Menu

Porunca lui Valeriu Gherghel: puneți textul în contextul salvator

f_350_200_16777215_00_images_banner1_gherghel_valeriu_porunca.jpg

 

 

 

 

 

 

Cred că în marea lor majoritate, eseiştii, oricât ar fi de buni, rămân bidimensionali. Ei caută fie spre cerul platonician pentru a descoperi idei, fie spre pământ pentru a găsi, în ramificaţiile rădăcinilor, simboluri. Prea puţini sunt cei care rețin faptul că nu există în niciodată text fără context, cu toate că evidenţa sare în ochi.

Fiind un virtuoz al contextualizării, Valeriu Gherghel realizează în ”Porunca lui rabbi Akiba” (Polirom, 2019) un discurs asupra metodei. Metoda lui rabbi Akiba este să scoată Cântarea Cântărilor dintr-un context nupțial și să o trimită spre orice altă conjunctură. ”Cine va rosti cu voce vibrantă Cântarea Cântărilor în casa de ospăț a mirilor, profanând (poemul) în acest fel, acela nu are parte de viața viitoare”.

Întreaga cultură este schizofrenă, pare a ne sugera Valeriu Gherghel, deoarece textul ne spune ceva, iar contextul altceva, provocând un clivaj în spiritul intelectualului, în sensul Eului Divizat al lui Ronald David Laing. O carte precum ”Porunca lui rabbi Akiba” încearcă să ne ferească de iatrogenia lecturii, punând în compatibilitate cele ale textului cu cele ale contextului.

Peste tot, în noua sa carte, Valeriu Gherghel vrea să ne împace cu soarta de a fi lectori. Îi împacă inclusiv pe cei care se simt stânjeniți de Carte pe motiv că ar fi dogmatică. Dogmele, explică Gherghel, dezvoltând o idee a Fericitului Augustin, nu au rolul de a oferi un răspuns osificat, ci de a opri o dispută care riscă să se eternizeze și să devină astfel blocantă. Oricum, ne putem căuta alinarea în alte lecturi, fiindcă Valeriu Gherghel ne trimite la Thoma de Aquino și avertismentul ”Timeo hominem unius libri”.

Mai are o calitate rară acest eseist și anume privirea epistemologică asupra culturii. Oricât ar părea de ciudat, literații nu operează cu îndoielile și victoriile teoriei cunoașterii, probabil de teama că dacă ar face-o ar deveni ei înșiși din subiect, obiect. Cum să admită eseistul că nu doar el scrie textul, ci și textul îl scrie pe el ? Valeriu Gherghel admite.

Valeriu Gherghel cel din ”Porunca” nu mai este amantul cărților din ”Roata plăcerilor”, ci un hermeneut care nu se joacă deloc cu spiritul cititorului, anunțându-l de la început că : „Strict vorbind, cartea nu foloseşte la nimic şi nu ridică niciun obstacol valabil în calea suferinţei ori a anihilării.” Este vorba despre carte, nu despre Carte, căreia autorul îi dedică o secvență a volumului (Lectio divina: lectura sacră) de mare erudit al creştinismului şi genial diortositor al textelor lui fundamentale.

Luînd seama că vrem, nu vrem, „Cărturarul este, prin definiţie, o fiinţă comică”, Valeriu Gherghel ne invită să fugim de ridicol împreună eu el. Putem rămâne comedianţi dar nu rizibili, clovni tragici care ştiu să citească, să scrie şi să moară cu dignitate.

Rare cărţile de valoarea ”Poruncii lui rabbi Akiba” în cultura nouă a României.

De pus deoparte pentru recitire.

Gheorghe Smeoreanu

Blogu’ lu’ Smeo - Cele mai citite articole