Menu

Despre revolta maselor din ziua de 26 mai 2019

f_350_200_16777215_00_images_mase_la_vot_1.jpg

 

 

 

 

 

 

Respect voinţa maselor, dar nu mă văd nicio clipă obligat să gândesc asemenea mulţimilor. Nutresc faţă de mase un fel de respect fără admiraţie.

Marea problemă a masei este că vrea să te absoarbă şi să te sancţioneze dacă nu gândeşti la unison cu ea. Mi-am asumat întotdeauna acest risc.

Ce este, în fond, omul - masă ? Este acela care, urcându-se într-un avion, dacă în faţa lui călătoreşte inginerul şef al celor care au construit avionul, el pretinde, guraliv, să fie servit primul, în virtutea dreptului său democratic.

Masele nu sunt compacte, ci alcătuite din grupuri, mici, mijlocii şi mari care uneori se deosebesc major între ele.

Aş vrea să descriu, aşa cum le percep eu, câteva dintre grupurile care au votat dumincă împotriva PSD şi ALDE.

Cel mai interesant este grupul intelectualilor autentici. Cică Tolstoi, ne spune Julien Benda, “ofițer fiind, și văzând, în cursul unui marș, cum un camarad de-al lui lovea un om care ieșise din rând, i-a spus: Nu ți-e rușine să te porți așa cu aproapele tău? N-ai citit Evanghelia? La care celălalt răspunse: N-ai citit regulamentele militare?”

Depinde mult, aşadar, de ce citeşte un intelectual precum ofiţerul lui Tolstoi. Voi spune doar că regulamentele revistelor literare şi culturale, precum şi cele ale editurilor mari, ale juriilor, congreselor şi universităţilor sunt croite pe principii progresiste, adică political correctness şi sunt la fel de stricte ca regulamentele militare. Dacă le încalci, eşti mort din punctul de vedere ale avansării pe scara ierarhiilor intelectuale.

Intelectualii autentici creează emuli. Cu cât sunt mai îndepărtaţi de cultura mare, cu cât sunt mai spoiţi, emulii sunt mai ascultători. Un mare grup al poeţilor necitiţi, al prozatorilor chinuiţi, al pictorilor neînţeleşi, al actorilor frustraţi de sălile goale au votat cu ură, fără să se mai sinchisească de salarii ori de programele de guvernare. Lor le-au ajuns regulementele militare ale breslei.

Ascultaţi, vă rog, ce spune Ortega y Gasset (altădată aş fi explicat pentru vulg cine este acest om, dar azi ignor vulgul).

“O caracteristică a timpului nos¬tru este predominanţa masei şi a vulgului, chiar şi în grupurile unde selecţia este tradiţională. Astfel, în viaţa intelectuală, care, prin însăşi esenţa sa, cere şi presupune calitatea, se constată triumful progresiv al pseudo-intelectualilor necalificaţi, incalificabili şi descalificaţi chiar de propria textură a spiritului lor”.

Să ne ducem însă, pentru a nu lungi vorba, spre chintesenţa vulgului, folosnindu-mă iarăşi de genialul Ortega y Gasset.

“Pe neaşteptate, mulţimea a devenit vizibilă, s-a instalat în locurile de prim rang ale societăţii. Înainte, dacă exista, trecea neobservată, pe fundalul scenei sociale; astăzi, ea a înaintat spre rampă şi a devenit personajul principal. Pro-tagoniştii au dispărut, acum nu mai există decît corul”, spune filosoful.

Este omul – masă un prost ? Ferească Dumnnezeu !

“Nu se pune problema sǎ spunem cǎ omul-masă ar fi un prost. Dimpotrivă, cel de astăzi este mai isteţ decît cel din oricare altă epocă, are o mai mare capacitate intelectuală. Dar această capacitate nu-l ajută deloc; de fapt, sentimen-tul vag că ar avea-o nu-l face decît să se închidă şi mai tare în sine şi să n-o folosească. O dată pentru totdeauna, el consideră perfectă acumularea de locuri comune, de pre¬judecăţi, de frînturi de idei sau pur şi simplu de cuvinte de¬şarte, îngrămădite în el la întîmplare; şi, cu o îndrăzneală pe care numai naivitatea o poate explica, el încearcă sǎ le impună oriunde,” explică Ortega y Gasset.

