam” împotriva Președintelui, potrivit art. 305 C. proc. pen., iar acesta primește calitatea de suspect, potrivit art. 77 C. proc. pen.
TITLUL II.
CADRUL GENERAL DE ACTIVITATE A COMISIEI DE ANCHETĂ PENALĂ
Comisia de anchetă penală, pe toată perioada cercetării, va asigura exercitarea dreptului la apărare al Președintelui, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Comisia se va raporta la norma de incriminare potrivit sesizării, art. 398 cu trimitere la art. 397 alin. 2 și art. 404 din Codul penal. În situația în care vor fi descoperite elemente privind săvârșirea altor infracțiuni, Comisia își va extinde cercetările din oficiu.
Comisia își va desfășura cercetarea potrivit unui plan de anchetă stabilit de Comisie, care va include și urmatoarele cerințe ale inițiatorilor, deputați și senatori:
II.1. Cu privire la latura obiectivă și subiectivă privind persoana Președintelui (elementul material, cerința esențială, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, respectiv intenția directă și indirectă de săvârșire a infracțiunilor):
-administrarea probelor care constau în declarații publice realizate de Președinte în perioada 2014 până în prezent la posturi de televiziune, interviuri, mesaje în spațiul virtual, ocazii oficiale, cu relevanță în raport de normă de incriminare, în sensul stabilirii situației de fapt expusă în Capitolul I. Mesajele Președintelui cu ocazia participării sale la ședințele Guvernului, Parlamentului, Consiliului Superior al Magistraturii, Bilanțurile Direcției Naționale Anticorupție, Bilanțurile Ministerului Public, Bilanțurile SRI, participarea la acțiuni oficiale în plan extern, cu relevanță în raport de normă de incriminare și Capitolul I.
- pozițiile Președintelui cu ocazia întâlnirilor cu reprezentanți ai societății civile. Dacă criteriile care au stat la baza invitațiilor făcute de Președinte la aceste întâlniri au fost în acord cu dispozițiile art. 80 alin. 2 din Constituție;
- situațiile în care a fost necesară activitatea de mediere a Președintelui între puterile statului, precum și stat și societate, și consecințele refuzului Președintelui;
- originea și modul de adoptare a Protocoalelor secrete, sub autoritatea CSAT. Condițiile în care acestea au fost încheiate și aplicate, precum și modul în care Președintele a fost informat și a luat decizii privind aceste activități, în calitatea sa de unic beneficiar și coordonator al Comunității de Informații. Comisia are dreptul de acces la orice document clasificat, indiferent de nivelul clasificării, fiind liberă să aprecieze, potrivit principiului aflării adevărului și celorlalte principii de drept procesual penal.
- situațiile în care Președintele s-a opus direct, contestând prerogativele constituționale ale Parlamentului și Guvernului de exercitare a puterii de stat. Exemple: declarațiile din 18 ianuarie 2017 (în fața Guvernului), 22 ianuarie 2017, 7 februarie 2017 (în fața Parlamentului), 2 mai 2018, 23 iunie 2018 etc.;
- participarea Președintelui la mitingul neautorizat din Piața Universității din 22.01. 2017. Cine a participat la luarea deciziei, organizarea participării.
- interviul de la Huffington Post din 28.11.2016: „De multe ori, politicienii, consilierii, actorii în spațiul public cred că alegerile se câștigă convingând alegătorii. Practica ne arată că nu este chiar așa, alegerile se câștigă emoținonând alegătorul, se căștigă pe bază de emoție și nu pe bază de argument. (...) Și eu personal m-am adresat și politicienilor și Parlamentului să refacă legătura între popor și politicieni, dacă apare o falie apare un vot de blam la adresa castei politice.” Semnificația privind latura subiectivă.
II. 2. Cu privire la desfășurarea acțiunilor de stradă neautorizate și implicarea persoanelor fizice și juridice (asociații, partide, alte forme de asociere legală, entități cu caracter economic) în organizarea acestora
-stabilirea, prin solicitări făcute instituțiilor statului – jandarmerie, poliție, servicii de informații cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale – a cronologiei marilor acțiuni de stradă, neautorizate, la nivelul întregii țări. Locurile in care s-au desfășurat asemenea acțiuni, numărul de participanți, provocări și incidente, mesajele și obiectivele respectivelor acțiuni.
- persoanele fizice și/sau juridice care au conceput mesajele, grafica, sloganurile, care se caraterizează prin conținut standardizat și au fost difuzate sistematic la nivel național, atât prin formă materială concretă, cât și forma electronică în spațiul virtual.
- persoanele juridice (tipografii, alte persoane juridice care dețin respectiva tehnologie) care au tipărit materialele de propagandă standardizate, afișe, bannere, insigne, tricouri etc. inscripționate standard, folosite pe întregul teritoriu al țării. Persoanele care au făcut comenzile de producție și care au plătit respectivele materiale. Sursele de finanțare, modul de plată.
- persoanele fizice și/sau juridice care au asigurat logistică pentru respectivele acțiuni: dispozitive puternice de amplificare a sunetului, dispozitive de proiecție de mare putere, mijloace auto, mijloace de comunicare specifice organizării unor acțiuni de stradă de amploare etc. Sursele de finanțare, modul de plată.
- dacă au existat consilieri sau persoane specializate în orice mod (tehnici speciale, persoane care practică orice formă de luptă și care ar fi participat în grup și organizat) în organizarea acțiunilor de stradă neautorizate.
- persoanele fizice identificate ca agresive: au lovit jandarmi, polițiști aflați în exercitiul atribuțiilor de serviciu; au lovit dispozitivele acestora și caii folosiți pentru păstrarea ordinii publice; au participat la acțiuni provocatoare și violente împotriva forțelor de ordine; au atacat sau au amenințat demnitari, au vandalizat sedii de partid au aruncat cu sticle incendiare sau au agresat sau lovit persoane pașnice cu opinii contrare.
- persoanele fizice și/sau juridice care au avut o activitate susținută și semnificativă în spațiul virtual, care au mobilizat la acțiunile neautorizate, au realizat constant acțiuni de amenințare, hărțuire, intimidare, orice formă de presiune, limbaj și imagini obscene sau care conțin amenințări implicite sau explicite cu moartea sau violențe fizice, de natură să creeze temere psihică și fizică pentru cei cărora le-au fost adresate. Existența și folosirea sistematică a conturilor facebook false, alte tehnici sau sisteme de comunicare și multiplicare, de natură să influențeze opinia publică și/sau să creeze presiuni asupra persoanelor și instituțiilor. Surse de finanțare, modalitate de plată.
TITLUL III.
RAPORTURILE COMISIEI DE ANCHETĂ CU ALTE INSTITUȚII
Comisia parlamentară de anchetă penală va solicita din partea oricărei instituții a statului date, înscrisuri, rapoarte, orice documente considerate relevante în raport de faptele și situațiile descrise în Capitolul I.
Comisia poate audia în calitate de martori orice persoane fizice sau persoane din cadrul unor instituții ale statului, care pot aduce lămuriri asupra oricăror aspecte solicitate.
Probele menționate la prezentul Capitol, precum și orice alte probe se administrează în condițiile reglementate de Codul de procedură penală. În cazul refuzului de conformare, se vor folosi mijloacele de constrângere legală prevăzute de Codul de procedură penală.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK