Menu

De ce nu reuşeşte PSD să convingă România ?

f_350_200_16777215_00_images_banner1_dragnea.jpg

 

 

 

În mod normal, PSD ar trebui să fie, în acest moment, un partid iubit.

E singurul partid din istoria ţării care a venit cu un program de guvernare orientat spre creşterea salariilor şi pensiilor, protejarea resurselor, recuperarea suveranităţii naţionale. Programul lansat în campania electorală este singurul care cuprinde cifre şi obiective clare, controlabile la termen.

Cu toate greşelile lui, PSD ar fi trebuit să fie dacă nu cel mai iubit dintre partide, măcar un partid simpatizat. În niciun caz însă ameninţat că va fi hăituit de un milion de oameni.

Putem da vina pe laboratoare şi nu greşim. Sunt vizibile acţiunile bine lucrate de destabilizare a PSD. Ne putem gândi la forţa dovedită a Statului Paralel susţinut din exterior.

Totuşi, rămâne un rest, unul pe care trebuie să îl căutăm în altă parte.

Unde ?

Sincer, nu ştiu, dar încerc să îmi explic anomalia că acest partid, în acest moment, este cel mai românesc dar şi cel mai dispreţuit, cel mai generos dar şi cel mai agresat, cel mai social, dar şi cel mai luat la ţintă cu o ură infinită.

Explicaţia mea, dar numai a mea, este că PSD trebuie analizat psihosocial, ca grup de mari dimensiuni. Ce ton, ce undă afectivă caracterizează acest grup ?

Există, în muzică, game reci şi game calde.

În interiorul grupului PSD cântă o muzică rece.

Pesediştii nu au fost şi nu sunt prieteni, nu formează comunităţi locale afective, latura formală domină de departe latura sentimentală.

Cunoscând bine psihologia partidelor, pot spune că PDL a fost cel mai afectogen partid, de asta nu trebuie să ne mire că, deşi a tăiat pensii şi salarii, nu a generat atâta ură. În acest moment, clasamentul coeziunii afective are pe primul loc USR, după care vine PNL. PSD este departe.

Veţi spune că cerem unui mare partid să aibă tonul afectiv al grupurilor mici. Nu, fiindcă PDL nu era un grup mic. Nu şi deoarece muzica sferelor, ca să zic aşa, se aude la nivel de galaxii.

Nicăieri nu găseşti mai multă ranchiună ca în interiorul PSD, mai multă suspiciune, mai multă scrîşnire a dinţilor, mai multă vanitate, mai multă concurenţă oarbă.

Se spune că pentru a fi iubit trebuie să te iubeşti pe tine. Ca grup, PSD nu se iubeşte pe sine şi această situaţie este resimţită în exterior.

Aceasta a fost o minunsculă schiţă de psihologie socială, nu una politică. Politic, PSD rămâne, în acest moment, superior oricăror altor poli de putere, superior Cotrocenilor, PNL, USR.

PSD rămâne de urmat măcar pentru că doreşte restaurararea valorii votului în defavoarea forţelor oculte.

Rămâne însă adevărul că PSD nu e un partid iubit, ori atât de iubit pe cât ar merita. Este liderul clasei cel tocilar, antipaticul de la birou, ruda care îşi dă aere.

Înainte de a da vina pe alţii, extrapunitiv adică, PSD ar putea fi atent la starea sa afectivă, ar putea da vina pe sine, intrapunitiv.

Este inadmisibil că faci atâtea lucruri bune pentru naţiune şi naţiunea să te ameninţe cu un milion de demonstranţi.

Fata devreme acasă care este PSD trebuie să fie mai puţin ţâfnoasă. Doamna harnică din bucătărie are nevoie să arate că e capabilă să fie şi amantă fierbinte.

Pe scurt, dacă dragoste nu e, nimic nu e, nici în viaţa de zi cu zi, nici în politică.

Amin.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK