Menu

Sufocat de bucuria descoperirii unui mare poet: Liviu Popescu

f_350_200_16777215_00_images_popescu_liviu_europa_avenue.jpg

 

 

 

 

 

 

 

Liviu Popescu este un mare poet al României. I-am citit cartea Europa Avenue cu spaima că mă sufoc de bucuria pe care mi-o produce textul. Un text pe care autorul îl stăpâneşte cu o maturitate perfectă. Citiţi, vă rog:

Amurg în Strasbourg

Prin străzi pavate de unii regi uitaţi se plimbă acum
Doi fluturi. Unul cu pete pe guler. Altul
E doar un flutur de nufăr. Se plimbă în amurg
În mica Franţă. Acolo la marginea cafenelei
Din Strasbourg.

Un flutur dansează, altul pictează. Unul
Are sus la hotel adus un cufăr. Cu însemn regal
Înăuntru creşte un nufăr. Două roze
De la balcon alsacian le-au făcut semn să urce
Erau surori burgheze. De viţă nobilă acum falite
Şi uşor calicite.

Fluturii turişti au privit cu subînţeles
Şi au râvnit la al rozelor dres. Nu au urcat din prima
Au rămas lângă un felinar chiar
La marginea cafenelei unde dormea un
Anticar. Rozele s-au întins după ei. Dar
Turiştii noştrii nu ştiau franceză.
Una din roze vorbea germană. Una silabisea
Slavonă.

Spre dimineaţă a ieşit un saxofonist obosit
De la o casă cu perdea cuminte. Care s-a mişcat
Într-un colţ. La timp pentru că sosea acasă un soţ
Saxofonistul şi-a ridicat gulerul şi a plecat spre Rin.
Fluturii au zâmbit de al unei Marie-Rose destin.

Au urcat în balcon la cele două roze. Care dormeau
Cu petalele închise. Uneia însă o mică frunză îi dezvelea
Urma sensibilă de sân. Iar coapsa celeilalte
Îmbia la alte subînţelese nevroze.

Am stins lumina în camera mea. Şi am adormit.
Un tramvai de seară pleca spre Rin. Pe masă
Ultima sticlă cu vin aştepta Diva să vină
Să o decoreze cu lacrimi, degete şi
Buze.

Spre dimineaţă soarele burghez găsi două roze
Învelite în aripi de fluturi.
Una din aripi era cu desene de nufăr.

Este aproape incredibil cum a putut răsări un atât de mare poet din smârcurile semantice ale presei de provincie, domnia sa fiind jurnalist la Râmnicu Vâlcea. Citiţi:

Hanovra Story

Nu se închid parcurile în Hanovra.
Nici agentul de stradă nu vine să înlăture
Ecoul ultimului sărut, pe care
El l-a lăsat pe urmele unei bănci
Parfumul ei lăsat pe alee
Şi ultimul bilet de amor.
Al Gertei către Hans.
În Hanovra castelele nu mai au demult geamuri
Iar prinţii de acolo au plecat la bal.
Stelele din cer s-au pus pe ramuri de tei
Iar ultimele fete au plecat spre casă.
Au rămas doar ultimii amorezi
El pe o bancă
Ea în altă parte, în altă lume
Cu o sută de ani
Mai apoi. El scria spre stele mesaje
Din timp lui prezent spre chipul ei
Trecut
Aceeaşi bancă, nouă
La 1900. Veche acum la 2000
Ea avea umbrelă. El avea pardesiu
Ploua şi atunci şi acum. Gerta era prinţesă
Hans scriitor. Gerta simţea mâna lui
Pe umeri
El o vedea pe ea prin cercurile
Pe care Hanovra le uitase într-o seară
Într-un parc. Gerta s-a aplecat şi cu pantoful ei
A lăsat în asfaltul proaspăt purtat bobiţa
Unui mic cercel.
Hans a stins ţigara. Dar s-a aplecat mirat
În asfaltul vechi al unei alei din parc
A văzut lucind sub stropii de ploaie
O mică sferă albă cândva dar acum
Ascunsă bine. A încercat s-o scoată
A găsit o cheie şi a smuls bobiţa albă a unui cercel
A dus-o la anticar. O poză deasupra dintr-un ziar mai vechi
Vorbea de o prinţesă Vatelstrasse. Pe nume Gerta, murise
În urmă cu o sută de ani. În această zi.
Iubind un zburător.

Poate nu este lipsit de interes să spun că există în oraşul poetului o mlaştină a scrisului în care putrezesc lent mici spirite frustrate care confundă poezia cu spovedania psihanalitică. Nu ai decât să îi priveşti cu blândeţe pe aceşti poeţi de canapea, aproape indecenţi în exhibiţiile lor erotice comuflate în jerpelite straie literare. În context, îmi veţi înţelege sper uluiala cu care am citit cartea lui Liviu Popescu.

Europa Avenue este o carte de versuri unitară, gândită şi scrisă de un profesionist, nu un făraş pe care autorul să fi strâns gunoaiele crizelor lirice, aşa cum procedează amatorii. Poeziile sunt plasate în diferite burguri europene, în Strasbourg, Nisa, Barcelona, Munchen sau Zurich. Poetul extrage un fel de numitor liric comun al civilizaţiei occidentale, arătând că un român poate sesiza vibraţiile ascunse ale Europei. Citiţi, iarăşi, şi îmi veţi da dreptate:

Chopin nebunul

Printre sunete ştirbe din marginea Cracoviei
Se plimbă un anemic bătrân. Cântă
Face tumbe, copii se ţin cu zgomot după el
Îi strigă „Chopin, Chopin, nebunul!”
Iar el se strâmbă la ei şi se preface că aruncă pietre.

Mormântul unei femei la marginea Cracoviei
E plin de mărăcini. Acolo a fost cândva iubita
Unui aviator. Murise la 25 de ani.
Nu se ştiu cauzele.
Aviatorul cânta la pian. Melodii de atunci
Uitase să spună cuvinte
Cu note răspundea când era întrebat de zi
Sau noapte.
Cu un diapazon explica dimineaţa
Dorinţele. Sau neputinţele.
Târziu a înnebunit. O căuta pe Anni.

Dar Anni crescuse în salcia de lângă marginea
Unui cimitir. Regină se spunea c-ar fi.
Nu era halucinaţie. Iarna salcia nu-ngălbenea.
Veneau reporteri de la ziare, de la National Geographic
Misterul era de nepătruns, de nedescris...
Mormântul lui Anni era gol de mult.
Iubitul îl furase într-o noapte.
A doua zi a înnebunit.
Şi nu s-a mai ştiut nimic de el. Şaizeci de ani.

Apoi într-o zi a apărut bătrânul, desculţ
Cu un sacou julit la piept şi găuri la manşete
Cu pantaloni murdari de atâta praf de var. Cânta la un
Pian rupt şi aruncat de un anticar.
Chopin, Chopin nebunul. Cinci ani l-au cunoscut
Brutarul şi măcelarul şi florarul. Dormea sub poduri
Şi canalizări secate. Avea de dimineaţă ochii plânşi
Şi se hrănea cu lacrimile vii. Apoi pleca pe străzi
În paşi de vals.

O salcie a început să se usuce la margine de cimitir.

Şi un mormânt a dispărut sub mărăcini.
Cracovia se spune acum că avea din nou un rege
Nu doar deşertăciuni.

Într-o noapte, un pescar a văzut
Două corăbii care au plecat

Pe râu în sus, spre nord.

Fiindcă vorbim foarte mult despre integrarea noastră europeană, voi spune că Europa Avenue demonstrează că fenomenul este împlinit la nivel spiritual. Fără îndoială că Institutul Cultural Român ar face bine să finanţeze traducerea acestei cărţi într-o limbă de circulaţie, în aşa fel încât să exportăm certitudinea poetică a apartenenţei noastre la Occident.

Am început prin a spune că Liviu Popescu este un mare poet al României şi voi continua, speriindu-i pe cei care nu au citit Europa Avenue, afirmând că este un excelent poet european, o certitudine a poeziei bătrânului continent.

În genere, jurnaliştii îşi tocesc cuvintele în presă şi când scriu literatură trebuie să se reinventeze, ceea ce Liviu Popescu a reuşit.

A reuşit într-o asemenea măsură, încât îl consider cea mai mare surpriză literară a ultimilor 30 de ani vâlceni, primul poet de calibru afirmat de după schimbarea regimului care trăieşte în această zonă. Urmează să îl recunoască revistele şi critica din ţară, apoi cele de peste hotare, desigur, doar dacă nu îşi va îngropa talantul.

Cum sunt încă înecat de emoţia descoperirii acestui poet, închei îndemnându-vă, din nou, să citiţi:

Escală

Escală. Stutgart, ultima ploaie. Dincolo
Ar fi spre dimineaţă un New York. Stropi
Între 2 lumi. Fumatul e interzis
Aici în terminal. Reviste şi oameni
Şoapte.

Panouri şi ultime lumini ale unor
Avioane care se pierd în noapte.
El citeşte. Cea cu fustă în carouri scrie mesaje
Unul sărută icoane. Un arab priveşte
La cea cu silicoane. Eu sting telefonul
Nu mai vreau mesaje din depărtări
Plec cu Europa acum pentru a mă
Întoarce în altă Europă.

Femeia din colţ mă priveşte
Am stat scaun lângă scaun
În ultima cursă.
Adormise şi genunchiul ei de al meu
Se lipise. Am simiţit-o
Timidă. Ea era doar ultima
Haltă a unui parcurs destin.

Plouă. Vremea pe un panou
Arată gradele din Berlin. Nu-mi plac nemţii
Sunt doar trei acum la un bar. Mai este o oră
De stat pe acest al 25-lea terminal
PanAm e ajuns. Acum îl dezgheaţă, cred
Va fi un drum lung. Ajung spre dimineaţă
Sau ceasul va fi dat înspre noapte.

Aş vrea să fumez, dar locul e departe.
Un spaţiu mic pentru cei care au
Alte vicii, spaţiu redus
Ca pentru noi, cei din ospicii.
Telefonul meu închis primeşte
Zeci de mesaje. Nu le aud când sosesc
Nici când se pierd prin atâtea butoane
Vin de departe şi pleacă spre departe

Aşa cum PanAm mă va duce în
Noapte. Spre alt destin
Plouă, pe geamurile late, stropii
Împart lin
Ultimele clipe ale universului
Tău, iubito, strecurată în carte.

(Gheorghe Smeoreanu)

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK