VIDEO. Argeșean cercetat pentru trafic de persoane și de minori. Recrutase oameni ai străzii pe care îi punea să...
- Written by Criterii
- Category: Arges
Astăzi, polițiștii BCCO Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș și în municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, ambele în formă continuată.
În perioada decembrie 2023- mai 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a constat în procurarea de forță de muncă în scopul exploatării, o persoană ar fi recrutat, prin inducerea în eroare, 7 victime, dintre acestea una minoră, pe care le-ar fi adăpostit la ferma sa de animale, din localitatea Albeștii de Argeș, unde, prin constrângere fizică și psihică, le-ar fi supus la executarea unor munci în mod forțat (evident, fără bani; doar pentru ceva mâncare și un amărât de pat), aducând victimele în stare de aservire.
Se pare că majoritatea victimelor erau oameni ai străzii, care fuseseră abordați de către un terț, în Gara de Nord, din Capitală.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT Pitești.
Persoanelor vătămate li se asigură sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.