Menu

Percheziții în Pitești, Moșoaia și Bradu. E vorba despre blocul ridicat ilegal, în zona Tancodrom

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Bloc_construit_ilegal_Pitesti_noc_2021.jpg

 

 

 

 

 

 

 

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat șase percheziții, patru în municipiul Pitești, una în Moșoaia și una în Bradu, la sediul unei instituții publice (n.n.: Primăria Pitești) și sediile unor societăți comerciale, precum și la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.

Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii iunie 2021, ca urmare a cererii formulată de o societate comercială (n.n.: Florian Construct Invest Concept SRL), cu sediul în comuna Moșoaia, reprezentată de un bărbat de 45 de ani, din Moșoaia, reprezentantul autorității administraţiei publice locale a eliberat investitorului imobiliar o autorizație de construire vizând o construcție „Locuință P+2E (trei unități locative, 4 locuri de parcare), împrejmuire teren și organizare șantier”, pentru un imobil situat în municipiul Pitești.

Deși obiectivul de investiții, aprobat spre construire, trebuia să cuprindă Locuință P+2E (3 unități locative, 4 locuri de parcare), ulterior realizării construcției, reprezentantul societății investitoare, ca membru al comisiei de recepție, alături de reprezentantul autorității administraţiei publice care a emis autorizaţia de construire și un specialist în domeniul lucrărilor de construcţii, cu participarea reprezentantului executantului şi al proiectantului, au admis, necorespunzător, recepția la terminarea lucrărilor vizate, deși acestea fuseseră realizate pe alt regim de înălțime decât cel autorizat și prin depășirea numărului de locuri de parcare alocate.

Prin această activitate, pe de o parte s-a creat o pagubă în patrimoniul persoanelor fizice și/sau juridice care au încheiat antecontracte de vânzare- cumpărare pentru cele 10 unități locative construite, iar pe de altă parte, s-a creat o vătămare a intereselor unității administrative teritoriale, în condițiile în care au fost încălcate prevederile legale referitoare la executarea lucrărilor de construcții cu respectarea condițiilor de urbanism și recepția acestora.

Patru persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.

Nota noastră: Dosarul a fost deschis în urma sesizării Primăriei Pitești. Este vorba despre blocul ridicat ilegal pe str. Nicolae Iorga din Pitești (zona Tancodrom).

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN