Menu

Petre, dacă tot mă înjuri dimineaţa, măcar nu mă mai suna noaptea

f_350_200_16777215_00_images_banner1_viata_valcii.jpgDomnul Petre Tănăsoaica a decis să sărbătorească falimentul ziarului Viaţa Vâlcii cu un ultim articol despre mine în care mănâncă rahat.

Nu aş fi răspuns dacă nu s-ar fi întâmplat trei lucruri coincidente.

1. În noaptea următoare m-a sunat autorul să vorbim despre fugit irreparabile tempus.
2. A doua zi, dimineaţa, o hamsie prăjită a distribuit articolul pe Facebook.
3. A doua zi, după amiaza, am aflat că ziarul s-a închis, pentru o perioadă sau pentru eternitate.

Multe ziare s-au lansat scriind în primele numere articole mincinoase despre mine. Acum, nu se mai lansează ziare, au început să dispară. Culmea este că dispar tot cu un articol despre mine.

Fatalitate !

Sincer, regret că Viaţa Vâlcii e în insolvenţă sau mai pe româneşte, pe cala de dispariţie. Regret deoarece am contribuit la apariţia acestui cotidian, deţinând, la început, 50 %. Puţină lume ştie asta, cum tot puţină lume ştie că l-am făcut ziarist pe Petre Tănăsoaica.

Cum a fost ?
A fost frumos.

Nenea Ioan Barbu, să-l ţină Dumnezeu sănătos, era şeful ziarului Orizont şi m-a întrebat dacă ştiu un băiat talentat să îl ia în redacţie. Am răspuns că îl ştiu pe unul Tănăsoaica, bibliotecar la Govora. Prima la mână.

Aşa a ajuns Petre Tănăsoaica ziarist, iar patron de ziar a ajuns chemându-l la mine acasă, alături de alţii, ca să edităm Curierul de Vâlcea. La mine acasă, carevasăzică ! A doua la mână.

Apoi, când am plecat la Piteşti şi acelaşi domn murea de foame, l-am angajat la mine, redactor şef, pe salariu bun. A treia la mână.

Am intrat partener, cu colegii la la Piteşti, la Viaţa Vâlcii, că altfel nu apărea în veci. A patra la mână.

După aceea, domnul Tănăsoaica a scris o carte despre mine, despre cât de bine gândesc eu presa. Frumoasă carte, bună, nu se mai găseşte. A cincia la mână.

Acum, despre cele bune împletite cu cele rele. Petre Tănăsoaica este un ziarist talentat, cândva dedicat presei, dar căruia i se urcă uşor la cap gloria locală. I-am mai spus-o. Când te ameţeşte vanitatea şi te culcă la pământ lenea, păţeşti ruşinea de a închide taraba. A băgat ziarul în gard fiindcă a crezut că i se cuvine totul, că e stăpânul inelelor. Nimeni nu e.

O idee sfântă este că trebuie să te întinzi cât îţi e plapuma, să plăteşti salarii oamenilor şi să achiţi dările la stat. Cine îşi închipuie că merge şi altfel se înşeală.

Închei cu gândul care mă freacă şi anume că Viaţa Vâlcii nu trebuie să piară. Depinde însă de Petre Tănăsoaica dacă va fi rezonabil şi va găsi o soluţie modestă şi de bun simţ pentru a-i prelungi viaţa cotidianului său.

Care nu prea mai e al său, e al creditorilor şi al ANAF-ului.

Oricum, a fost urât ca ziarul să-şi încheie destinul publicând minciuni despre mine. Poate mai trăieşte Viaţa Vâlcii măcar o zi, cândva, ca să apară un articol corect. Propun şi titlul: Mulţumesc pentru tot, Gheorghe Smeoreanu !

 

G.S.

The most visited gambling websites in The UK