Logo

Scrisori către Petre Tănăsoaica. 8 – Să nu îți faci iluzii

f_350_200_16777215_00_images_tanasoaica_888.jpg

 

 

 

 

 

 

Iată, azi a trecut un an de când nu te mai ştiu pe pământ şi văd cum amintirea ta se şterge din memoria ziariştilor şi a cititorilor, simt asta ca un fel de repetiţie generală pentru ştergerea amintirii mele după ce, la rându-mi, nu voi mai fi.

Partea proastă nu este că ne va uita lumea pe noi, ci că lumea vrea să nu mai aibă, în genere, amintiri, e la modă să nu ştii nimic despre ce a fost, iar dacă ştii, să uiţi, să trăieşti numai la timpul prezent, să vii de nicăieri şi să pleci spre nicăieri. Credinţa fiind compromisă, ce e material, fizic, ia locul metafizicului, oamenii pierd savoarea amintirii şi suferă eşec după eşec în exerciţiul visării. Fiindcă o artă doar a prezentului este o contradiţie în termeni, iar cultura clipei nu există, ceea ce rămâne este consumul obsesivo – fobic de care pe contemporanii noştri nu îi mai satură Dumnezeu.

Îţi spun toate acestea, Petre, chiar dacă tu, acolo, sus, eşti nemuritor, pentru a ricoşa din tine spre mine ceea ce scriu.

Noi facem parte din singura generaţie de la începutul omenirii care a fost determinată să se întoarcă de la o epocă istorică la precedenta și asta într-o singură viaţă de om, motiv pentru care ne putem resemna cu ideea că am fost cei mai derutaţi dintre muritori. Idealurile noastre de început au devenit, destul de iute, pietre de moară la picioare, iar încercarea de a ne adapta la noile valori nu a dat rezultatele aşteptate. Fără să ne minţim, ultimele noastre decenii de viaţă au fost o continuă încercare de a ne salva de la înec.

Aşa stând lucrurile, să te bucuri, dragul meu, că ţi-ai folosit viaţa ca o punte îngustă peste care ceilalţi au trecut spre viitor, e şi asta ceva mai mult decât nimicul celor care, după căderea comunismului, au cedat rămânând în aceeaşi ipostază. Tu asta ai fost, puntea de peste râul de munte repede şi învolburat, cu menţiunea că nimeni nu mulţumeşte podului peste care trece, nici constructorului său, toţi văzându-ne de drum.

”Amintirea este grabnic înmormântată în timp,” zice Marc Aureliu, dar pentru el și oamenii din vremea lui cuvântul ”grabnic” nu însemna, ca acum, câteva clipe și acelea considerate pierdute. Te atenționez, așadar, să nu îți faci mari iluzii cu privire la memoria altora despre tine, cum nici eu nu îmi fac în ce mă privește. Sunt sigur că, acolo sus, râzi de asemenea subiecte, iar cândva, vom râde împreună.

Ai fost unul dintre cei mai liberi oameni ai societății în care ai trăit, asta măcar aș vrea să nu se uite.

Vorbim.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.