Iar acum, iată-ne ajunşi la omul de rând, la cel care, horribile dictu et auditu, mai ales la câteva zile după vot, chiar e prost, nespus de prost, fără măsură de prost.

“Nu că omul de rând s-ar crede excepţional şi nu mediocru, ci că el proclamă şi impune dreptul mediocrită¬ţii sau mediocritatea însăşi ca pe un drept. Prostul nici măcar nu-şi bănuieşte prostia: pare a fi foarte discret, şi astfel se explică liniştea de invidiat cu care neghiobul se complace şi se in¬stalează în propria-i tîmpenie. Aşa cum nu există modalitate de a scoate insectele afară din gaura în care vieţuiesc, tot aşa nu e chip sǎ-l urneşti pe tîmpit din tîmpenia lui, să-l duci o clipă la plimbare dincolo de cîmpul lui mărginit şi să-l obligi să-şi compare obişnuita viziune tîmpă cu alte moduri de a vedea, mai subtile. Prostul e prost pe viaţă şi de neclintit, fără pori dacă se poate spune aşa”, mai zice, cu năduf, Ortega y Gasset.

Ajung la final, nu înainte de a vorbi puţin despre Socrate, fără nicio legătură cu toate victimele justiţiei de dinaintea şi de după epoca lui Pericle.

Socrate ne-a învăţat pe toţi să respectăm legile cetăţii, chiar cu preţul vieţii. Când credea că va fi hrănit pe viaţă în Pritaneu, pentru lucrurile bune pe care le-a făcut pentru Atena, l-au condamnat la moarte. Suficient să cunoşti această tristă istorie a omenirii pentru a fi pregătit pentru orice atunci când masele hotărăsc.

Vreţi să reascultaţi povestea ? Iată, am ales un rezumat realizat chiar de H.-R. Patapievici.

Pentru relaţia greşită dintre stat si personalitatea exceptională, cazul Socrate este tipic. Se ştie că denunţul impotriva lui Socrate a fost depus in fata demelor reunite de către doi cetăţeni care şi-au justificat cererea de condamnare la moarte invocand interesele superioare ale statului: zeii naţionali şi educaţia tinerilor. „Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramant pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaşte zeii recunoscuti de cetate si de a introduce divinitati noi; in plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea“.

In apărarea sa, Socrate a demonstrat in mod convingător că nu cu moartea ar trebui el pedepsit pentru ceea ce a facut, ci cu intreţinerea sa gratuită de catre stat. Iata cuvintele sale:

„Asadar, ce mi se cuvine pentru că sunt un astfel de om? Ceva bun, atenieni, dacă într-adevar trebuie judecat după vrednicie; şi anume un bine care să mi se potriveasca. Aşadar, ce e potrivit pentru un om sarac si făcător de bine, care are nevoie de răgaz ca să vă îndemne? Nimic altceva nu e mai potrivit, atenieni, decat ca un astfel de om să fie hranit in Pritaneu, cu mult mai potrivit decat să fie hranit acolo un învingator olimpic, la călărie, la cursele de cai pereche ori cu care grele. Pentru că acela va face să vă credeti doar mulţumiţi, dar eu vă fac sa fiti; şi el nu duce lipsa de hrană, iar eu duc lipsa. Aşadar, dacă trebuie să mă osândesc la ceva după dreptatea cuvenită, la aceasta mă osândesc, să fiu hranit in Pritaneu“.

Acestea fiind spuse, fiţi sigur că înţeleg şi istoric şi psiho – social ce s-a întâmplat la alegeri. Iar ca mine, chiar mai bine ca mine, au înţeles ce trebuia să se întâmple, acţionând în acest sens, specialiştii în inginerie socială care îşi doresc să stăpânească România.

De câte ori au vrut să înlocuiască binele cu mai binele, masele au găsit răul, fără să se înveţe minte milenii întregi, un timp faţă de care ziua de duminică, 26 mai, 2019 nu este decât o picătură în ocean.

Iar unii ştiu că masele adoră să înlocuiască binele cu mai binele deşi paremiologia le avertizează că mai binele este duşmanul binelui.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK