Logo

Scrisori către Petre Tănăsoaica. 2 – Nu eram șerpi, eram porumbei, dar cine ne crede ?

f_350_200_16777215_00_images_tanasoaica_tanar_1.jpg

 

 

 

 

 

 

 

Sunt sigur, Petre, că pe la voi nu sunt acceptate, poate nici nu ajung, vorbele în doi peri, sofismele, subtilităţile gratuite, ipocrizia, minciuna. Pe cale de consecinţă, mă tem că nu pot fi expediate în ceruri nici articolele - scrisori care ocolesc adevărul. Nu îl voi ocoli.

După ce ţi-am scris, ieri, prima grijă a fost să nu fim înjuraţi, nu că m-aş teme de insulte, dar aş asimila cu greu jignirea unui membru al Raiului. Întâmplător, aveam pus de o parte, pentru zile negre, un mic fragment din memoriile lui Benjamin Franklin, care pe lângă faptul că a inventat paratrăznetul, a fost şi un mare puritan. Spune Franklin că în decurs de o săptămână a constatat îngrozit că s-a abătut de la morala creştină în felul următor:
- a cedat bârfelor de trei ori,
- risipei, de patru ori,
- preacurviei, o dată,
- trufiei, o dată,
- lipsei de meditaţie la Dumnezeu, o dată.

Dacă unul dintre Founding Fhathers ai Americii a avut astfel de griji, ce probleme să ne mai facem noi, simplii ziariști nebuni, inventatorii presei cu bani de acasă ? Niciuna.
Pentru că așa curge textul, lasă-mă să le reamintesc celor mai tineri și celor care au ignorant istoria presei de după 1989 că tu ai fost unul dintre membrii echipei care a creat ”Curierul de Vâlcea”, primul cotidian privat, liber și independent din România. Mutatis mutandis, ai fost și tu unul dintre acei oameni cărora le este dat să ajungă Părinte Fondator.

Pot să rememorez, în numele tău ? Iată, munceam de la 9 dimineața la 1 noaptea, inventam rubrici, stiluri, titluri, abordări, tot ceea ce acum pare de la sine înțeles. Formam oameni de presă formându-ne pe noi, iar tensiunea era atât de densă încât după miezul nopții era nevoie să defulăm într-un fel sau altul, pentru a nu înnebuni. Scriam în grabă, pe colțul mesei, pe computere proaste, pe jumătăți de foaie, pe șervețele, machetam ca apucații cuprinși de o febră a libertății pe care cei de azi nu o mai știu. Eram sublimi și grotești, eroici și demenți, dar niciodată lași, arghirofili, oportuniști, mincinoși. Fiecare număr de gazetă era un nou început de lume, muream noaptea pentru a renaște în zori tot mai detracați, conștienți că trenul prinde o viteză din ce în ce mai mare și, până la urmă, ne va duce pe toți în prăpastie. Vagonul tău a fost primul care s-a prăbușit, urmează celelalte, unul câte unul, până când din fundul văii se va ridica doar un vaier neauzit și un abur de sânge nevăzut, viețile noastre încolăcindu-se ca șerpii striviți.

Nu eram șerpi, eram porumbei, dar cine ne crede ?

Acum, peste acestea toate se așterne praful fin al uitării, presa merge înainte fără a privi în urmă, iar când o face, e doar cu mânie. Toți tinerii ziariști de atunci suntem azi considerați piese ale unui muzeu care așteaptă să fie dezafectat pentru a-l transforma în bordel progresist, în templul păgân al post-adevărului. Fiindcă nu degeaba a zis Iisus, Cel lângă care ești tu acum, ”Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este”.

Acum în presă, totul e în plus și de la rău este.
Pe mâine.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.