Menu

Iohannis s-a dat de gol. E doar preşedintele bogaţilor

f_350_200_16777215_00_images_banner1_iohannis_declaratii.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

Începând de astăzi, nimeni nu va mai putea spune că Iohannis este preşedintele românilor, ci doar preşedintele multinaţionalelor şi bancilor. După ce guvernul a anunţat impunerea unei taxe pe lăcomie, capitalul străin l-a pus pe Klaus Iohannis să răstălmăcească lucrurile şi să le spună românilor că lor li se aplică noi taxe şi impozite, nu băncilor. Iată modul pervers în care acest om face din alb negru şi din negru alb:

"Cu toţii am aflat probabil, majoritatea cu surprindere, că Guvernul pregăteşte Ordonanţă de urgenţă pentru a introduce noi taxe şi impozite. Acest lucru mă duce cu gândul la o afirmaţie făcută de premier în discursul după aprobarea Guvernului din Parlament- cel inaugural, nu e cazul să citez, dar spunea că nu vom introduce noi impozite şi taxe. Iată că introduce. Această ordonanţă nu a fost discutată cu parteneri din mediul economic sau instituţional. Acest proiect nu are o analiză. Proiectul aruncă în haos economia".

Ce vorbeşti, Franz ? Intră economia în haos fiindcă plătesc băncile străine, în sfârşit, o taxă ? Ori, după părerea ta, dacă multinaţionalele şi băncile nu ar plăti nimic, dar nimic, românii ar duce-o mai bine ?

Asemenea perversitate nu am mai întâlnit şi e clar că omul ne ia de proşti. Bine i-a răspuns Teodorovici:

“Nu pot să stau să văd că băncile din România au cel mai mare profit din Europa. Randamentul lor e de 27%. Trebuie să înțeleagă, băncile, dacă vor să fie parteneri, că ambele părți trebuie să fie profitabile. Ani de zile au câștigat profituri uriașe, nejustificat. A existat vreun dialog? I-a interesat de populație? Ori sunt condiții egale pentru noi toți, ori facem altceva.”

Apoi, i-a pus şi diagnosticul:

“Noi avem măsuri care protejează românii. Sunt presiuni foarte mari, de când a fost pusă în discuție această ordonanță. Bogații îl au pe președinte în fruntea lor. Sunt presiuni foarte mari ca aceste lucruri să nu se întâmple. Sunt măsuri care în Europa funcționează de foarte mult timp.”

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK