Logo

Scrisori către Petre Tănăsoaica. 10 – George Stanca ne-a zis să o lăsăm mai uşor cu presa

f_350_200_16777215_00_images_tanasoaica_petre_111.jpg

 

 

 

 

 

 

Dragă Petre,

Am pierdut doi prieteni anul trecut, pe tine şi pe George Stanca, şi trebuie să recunosc că nu vă pot scoate din minte. Atunci când îmi aprind o ţigară, iertat să-mi fie că amintesc de acest viciu foarte răspândit printre jurnalişti, mă gândesc la voi. Când beau o cafea, mă gândesc la voi.Când mă aşez la computer să scriu un articol, mă gândesc la voi. Aproape tot ce fac mi se pare în plus, ca şi cum ar fi trebuit să mă duc şi eu o dată cu voi, ca şi cum ar fi ceva ilicit şi nedemn să mai respir, să mai merg pe stradă, să mai trăiesc după ce voi nu mai sunteţi..

Despre tine, Petre, am spus că ai fost omorât de patima pentru presă. Ştiu că dacă ai fi fost profesor sau inginer sau şofer sau frizer, ai fi trăit şi azi.

La puţin timp după ce ai plecat tu, l-am sunat pe George Stanca să plângem la telefon că l-am pierdut pe Petre Tănăsoaica. Nu pot să-l iert, a zis George, că a plecat aşa devreme, pur şi simplu îmi vine să-l bat că a murit când putea să mai trăiască. Acum, nu îl pot ierta nici eu pe George, l-aş bate eu pe el.

Tu ştii, Petre, că George Stanca făcea parte din stirpea jurnaliştilor care iubeau scrisul frumos, scrisul la metaforă, scrisul cu stil, ceea ce noi nu mai făceam de mult fiindcă, spre deosebire de el, presa pentru noi era şi afacere. Oricum, presa se degradase, scriam din ce în ce mai sec, mai grăbiţi, aproape că nu ne mai placea să scriem, scriam de meserie. Nu acesta era însă cazul lui George Stanca. Scria doar artistic şi niciodată altfel, fiecare articol al său era o poveste, avea un parfum, era un poem, pe care îl public aici fiindcă vă vreau pe amândoi în aceeaşi scrisoare şi în aceeaşi carte.

„Preafericite Părinte Patriarh Daniel, Iertat să-mi fie contextul aparent „uşor“ în care vă scriu, dar vă aduc la cunoştinţă că anul viitor prin ianuarie am 11 ani de când ţin viu acest colţț de ziar şi deci consideraţi-mă ca şi când v-aş scrie de pe un domeniu luat în uzufruct. Adică, aproape al meu...cu voia Domnului şi a conducerii trustului...
Vă adresez această epistolă dintr-un îndemn lăuntric, care nu vizează niciun interes personal, ci doar unul naţional. Căci, în pofida unor proteste exagerat de expuse la pornirea construcţiei Catedralei Mîntuirii Neamului – Catedrala Naţională aţi continuat Lucrarea.
Proteste, emanate de un grup de cetăţeni, unii artişti dornici de publicitate, alţii senilizaţi uşor, publicişti, indivizi neortodocşi – iaca, o mână de oameni! – plus nişte atei TV rataţi, creştini şi necreştini... care au pus în balanţă în mod speculativ şi fals populist construcţia de biserici, cu cea de spitale...De parcă biserica nu ar fi tot un spital de suflete – iartă-i Doamne că nu ştiu ce consumă! – ...
Zic, deci, că împotriva acestor proteste răcnite, ţipate, urlate, scuipate sau cântate aţi continuat lucrarea. Şi aşa la sfârşitul acestui an, mai bine – zis de Ziua Neamului aţi inaugurat marea construcţie. De aceea, mă întreb şi nu am explicaţii de ce nu aţi fost considerat, decretat, numit OMUL ANULUI???”

Să fii ziarist, să scrii într-o viaţă mii şi mii de articole, iar ultimul să se nimerească a fi o scrisoare către Patriarh, asta înseamnă să te iubească Dumnezeu. Fiindcă unii dintre noi am murit sau vom muri scriind despre crime, prostituţie, accidente, politică, deoarece asta ne cere meseria şi trebuie să facem ce ne cere ea.

Tu şi George Stanca aţi iubit viaţa şi când spun asta nu e vorbă goală. Iată un exemplu. Eram eu la Geneva, la o tragere la sorţi din cupele europene la fotbal, dar nu ştiam oraşul, picasem pentru prima oară acolo. Îl sun pe Stanca şi îl întreb ce e bun şi frumos în Geneva, iar el îmi cere să îi spun unde sunt. Sunt la Hilton, zic, iar el mi-a spus să o iau la dreapta, apoi la stânga şi tot aşa, cu telefonul la ureche m-a dus la unul dintre cele mai bune restaurante din oraş. Apoi, tot prin telefon, m-a dus la un muzeu, apoi la un bar, apoi pe o stradă pe unde treceau fete frumoase. Şi tot aşa, sunându-l până târziu în noapte, am cunoscut Geneva. Geneva lui George Stanca.

Dacă mă mai comparam la scris cu tine, Petre, cel dus de la noi la început de ianuarie, cu George Stanca, , cel plecat la început de februarie, nu mă pot compara. Nu scria cât tine sau cât mine, ci mult mai puţin, dar mai pe alese, mai dichisit, infinit mai frumos decât am putut-o face eu.

Să ştiţi amândoi că duc greu la sfârşit această scrisoare. O duc greu fiindcă mi se pare grotesc, absurd, ca eu să scriu după ce voi nu mai scrieţi. Ultima oară ne-am văzut toţi trei la Gruiul Lupului, pe Transfăgărăşan, eram oaspeţii arhiepiscopului Calinic şi am stat trei zile şi trei nopţi de vorbă, iar Stanca ne spunea să o lăsăm mai uşor cu presa, fiindcă presa te omoară.

A fost acest George Stanca ziarist boem, ştia tot ce mişcă în lumea muzicii, a literaturii, a presei şi a fotbalului prin Bucureşti, dar în acelaşi timp a fost ziarist doxat, făcuse un excepţional doctorat despre Pamfil Şeicaru, transformat într-o carte de referinţă despre viaţa şi opera marelui gazetar interbelic. Tu ai fost la fel de boem, la fel de doxat cu doctoratul tău în istoria artei, dar mai încrâncenat, mai responsabil.

Gata, simt nevoia să închei aici scrisoarea. De multe ori, când îmi aprind ţigara, mă gândesc la voi. De multe ori când beau cafea – şi beau destulă – mă gândesc la voi. Începe să fie cumplit faptul că uneori mă gândesc la voi şi când păşesc pe stradă, mi se pare că trăiesc un timp furat, iar acestă scrisore mi se pare de asemenea furată.

Adeseori, vorbesc cu voi, cu morţii mei dragi, vă întreb dacă mai am dreptul să scriu, dacă voi mai vreţi să scriu. Iar voi mă îndemnaţi, de acolo, de sus, să nu mă opresc, să mă bucur de fiecare articol, să mă bucur de presă.
Azi, v-am întrebat dacă sunteţi sau nu de accord să scriu despre voi. Mi s-a părut că aţi dat din cap a aprobare.
Doamne, am ajuns să vorbesc cu morţii, cu morţii mei dragi.

Trebuie să recunosc, nu e de bine.

Pe mâine,

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.