Constantin Preda, adică poezia în vremuri de criză
- Written by Criterii
- Category: Blogu’ lu’ Smeo
Constantin Preda a ajuns în situația fericită de a scrie poezii din tot mai puține cuvinte, regresând lingvistic în mod programatic dar crescând semantic în aceeași măsură. Nu va trece mult timp și poetul va compune din interjecții și prepoziții, dar vă jur că și atunci când va lăsa pagina goală, voi recunoaște în ea un poem genial semnat Constantin Preda.
Aleg, la întâmplare, o bijuterie, „daca te-as atinge / la varatec ar ninge:
daca te-aş atinge
la văratec ar ninge
dacă te-aş cuprinde
degetele mi s-ar transforma în colinde
dacă părul ţi l-as despleti
lupii ar sfaşia o margine de zi
daca ti-aş pune un deget pe gură
ai mirosi a prescură
daca te-aş atinge
la văratec ar ninge.
Apropiindu-se de zenit, Constantin Preda intenţionează să ridice la înalţimea poeziei unele exprimări comune, coborând polemic la nivelul banalului, ca un vultur care aterizează pentru a-şi găsi hrana.
chiar acum
cand de la celălalt capat al firului te chem
o floare roșie
se desface în poem.
De aceea este unic Preda, fiindcă e poemandric, adică vrăjește întreaga existență, nu pe sărite și nu în funcție de inspirație precum alții.
abur de pâine
ce frumos
ziua de azi curge spre ziua de mâine
iar tu ești mai caldă
decât aburul de pâine
te-aș frange duios
sî mi te topești în gură
ca pe un grâu sfânt
ascuns în prescură
te-aș frânge duios
te-aș frânge sălbatic
cu toată lumina
din arcul carpatic
ți-aș fi duhovnic
apoi ți-aș fi lup
te-aș frământa
cu mierea din stup
ce frumos
ziua de azi zboară ca un zmeu
oare auzi
plânsetul meu?
ce frumos
ziua de azi curge spre maine
iar eu te caut
în aburul de pâine
Fără îndoială, Constantin Preda a înțeles că poezia trebuie, măcar o dată pe generație, să fie democratică, să coboare spre lumea largă, dar numai el își permite luxul de a pune arta-n drum fără să o discrediteze.
cel mai frumos cântec pentru tine
era vară,mi te-ai strecurat in pat
pe sub cerga de flori,pe sub velință
si-aveai în toataă goliciunea ta
un foc de măr copt și-atăta dorință
mi te-ai strecurat în pat
ca o lupoaică într-un lan de secară
și-acum acel cantec al genunchilor tăi
ma robește,mă cheamă,mă înfioară
mi te-ai strecurat în pat
și-aveai un tremurat subțire
al genunchilor atât de calzi
înecați în iubire
mi te-ai strecurat în pat
milostivă,duioasă,păgână
până când genunchii tăi au cântat
și-ntre umerii mei au vrut sa rămână
mi te-ai strecurat în pat
ca o amintire in lada de zestre
tot câmpul cu flori
se uita la noi pe ferestre
mi te-ai strecurat în pat
era intr-un miez de iulie,era vara
toata noaptea am cântat genunchilor tai
ca un sfânt,ca un talhar,ca un bătran cioplitor de vioară
Poezia trăiește, pe plan mondial, un fenomen de criză care ar trebui să îi îngrijoreze pe specialiști la fel cum ne îngrijorează pe noi toți criza climatică.
Scrisul lui Constantin Preda nu poluează deloc, dimpotrivă, e ca o pădure care ne răcorește. Merită Premiul Nobel pentru Literatură, așa cum l-a propus Biblioteca Metropolitană București.
Gheorghe Smeoreanu
