Pentru polițiști, Ziua Copilului este în fiecare zi
- Written by Criterii
- Category: Arges
Pentru că cei mici reprezintă viitorul, este necesar să le oferim o educație sănătoasă, un mediu sigur și multă iubire.
Și pentru că ziua copilului trebuie să fie în fiecare zi, instituțional încercăm să fim alături de ei la tot pasul, prin structurile special create (Biroul Sigurață Școlară, Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității, polițiștii de proximitate, polițiștii rutieri etc.), care să le prezinte pe înțelesul lor, informații privind formarea unui comportament responsabil.
Ieri, de ziua lor, ne-am bucurat ca niște copii, mai ales când am văzut fericirea pe chipurile lor.
Polițiști, polițiști locali, jandarmi și pompieri argeșeni ne-am au unit forțele pentru cei mici, și am fost prezenți în Parcul Trivale din municipiul Pitești, unde am oferit copiilor, de toate vârstele, o mulțime de surprize (expoziție de tehnică, demonstrații, material preventive, prezentare uniform și ofertă educațională).
Din partea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au luat parte la eveniment polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Argeș, polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu câinele Tyson, dar și polițiști de prevenire și din cadrul Biroului Siguranță Școlară.
Dar, dincolo de partea formală, polițiștii sunt și ei părinți, poate mult prea grijulii, prin prisma meseriei, dar cu un rol clar în dezvoltarea aspirațiilor propriilor copii și nu numai.
Toți am fost copii și ne imaginam că salvăm lumea.
Este greu să fii părinte polițist, să iei parte la evenimente care să te afecteze emoțional, să nu fii alături de familie în anumite momente, însă este greu să fii și copilul unui om cu o astfel de meserie.
Uneori trebuie să facem sacrificii, să îmbinăm partea personală și profesională, astfel încât să fim împliniți din ambele perspective.
La fel fac și Diana și Marius, doi polițiști tineri, frumoși, cu aspirații înalte, care au fost la serviciu de ziua copiilor lor.
Însă evenimentul fiind dedicat copiilor, cei mici (foarte mici) au fost alături de părinții lor la activitățile prilejuite de Ziua Copilului.
Mulțumim tuturor pentru implicare și profesionalism!
Biroul de Presă al IPJ Argeș