Menu

Scrisori către Petre Tănăsoaica. 9 – Faptele bune sunt primele uitate

f_350_200_16777215_00_images_tanasoaica_petre_999.jpg

 

 

 

 

Fiindcă faptele bune sunt primele uitate, astăzi îţi voi reaminti câteva dintre cele făptuite de tine şi care au cântărit, sunt sigur, la prima judecată, cea particulară, urmând să fie decisive la judecata de apoi. Fiindcă tu ortodox ai fost și nu puteai concepe ideea sola fide dar nici aritmetica binelui fără credință.

Pe la începutul anilor 90, s-a petrecut una din acele tragedii cu care, în timp, aveam să ne obişnuim, când un autocar plin cu români a suferit un cumplit accident pe undeva prin nordul Poloniei. Au fost multe victime, cred că şapte morţi, vâlceni cu toţii, iar familiile erau disperate şi fiindcă nu aveau bani să îi aducă acasă pentru a-i înmormânta lângă străbuni. Ai făcut rost de un autobuz, ţin minte, unul friguros şi era iarnă, cu care am plecat noi doi şi câteva rude ale victimelor să aducem morţii în ţară. A fost cumplit de trist, dar am reuşit, ne-am întors cu autobuzul plin de morţi dar şi cu sentimentul că ne făcusem o datorie creştinească. Ţin minte că noi niciodată nu am mai vorbit despre asta, ne-am jenat şi eu şi tu să ne sumeţim cu această faptă şi bine am făcut, dar acum am scos-o din memorie tocmai fiindcă tu nu mai eşti pe aici şi acolo unde eşti nu există mândrie.

Apoi, fiindcă așa cum spune în Faust, sfera aceasta pământească mai are încă suficient spațiu pentru fapte mari,  îmi amintesc cum am plecat noi o dată, cu noaptea în cap, având treburi la Sibiu, era un ianuarie geros şi pe Valea Oltului era pustiu, pe la Câineni, doar un camion mergea în faţa noastră şi altul venea din sensul opus. Era o oglindă de polei pe şosea şi camioanele acelea s-au ciocnit cu zgomot de tunet, iar noi ne-am apropiat cu maşina noastră alunecând ca pe sanie şi când am coborât să vedem ce s-a întâmplat era aerul doar un vaier, se auzea până dincolo de Olt. Doi morţi într-o cabină şi în celaltă un om cu picioarele zdrobite din care ţâşnea sângele ca la fântânile arteziene. L-am coborât noi doi, nu aveam cui să cerem ajutor şi nici celulare nu erau pe vremea aceea, l-am aşezat pe o pătură, i-am legat cum am putut vena aceea sau artera, iar fiindcă veneau maşini din sensul opus i-am rugat pe oameni să îl transporte pe rănit la spitalul din Brezoi, că noi mergeam înainte şi aveam maşină cu două uşi, greu de urcat un om într-o asemenea stare. Nu a vrut nimeni, au zis că îşi murdăresc banchetele, aşa încât l-am pus noi, cu greu, în maşina noastră, am întors şi l-am băgat în sala de operaţie. Nici despre această întâmplare nu am mai vorbit niciodată, omul acela a scăpat, ne-a sunat peste o vreme nevasta lui dintr-o comună de la Dunăre să ne mulţumească, dar tu ai zis că nu are pentru ce, oameni suntem.

Ai făcut multe lucruri bune, uitate apoi şi e bine aşa, de altminteri cred că în fiecare ziarist cu adevărat valoros locuieşte un om bun, fiindcă altfel nu se poate pe termen lung, ura şi presa sunt două linii paralele.

Vorbim mâine.

Gheorghe Smeoreanu

The most visited gambling websites in The UK