Menu

Ultima oră ! Nepotul lui Himmler trăieşte în oraşul vâlcean Bălceşti

f_350_200_16777215_00_images_banner1_himmler.jpgIstoricii ar trebui să se sesizeze, fiindcă la Bălceşti se pare că trăieşte, ba chiar se află la butoane, un descendent al lui Heinrich Himmler, criminal de război, şef al SS şi al Gestapo, comandant al lagărelor de exterminare.

Nepotul lui Himmler zice că nu vrea cămin de bătrâni în centrul oraşului, propunând un ghetto la periferie.

Normal, ce naşte din psică şoareci mănâncă.

Tare mă tem că ideologia liberală la Vâlcea a derapat şi a ajuns să pară inspiraţie nazistă, altfel nu se explică obstinaţia cu care cineva vrea să desfiinţeze Căminul de Bătrâni pentru a nu „polua” social centrul oraşului.

Au apărut atitudini criminale de genul: „ „În centru e liceul, e procuratura, e jandarmeria şi alte instituţii ale statului şi nu se pretează să faci acolo Centru de Îngrijiri şi Asistenţă. Am văzut cum se comportă beneficiarii unui astfel de centru de la Zătreni. Aleargă dezbrăcaţi, se încalecă…”

Preşedintele Costi Rădulescu vrea să preia la judeţ toate cheltuielile şi să se ocupe de asistaţii sociali, dar pentru asta are nevoie de trecerea, cel puţin temporară, a clădirii în proprietatea Consiliului Judeţean.

Dar ca să nu cumva să se spună că PSD a rezolvat problema, liberalii refuză cedarea clădirii, propun desfiinţarea Centrului şi, din aproape în aproape, ajung să se acopere cu declaraţii infernale.

Devine din ce în ce mai clar că PNL Vâlcea este un partid scăpat de sub control, capabil să condamne la boală şi moarte oameni cu dizabilităţi, victime colaterale ale unui joc politic antiumanitar.

 

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK