Menu

Dacă Tiberiu Irimia ar fi președintele PNL Pitești...

f_350_200_16777215_00_images_banner1_irimia_cotet.jpg

 

 

 

 

 

Liberalii Alinei Gorghiu salivează la gândul de a-l da afară pe doctorul Tiberiu Irimia, dar le vine greu, pentru că prestigiul și notorietatea acestuia sunt imense în Pitești.

Om cu capul pe umeri, doctorul a susținut proiectul Primăriei de amenajare a Pădurii – Parc Trivale, conștient fiind că un municipiu precum Piteștiul are nevoie de utilizarea civică a pădurii, nu de conservarea ei în cel mai strict sens biologic.

Nu e pentru prima oară când domnul Irimia judecă înainte de a avea o opinie politică, spre deosebire de actualul lider pe numele lui Coteț.

Liberalii din Pitești, din Argeș, în genere, și cam de peste tot din România sunt puși pe contre, pe scandal, sunt rigizi, au impresia că doar războiul politic îi prinde bine. Așa a ajuns pe 15 % și tremură la gândul că vor fi sub AUR și, cine știe, chiar sub USR la alegerile de la anul.

Dacă Tiberiu Irimia ar fi președintele PNL Pitești, politica din Consiliul Local ar fi permanent constructivă, proiectele ar evolua mai simplu, mai eficient.

Nu se va întâmpla acest lucru, Tiberiu Irimia va fi, până la urmă, dat afară din partid, iar Mihai Coteț își va îndeplini menirea, în subordinea Alinei Gorghiu, și va duce liberalismul din județul Brătienilor la groapă.

E regretabil pentru oraș, dar și pentru presă, fiindcă viața politică a județului Argeș e în depresie, fără opoziție, doar cu scandaluri mărunte și fără priză la public.

PNL și USR vor pierde, în 2024, încă PATRU rânduri de alegeri, apoi, liderii de azi vor pleca.

Și îi vom uita.

Trist.

Gheorghe Smeoreanu

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN