Menu

Accident cu două victime, între un autoturism și TIR

f_350_200_16777215_00_images__2017_03martie_Acc_Cotmeana_22_nov_2023.jpg

 

 

 

 

 

Un accident a avut loc, în această dimineață, pe DN7, în jurul orei 7, în localitatea argeșeană Cotmeana, între un autoturism și un TIR.

Un bărbat de 41 de ani, cetățean macedonez, care conducea autocamionul, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă și în condiții de carosabil umed, a pierdut controlul asupra volanului, remorca a intrat pe sensul opus de deplasare, unde a lovit un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Ploiești, Prahova.

În urma impactului, șoferul autoturismului și o femeie de aproximativ 30 ani, pasageră în aceeași mașină, au fost răniți.

Femeia a suferit un traumatism abdominal și unul de șold, iar bărbatul era lovit la cap și la mâini.

Amândoi au fost transportați la spital de către echipajele SMURD sosite la fața locului.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilitea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

 

 

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN