Menu

Ceauşescu se ascunsese într-un tunel care pleacă şi azi din curtea Mănăstirii Cozia

f_350_200_16777215_00_images_George.jpg

 

 

 

 

 

Fiindcă se termină vara şi în curând vor începe discuţiile nebune cu privire la alegerile prezidenţiale, nu că nu ar fi început deja, dar presimt că tot ce a fost până acum e mizilic, vreau să abordez în acest articol o problemă pe care o numesc simplu PSIHOLOGIA CITITORULUI DE ARTICOLE POLITICE.

Mai întâi, o poveste veche de vreo 30 de ani. Eram directorul unui cotidian din Vâlcea şi inventam, practic, presa liberă. Acum, e cu mult mai simplu să fii ziarist, vezi ce scriu alţii, ce teme abordează, ce rubrici au, te iei după ei, dar pe vremea aceea totul era ca la facerea lumii. În fine.
Observând eu cu îngrijorare că îmi scade tirajul şi neştiind ce gusturi şi obiceiuri are cititorul care abia ieşise din comunism, ori socialism, cum vreţi să-i spuneţi, m-am gândit să scriu un articol bombă. Cred că era primul articol bombă din presa de după revoluţie, cu mult înainte de a publica Cristoiu chestiunea cu găina care a născut pui vii. Iată ce am scris.

Citiți continuarea articolului AICI.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK