Menu

Ce s-ar fi întâmplat dacă românii ar fi comis Holocaustul ?

f_350_200_16777215_00_images_banner1_playing-for-time_1.jpg

 

 

 

 

 

Fiindcă stau mai mult timp acasă, ca toată lume, văd filme. Aseară, mi-am pus din nou capodopera lui Arthur Miller ”Playng for time” , scenariul fiind bazat pe cartea autobiografică a celebrei Fania Fénelon, intitulată ”The Musicians of Auschwitz”. Vanessa Redgrave joacă rolul Faniei Fénelon.

Remarc faptul că probabil 10 % dintre filmele cele mai urmărite pe internet sunt cele în care este prezentată catastrofa pe care a generat-o Germania în timpul celui de al doilea Război Mondial, cu apogeul diabolic al Holocaustului.

Și, mă iertați, dar fiindcă tot am mai mult timp și stau acasă, m-am gândit ce s-ar fi întâmplat cu poporul român dacă noi ai fi comis nebunia Holocaustului. Îmi veți spune, probabil, că nu am fi fost capabili de o asemenea monstruozitate. Mai mult ca sigur.

Dar e intersant că națiunea care a făcut capabilă nebunia e la cârma Europei, n-are nicio treabă, face jocurile, în vreme ce cuminții de noi suntem codași, batem pe la porți străine.

Tot respectul față de poporul german, nu am pic de sentiment revanşard, totuși am dreptul să mă întreb:

Ce s-ar fi întâmplat dacă românii ar fi comis Holocaustul ?

Mai rău de atât ce să ni se mai fi întâmplat ?

Gheorghe Smeoreanu

The most visited gambling websites in The UK