Menu

Scrisori către Petre Tănăsoaica. 3 – Mistica presei

f_350_200_16777215_00_images_tanasoaica_smeoreanu.jpg

 

 

 

 

 

Dragă Petre,

E Ajunul Crăciunului, primul fără tine aici, pe pământ. Desigur, tu ştii acum pe deplin ce înseamnă Crăciunul, acolo, sus, ai putut afla taina întrupării şi sunt convins că aflând-o te-ai bucurat infinit. Ce înseamnă infinit ? Păcat că nu îmi poţi dezvălui acest lucru acum.

Din toată viaţa noastră, două amintiri îmi sunt ca o obsesie.

Mi-ai spus că ai vrea să scriem o carte despre presă şi ţi-am dat întâlnire într-o noapte de vară, la Piteşti. Era miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, clipa în care încheiam ciclul săptămânal de emisiuni de televiziune pe care le făceam atunci. Am propus să înregistrăm dialogul nostru pe malul mării, la 2 Mai. Îţi explicasem că la 2 Mai este toposul în care pot încerca să depăşesc anumite rezerve şi inhibiţii fiindcă acolo am fost, sunt şi voi fi întotdeauna fericit. Am pornit maşina şi am pornit înregistrarea, urmând să stăm de vorbă trei zile şi trei nopţi, dormind pe apucate, nu mai mult de două ceasuri din douăzeci şi patru. Ne-am întors cu materia unei cărţi pe care tu ai intitulat-o generos ”Gheorghe Smeoreanu – inginer de ziare”, apărută peste un an sau doi la ”Paralela 45” într-o mie de exemplare din care mai am unul singur. Nici nu știu cum s-a topit această carte, pe unde or fi celelalte 999 de exemplare.

Este singura lucrare pe care o știu despre mistica presei. Ideea era că noi doi abordam presa în mod apofatic, spunând ce nu este ea, pentru ca după aceea, dovedind incapacitatea minții de a cunoaște actul jurnalistic să plonjăm în abordarea lui oceanică, exaltată, extatică. Era aproape o blasfemie fiindcă mă inspiram din Plotin și din ideile Sfântului Dionisie Areopagitul pentru a vorbi despre ceva atât de întunecat precum jurnalismul anilor noștri.

Fiindcă trebuie să recunoaștem acest adevăr, anume că noi doi am scris, cel puțin în primii douăzeci de ani, în transă mistică, eram doi Ioni ai Crucii Jurnalistice, ceea ce în ziua de astăzi pare nu doar de neînțeles, ci și suspect de nebunie. Nebunia presei.

A doua amintire e dintr-o iarnă, se apropia, ca și acum,  Crăciunul.. Eu scriam, noapte de noapte, tot în cheie mistică, o carte de versuri, tu erai la Frankfurt și scriai, noapte de noapte, o carte de versuri. Pe la ora 4 dimineața te sunam ori mă sunai și îți citeam.

Îți mai aduci aminte poemul meu?

”Ne vom iubi în noaptea de Crăciun
Ca niște fiare ce nu știu de milă,
Va plânge pentru noi Pruncuțul Bun
Și-apoi ne va ierta, puțin în silă.

Noi nu ne vom ierta până-n final,
Va fi care pe care să-l ucidă,
Într-un Crăciun pervers și genital
Vom multila icoana din firidă.

Și-apoi, cu cap de lei ne-om săruta
Pe gurile de sânge arhipline,
Doar Maica Domnului ne va ierta
și la Pruncuț ne va vorbi de bine.

Precum că nu suntem decât doi bieți
Îndrăgostiți, cu zile numărate,
Tu, Pruncule, va spune, să îi ierți
și să Îți iei asupră-Ți din păcate.

Căci ei nu știu ce fac, fac doar ce știu,
Această dragoste de mușchi și sânge,
Învață-i Tu ce-nseamnă să fii viu,
Învață-i, Puiul mamei, nu mai plânge”.

Iar tu răspundeai:

”Umberto Eco stă pe scaun, cu ţigaretul în colţul gurii, la un
târg de carte, la Frankfurt, de zici că e Dumnezeu - Dumnezeu o fi fumând
şi el din când în când câte un trabuc, când pune semnătura pe noi? - şi dă
autografe. Bliţurile nu-i tulbură literele şi nici lui nu-i pasă, aplecat din curiozitate
peste umărul său, chelia mea se oglindeşte perfect în chelia lui! Numai că el nu
este îndrăgostit, mă gândesc, în timp ce-l privesc cum scrie, dar femeia aceea
din faţa lui, care-i urmăreşte orice mişcare, pe care de altfel nici nu o face, ar putea
să ia cina cu el, mai degrabă, decât ar accepta coşul de flori pe care aş vrea să
i-l trimit. Asta nu e viaţă, ceva nu e în regulă, cu toată admiraţia ce cade pe bietul
profesor încremenit în pixul de plastic, cu care-şi zgârie numele apăsat, într-o
caligrafie confuză, de învăţat. Mă gândesc, mai apoi, cum ar pleca Dumnezeu
cu iubita mea acasă şi mi se pare nedrept ca el să-mi fi scris şi bucuria, şi moartea”.

Vreme de două săptămâni am scris amândoi poeme și în zori îți citeam, îmi citeai, la telefon, în nopțile mele din cabana de sub stejari și în nopțile tale germane uitam că suntem sclavii liberi ai presei.

Pe curând,

Gheorghe Smeoreanu

The most visited gambling websites in The UK