Menu

Scrisori către Petre Tănăsoaica. 4 – Ce rămâne după 25 de mii de titluri ?

f_350_200_16777215_00_images_tanasoaica_20.jpg

 

 

 

 

 

Pentru că pe mine mă văd în tine, în traiectoria ta, îmi pun întrebarea dacă ai fost fericit sau nefericit. Ştii răspunsul meu, ţi l-am mai spus, noi toţi am fost, potrivit unei vorbe a lui Dostoievski, fericiţi, nespus de fericiţi, peste măsură de fericiţi, deoarece a fost o vreme când sufletul ziaristului era larg, prea larg şi ar fi trebuit strâmtat puţin. Pe scurt şi folosind celebra sintagmă a lui Pascal Bruckner (a propos, l-am cunoscut în primăvară) am trăit primii ani ai presei într-o euforie perpetuă plătită cu depresii scotomizate abil.

În mod global, tu, eu, Silviu Popescu şi Romeo Popescu ar trebui să fim cel puţin mulţumiţi deoarece am propagat primele germinaţii ale economiei libere şi ale elitei politice. Să nu uităm că firma pe care am editat acel ziar, primul ziar privat, era a treia firmă din Vâlcea în ordinea înfiinţării şi subliniez asta fiindcă ţi s-a întâmplat să fii considerat un condeier subiectiv şi un pic nebun, atât şi nimic mai mult. Era cu mult mai mult, fiindcă am înfiinţat piaţa de publicitate în judeţ, am stabilit criteriile de salarizare în presă, am înfiinţat reţele de difuzare, am inventat raporturi financiare, am plătit impozite, am pus pe picioare o şcoală de presă. Câte nu am mai făcut pentru ca ziarul acela să existe şi să împlinească acum 30 de ani.

Au apărut firme şi au dispărut apărând altele, au înflorit alături de noi milionarii, au venit şi au plecat primari şi parlamentari, am creat mituri, iar unele rezistă şi astăzi. La temelia Vâlcii de acum eşti zidit tu, Petre Tănăsoaica, primul ziarist zidit dintre noi toţi.

Pentru a se întâmpla ce s-a întâmplat, nu ai avut casă şi masă, nici sărbători, nici somn împăcat, ai fost cuprins de o febră care în trei decenii te-a dus pe cealaltă lume.

Presa nu se construieşte cu generali ,nici cu preşedinţi, nici cu deputaţi şi senatori, nici cu consuli şi ambasadori, nici cu inspectori sau magistraţi, ziariştii nu primesc ordine şi medalii, nici nu ajung cetăţeni de onoare, nici statui nu vor avea, nici nume de străzi şi pieţe nu vor da, nu au pensii speciale, nu trăiesc în vile şi nu mor bogaţi.

Cred că ai scris 25 de mii de articole şi nu ai lăsat în urmă nici măcar un euro pentru fiecare titlu. Nu-i nimic, bine că eşti acum în Rai.

Să nu disperi Petre, zic uitând că acolo unde eşti nu există disperare, dar ziariştii nu vor avea niciodată o imagine bună dintr-o mie de motive. Asemenea călugărului, jurnalistul este bănuit de cele mai negre perversităţi şi se crede, după cum Balzac a scris, că dacă ar fi dezvăluite moravurile presei ar trebui să ne crape obrazul de ruşine. Nimic mai fals.

Aflat la graniţa imposibilă dintre a fi profet prin vocaţie şi om de afaceri din necesitate, directorul de gazetă este şi va rămâne, cât va exista presa, o struţocămilă. Tocmai cei care clamează principiul presei angelice ar face ravagii dacă ar conduce un ziar.

Observ, observi şi tu că îţi scriu cu greu, împiedicat, trăgând târâş idei banale pentru noi, incredibile pentru ceilalţi. În plus, orice îmi iert în această corespondenţă cu tine dar nu mi-aş ierta căderea în patetism.

Azi, atât îţi mai spun, anume că te simt viu.

Gheorghe Smeoreanu

The most visited gambling websites in The UK