Campionatul regional de robotică FIRST Tech Challenge, în premieră, la Pitești!
- Written by Criterii
- Category: Arges
Asociația „Nație Prin Educație” organizează, în colaborare cu Primăria Municipiului Pitești și cu Rotary Club Pitești, a doua etapă regională din noul sezon al competiției FIRST Tech Challenge România, în perioada 7 - 9 februarie, la Pitești Arena.
Vor concura 60 de roboți cu scopul de a trece la etapa națională și, ulterior, după câștigarea premiului cel mare, să reprezinte România la Campionatul Mondial, care se desfășoară în fiecare an, în luna aprilie, în Statele Unite ale Americii - Houston, Texas.
Toate echipele participante se pregătesc intens, încă din luna septembrie, când a fost anunțată tema acestui sezon competițional. Anul acesta, elevii trebuie să construiască roboți care pot atinge înălțimi de 1,5 m, se pot agăța, pot să rămână suspendați de un element al terenului de joc și pot manevra cu dexteritate elemente foarte mici ca dimensiuni.
În cadrul programului, elevii învață, de-a lungul unui sezon de 7 luni, să își formeze o echipă în stilul unui start-up tehnic, făcând recrutări printre elevii mai mici, înființând departamente tehnice, de marketing sau de fundraising. La finalul sezonului, echipele au un robot funcțional, proiectat 3D, asamblat fizic și testat pe terenul de joc, dar și un jurnal în care documentează tot procesul tehnic și creativ, dezvoltând în mod multidisciplinar și într-un cadru non-formal abilitățile elevilor.
Asociația „Nație Prin Educație” este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor.