Menu

Ideile principale ale atacului forţelor oculte asupra copiilor din România

f_350_200_16777215_00_images_copil_plange.jpg

 

 

Ce şi-a dorit „Strategia Naţională de Educaţie Parentală 2018-2025” publicată de Ministerul Educaţiei şi retrasă apoi ? Platforma IMPREUNA a extras cateva paragrafe care subliniază rolul nociv, absurd şi suspect al acestei strategii.

Iată câteva idei care trebuie să ne alerteze.

„Deseori noile ideologii promovate în special în domeniul protecției copilului întâlnesc mentalități conservatoare, un sistem de valori ale familiei ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor.”

„De aceea familia în societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de SPRIJIN EXTERN pentru a se adapta acestor cerințe...în condițiile în care părinții rămân atașați valorilor care s-au transmis tradițional, pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaționare intrafamiliară.Această din urmă atitudine este prezentă și în discursurile profesioniștilor care idealizează familia tradițională pe care o consideră o formă perfectă de organizare.”

„Strategia națională de educație parentală are ca fundament abordarea teoretică conform căreia familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă un produs socio-cultural, «o constelație de idei, imagini si terminologii» creată și recreată permanent de practicile socio-culturale.”

„A susține părinții în interesul superior al copilului înseamnă a crea o nouă cultură familială.”

„Politicile care privesc inițierea, formarea și dezvoltarea competentelor parentale trebuie să pornească de la respectarea modelelor familiale si educaționale existente în realitate, fără a impune modele unice considerate ideale.”

„Educația timpurie poate fi o pârghie esențială de reducere a inegalităților sociale.”
„...atrăgând familia alături de scoală la vârstele timpurii ale copilului, putem«educa»și familia.”

„A devenit o necesitate imediată crearea unui sistem de educație parentală centrat...și pe stimularea interesului pentru o nouă cultură familială...”

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK