Menu

BannerPSD

Aberaţiile lui Ioseph Daul lansate la Sibiu

f_350_200_16777215_00_images_daul_1.jpg

 

 

 

 

 

 

La summit-ul PPE de la Sibiu, Joseph Daul a spus nişte lucruri care trebuie citite exact pe dos, pentru că liderul popularilor europeni le-a întors ca la Ploieşti.

"Temerile românilor se aud până la Bruxelles (Adică temerile lui Dide, Dăniţeţ, Bădiţă & friends) Am avut ocazia, ca președinte al Comisiei de agricultură, să particip la negocierile pentru intrarea în Uniunea Europeană.(Când v-am păcălit şi am făcut ca un agricultor român să primească cu mult mai puţin decât unul neamţ, francez sau olandez) M-am întâlnit aseară (miercuri seară -n.r.) și cu agricultori.(Dar nu le-ai spus de ce ei sunt agricultori de mâna a doua). Democrația europeană nu poate să existe fără statul de drept. Spun asta zilnic peste tot. Independența justiției.(Care e treaba cu statul de drept şi justiţia ? Dă şi tu un exemplu măcar de încălcare a statului de drept!) Vrem să oferim sprijin acțiunilor domnului Iohannis, Orban în lupta contra corupției.(Vă amestecaţi în treburile justiţiei ?). Vreau să salut curajul românilor care au coborât în stradă pentru a manifesta.(Dar curajul francezilor ?). Nu o să lăsăm ca acțiunile Guvernului socialist și ALDE să strice viitorul României.(Adică nu vom lăsa guvernul să mai aibă creştere economic, să mărească salariile şi pensile, să ia impozite de la firmele noastre). Ne-am întâlnit pentru a spune că vocea românilor e auzită de la București până la Bruxelles. Justiția trebuie să fie în serviciul tuturor românilor. Românii pot conta pe noi pentru a-i apăra și proteja"(Voi sunteţi tâmpiţi, nu vă puteţi conduce şi proteja singuri), a declarat Joseph Daul, la Summit-ul PPE de la Sibiu.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK