Menu

Ion Predescu despre romanul LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC de Gheorghe Smeoreanu

f_350_200_16777215_00_images_banner3_smeoreanu_lumina_si_intuneric.jpgVolumul lui Gheorghe Smeoreanu "Lumină și intuneric" propune o scriitură inteligent construită: povestea de dragoste, între complexul tematic al trupului text, fiziologie, și resetarea acestuia cu indeconstructibilul rămas prin pronia cerească, întotdeauna inefabil.

Să cităm o afirmație a lui Nietzsche:

„Arogîndu-și în felul acesta drepturi noi, tinzînd să «domine» și scriindu-și pe toate steagurile «progresul femeii», are loc, se vede cu înspăimîntătoare claritate, procesul opus: femeia regresează. De la Revoluția franceză încoace, rolul femeii în Europa a scăzut, în măsura în care i-au sporit drepturile și pretențiile.“

Implicarea socială a femeii aduce orgoliu și vanități. Astfel, se estompează, se restructurează până azi, în postmodernism, devenirea poveștii de dragoste, spre rezumatul contondent, fotografia rmn, care nu vorbește despre suflet. Și totuși, cum spune Gheorghe Crăciun,: "Noi nu ne-am bătut joc de trup''.

Poetii din generatia 80,90,2000 au lecturi psihanalitice asimilate,si dupa formula lui J.Derrida,Bernard Stegler,stiu ca nu poate exista o nesfarsita vigilenta a constientului,si ca "existenta trece prin inconstient,prin raporturi de forta","Toate astea se intampla altundeva,in ritmuri pe care nu le controlam''.

Incantațiile discursului erotic în volumul lui Gheorghe Smeoreanu, se manifestă în fraza rotundă, ca într-o utopie a limbajului:

„Și cum sunt acest trup și acest suflet, sunt una și aceeași substanță, sunt două lucruri paralele, se întâlnesc oare undeva?
O întreba adeseori pe Iuliana acest lucru, iar ea știa răspunsul, îl spusese tot el, cândva, acum mulți ani, când o angajase.” (p. 5)

Dialogul între actanți este într-un singur limbaj de mărturisit: al naturii (naturalia non sunt turpia):

„Zâmbea de fiecare dată. Spunea despre ele că sunt creme de la creme, sinteze ale lungii sale vieți și experiențe.” (p. 6)

Povestea de dragoste, sau ipseitatea în sine, sunt un dialog cu divinitatea:

„Se rugase de Dumnezeu poate de zece sau de douăsprezece ori în întreaga sa viață. O făcuse întotdeauna fără fervoare exagerată, aproape la fel de calm cum ai ruga un prieten ceva important, apoi plecase cu gandul in alta parte, convins fiind ca rugaciunea aceea va fi in mod cert ascultata si indeplinita. Si, daca isi amintea bine, se indeplinisera toate, ar fi putut si in aceasta privinta sa ceara mai mult, dar nu avusese ce.”

Frumusețea feminină este metamorfozată ca urmă (ousia)
a dialogului dintre concept si privire.

„Apropo de femei, unul dintre lucrurile care i se pareau acum absurde era frumusetea feminina, pur si simplu nu isi mai amintea definitia ei. Era ca si cand ar fi invatat demult, la scoala, o anumita teorema simpla a lui Pitagora, de exemplu, iar acum nu și-ar mai fi adus-o aminte in ruptul capului."

Reflecțiile asupra vieții sunt o holofrază pustiitoare, unde subiectul și omul se metamorfozează:

„Robert se gândea adesea la lucruri bizare. De pildă, făcea observația că citise la viața lui de parcă nu ar fi urmat sa moară vreodată. Fiind un om rațional și lucid, își dădea seama că, totuși, va trebui să moară și petrecea zile în șir imaginându-și ce se va întâmpla cu toate imaginile, informațiile, ideile pe care le acumulase in timpul miilor de ore de lectură. Nu conta că viermii îi vor intra în orbite, îi vor mânca inima, sexul, obrajii, important i se părea să își imagineze cum ar putea niste vietăți ca aceasta să se îndestuleze cu cărțile citite. Desigur, Robert se rușina de viziunile sale și, într-un efort de adaptare, le lăsa deoparte.”

Firești elemente din limbajul și obiectele erotice:

„Doctorul tresări și spuse aproape recitând:
-Flori de cireși și romane rusești, Brahms și apusuri de soare, ochi de copil și catedrale, orgasme și tablouri de Rafael, tâlpi și iarbă udă și evitarea în ultima clipă a unui accident fatal. Am reținut corect?”

Avantajele culturii, culturii corpului, într-un raport suspendat cu celălalt, cum ar spune Roland Barthes:

„O să spuneți acum că aglutinez excesiv plăcerile cunoașterii, dar eu vă spun că eram fericit și mă gândesc cu care dintre fugile lui Bach seamănă chiloții aceia eleganți și moi pe care tocmai îi cumpărasem, cu care femeie din viața mea ar putea fi asemuită țigara pe care voiam să mi-o aprind la prima cafenea întâlnită în mall-ul acela. Este, desigur, un model de gândire sălbatică la care nici măcar Levy Strauss nu s-a priceput vreodată, o logică a magmei, a întregului topit, a simțirii depline"

Si:

„-În ființa ei are loc o cursă mai dură decât cea de Formula 1, frumusețea ei se întrece cu modestia, iar tu simți vibrația concursului, auzi motoarele turate la maxim, vezi pista încinsă, asta, privind-o de la spate, respectiv luând în calcul forma fundului, lungimea picioarelor, distanța dintre coapse, curbura gâtului, înălțimea umerilor, raportul frunții cu linia unui orizont sugerat chiar în interioare. Privită din față, vezi cum se întrec bunătatea și demnitatea, de data asta e ca și cum un copil s-ar îneca într-un râu și cele două trăsături de caracter ar fugi, care mai de care mai repede, să îl salveze. Daca îi prinzi privirile, pe care, de altfel, ți le oferă cu toată generozitatea, doar să fii acolo, prezent, îi vezi strămoșii așezați la foc, într-o pădure atât de verde și atât de adâncă încât să știi că se află în deplină siguranță, că în viața lor e pace și bucurie, liniște și împăcare cu sine''

Lectura și spațiul lui mă îndoiesc așadar gândesc, gândesc deci exist:

„Poate că omenirea ar fi arătat altfel dacă măcar o singură dată în Sfânta Scriptură s-ar fi vorbit despre lectură sau măcar o dată Iisus ar fi fost văzut citind.”

Frisonul experierii, soteriologiei:

„Dumnezeu i-ar înțelege perfect pe oameni dacă ar ști ce înseamnă expresiile: prima dată, ultima dată.”

Fraze din liniștea aurorală:

„Orașul pare că a adormit. Se aude doar, ca un zumzet, zgomotul făcut de atingerea sexelor.”

„VI. Recitesc un roman și îmi aduc aminte pe vremea cărei femei l-am citit prima oară. VII. Pe o planetă de la marginea universului, Iisus așteapta de mii și mii de ani și nimeni nu vrea să-L crucifice. VIII. Doi bătrâni pregătindu-se să facă dragoste pentru ultima oară, fiecare împlorându-l pe celălalt să țină ochii închiși, să nu mângaie, să nu miroase, să nu sărute. IX. Ce lovitură dureroasă poate fi, uneori, mângâierea, ce echimoze, ce fracturi poate provoca ea!"

Destinul este destin! Gheorghe Smeoreanu introduce o sintagmă subtilă și, om de presă fiind, observând societatea, sintetizatoare: Destinul de succes ar fi evanghelia diavolului.

Scriitura talentatului scriitor și ziarist Gheorghe Smeoreanu se situează în paradigma memorabilă a idolului și distanței:

Atunci când încearcă "moartea lui Dumnezeu", metafizica revelează amurgul idolului conceptual pe care-l botezase, cu de la sine putere, "Dumnezeu". Abisul pe care-l descoperă năruirea acestui idol, departe de a închide problema lui Dumnezeu, o deschide, foarte larg, asupra paradoxului distanței: căci tocmai retrăgându-se, în afara oricărui idol, survine Absolutul. Intimitatea crește odată cu distanța. De la Nietzsche la Holderlin, de la Holderlin la Dionisie Areopagitul, "moartea lui Dumnezeu" redevine, prin punerea deoparte a Absolutului, chipul modern al veșnicei sale fidelități, pentru ca, la sfârșit, să insinueze rezerva paternă. Dacă Absolutul s-ar sugera pe sine în retragere, ca Tata, ca fii? Astfel se degaja distanța, printr-o dublă dezbatere cu teologia Sfintei Treimi și cu gândirea diferenței, mai precis cu jocul în care, pe terenul deschis de Heidegger, intervin Levinas, Derrida și Urs von Baltazar și în care, în cele din urmă, icoana recapitulează diferența în distanță."

Gheorghe Smeoreanu locuieste in interiorul generatiilor amintite,din tipologia mai ales, de la Cristian Popescu la Vasile Ianuș (poetul plecat la mânăstire) și Ioana Bradea.

 

Ion Predescu

The most visited gambling websites in The UK