Menu

Bărbat de 64 ani, arestat pentru uciderea tatălui său, în vârstă de 93 ani

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Arestat-3.jpg

 

 

 

 

 

Ieri, un bărbat de 64 ani, din Câmpulung, cercetat într-un dosar penal pentru violență în familie sub forma omorului, a fost prezentat Tribunalului Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Miercuri, 22 mai, în jurul orei 10.30, un apel la 112 sesiza faptul că, un bărbat de 93 de ani, din Câmpulung, a fost găsit decedat, sub un pom (cireș), în curtea locuinței sale.

Polițiștii din Câmpulung, cei caer au intervenit primii, au constatat faptul că pe trupul bătrânului mort erau urme de violență și au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Procurorul de caz și polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au întocmit dosar penal pentru omor și, în timpul cercetărilor, au descoperit că bătrânul decedat locuia cu fiul său, în vârstă de 64 ani, bolnav de schizofrenie. Acesta a declarat că tatăl său a căzut din cireș și că așa l-a găsit. Același lucru l-a povestit și mamei sale, care nu locuia cu ei, ci doar venea să le facă mâncare și curățenie.

TÎnsă cercetările au dezvăluit că, de fapt, victima era moartă de cel puțin 12 ore, când a fost găsit. Avea lovituri multe, pe corp și la cap, și nu se potriveau cu poziția în care a fost găsit. Mai mult, fusese spălat, după care - acoperit cu o folie!

În concluzie, toate sunt semne care au condus organele de cercetare spre ipoteza unei premeditări.

După audieri, bărbatul de 64 ani a fost reținut pentru omor, pentru 24 ore. Apoi, a fost dispusă schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea de violență în familie sub forma omorului, iar instanța a decis arestarea lui pentru următoarele 30 de zile.

 

 

 

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN