Logo

Scrisori către Petre Tănăsoaica. 12 – Ultima scrisoare

f_350_200_16777215_00_images_tanasoaica_18.jpg

 

 

 

 

 

 

Dragă Petre

S-au minunat unii prieteni şi cititori ai acestor epistole că vorbesc cu morţii şi m-au căinat, ca să zic aşa, folosind un cuvânt vechi şi ieşit din uz, dar eu am fost absolut sigur scriindu-ţi că vorbesc cu un prieten viu în duh şi care va fi cândva viu şi cu trupul. Nu fiindcă aşa spun sinoadele de la Niceea, Constantinopol şi Calcedon cred în Crez, ci pentru că aşa îmi spune raţiunea, aceasta este epistemologia mea. Nu insist, am impresia că şi cei care se declară creştini încep să creadă ca vechii greci, în chip tradiţional şi social, nu în chip viu.

Aceasta este, totuşi, ultima scrisoare, fiindcă vei mai fi având şi alte treburi în afară de a mă citi pe mine.

Îţi spun acum, la final, că e regretabil că ai plecat, dar pe de altă parte, ai plecat la ţanc, înainte ca presa să devină o chestiune de like-uri, să se ducă definitiv în zona post-adevărului. În curând, nu va mai conta ceea ce scrie ziaristul, ci numărul de like-uri primite, iar comentariile pe reţele vor fi mai credibile decât textul care le-a declanşat. În acest fel, nici dacă ai scrie ca îngerii şi ai spune adevărul ca proorocii nu va mai avea nicio importanţă. Cred că asta deja nu îţi mai convenea, dar pe de altă parte, filosofând puţin, aş spune că nu e chiar aşa de rău deoarece adevărul se apropie de viaţa pe care o trăim şi calea pe care o urmăm ca oameni sociali. Personalităţile îşi vor pierde însă din putere, iar fiindcă jurnalistul trebuie, măcar normativ, să fie o personalitate, va pierde şi el. Manipularea va atinge, foarte curând, cote mai alarmante decât încălzirea globală, veridicul va fi sluga scopurilor politice şie conomice. Aşadar, vine o lume în care nu prea aveai ce căuta.

Pe de altă parte, recunosc că dacă rămâneai pe terra mi-ar fi fost şi mie ceva mai uşor să continuu.

Acum, voi lua lucrurile aşa cum sunt, rămân aici pentru a parcurge drumul complet de la ziaristul care căuta adevărul la ciuca tuturor comentariilor, de la patriotism la globalism, de la adevăr la dracii adevărului. Fiindcă aşa merge universul, dracii sunt post-îngeri şi nimic altceva.

Întreabă-mă dacă mai iubesc presa în aceste condiţii şi îţi voi răspunde cu un mic fragment din Învierea lui Tolstoi.

”De obicei, se crede că hoțul, ucigașul, spionul, prostituata recunosc că meseriile lor sunt rele și se rușinează de ele. Dar, de fapt, se întâmplă cu totul altfel. Oamenii puși de soartă și păcatele lor într-o anumită situație, oricât de imorală ar fi ea, își fac despre viață în general o anumită părere, prin care situația lor li se pare bună și respectabilă. Ca să-și păstreze părerea aceasta, ei rămân, dintr-o pornire firească, într-un mediu social care are aceleași concepții despre viață și despre locul lor în ea. Ne mirăm când hoții își laudă dibăcia, prostituatele desfrâul și ucigașii cruzimea. Dar ne mirăm numai fiindcă cercul lor e restrâns și, mai ales, pentru că noi ne aflăm în afara lui; dar nu se întâmplă oare acelaşi lucru cu bogaţii care îşi laudă bogăţia, adică jaful, şi cu şefii militari care îşi laudă victoriile, adică silnicia ?”

Și cu ziariștii, ar fi adăugat Tolstoi dacă ar fi fost Balzac.

Acestea fiind spuse, despărțindu-ne pentru moment cu un pic de ”Învierea”, îmi iau la revedere de la tine și adaug doar că atunci când văd pe stradă o mașină ca a ta, încă îmi vine să pun mâna pe celular.

Cu prietenie,

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.