Menu

Bombă ! A apărut un partid al tinerilor care vor să schimbe TOT. Vezi cine sunt și ce program politic au !

f_350_200_16777215_00_images_noua_romanie_1.jpgSuntem un grup de tineri din toate ramurile sociale, dar care nu am mai făcut parte din niciun partid politic până acum și nu ne-am mai implicat în politică în niciun fel până în acest moment.

Am decis să cream împreună un partid nou, de la zero, pentru că ne-am săturat de actuala clasă politică, de lipsa de profesionalism și naționalism a politicienilor care ne-au guvernat în ultimii 26 de ani.
Am decis ca, împreună, să oferim o nouă alternativă societății românești și să ne implicăm pentru a face o schimbare reală pentru noi toți.
Nu ne dorim să emigrăm, așa cum își doresc mulți dintre tinerii români, ci ne dorim să creăm o Românie prosperă, curată, dezvoltată pentru noi, pentru părinții nostrii, pentru copiii noștrii, se arată în prezentarea de pe site-ul Partidului Noua Românie.

Sebastian Popescu este membru fondator al Partidului Noua Românie și Președinte al PNR.

Sebastian Popescu s-a născut pe 12 februarie 1982 în orașul Balș din Județul Olt. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, în anul 2006.

Sebastian Popescu este cel care a demarat proiectul Noua Românie și i-a cooptat în partid ca și membri fondatori pe Cosmin Grancea, Dan Iulian Truția și Cristian Drăghiceanu.

De profesie doctor medic veterinar și jurnalist, Sebastian Popescu a ales să nu plece din România ci să încerce să schimbe tot ce nu e bine în țară. Nu singur, ci împreună cu toți românii care își doresc să trăiască într-o țară cu adevărat europeană, democratică și modernă.

Optimist și luptător din fire, Sebastian Popescu este ”vinovatul” care a dus la apariția Partidului Noua Românie, prima formațiune politică din România care nu acceptă traseiști politici.

Citiți mai mult AICI !

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK