Vreți ca Sponsorilă să fie patronul lui F.C. Argeș ?
- Written by Criterii
- Category: Arges
Se spune că terebuie să ai grijă ce îți dorești fiindcă s-ar putea să ți se întâmple.
Pe rețelele de socializare, suporterii lui F.C. Argeș scriu mii de mesaje că vor o organizare ”ca afară”, un club profesionist care să stea departe de banul public.
Sponsorilă e pe fază și nu m-aș mira să devină un al doilea Penescu.
Întrebarea este: pe mâna cui încape acest club care a făcut istorie în fotbalul românesc ?
Părerea mea este că în cele din urmă, F.C. Argeș trebuie să devină un club cu o organizare liberală, cu patron, dacă altfel nu se poate. În același timp, studiind un pic omul, susțin că Sponsorilă nu e persoana potrivită să joace rolul patronului.
Nu am nimic cu domnul respectiv, dar am observat că îi place să se dea important, e cam isteriform, mai și minte, se consideră un fel de om providențial, vorbește direct cu piteștenii, vrea să taie și să spânzure în curtea altuia.
De ce curtea altuia ? Pentru că până în prezent, cel puțin, forma de organizaere a clubului nu îi permite să fie patron.
Dar vrea să fie petron și pentru asta face presiuni care au efect, pentru că F.C. Argeș nu are bani.
Ce dorești, mă, musiu ? mă veți întreba, să stăm în Liga a 2-a la nesfârșit, să trăiască F.C. Argeș din banul public ?
Vreți să fiu sincer ?
Ei bine, da, cred că o vreme, până când se va arăta la orizont un investitor serios, F.C. Argeș nu trebuie privatizat.
Sponsorilă nu e persoana solidă caracterial și solidă economic în stare să aibă în proprietate un asemenea club de legendă.
El crede că da, eu cred că nu. Suporterii îi suflă în pânze solicitând privatizarea și cred că, într-un fel sau altul, se va face.
La început, toate bune și frumoase.
Peste o vreme, vă veți aduce aminte de ceea ce am scris azi.
Să discutăm, suntem într-o țară liberă !
Gheorghe Smeoreanu