Menu

O profesoară a murit la școală. Avea 60 de ani

 

 

 

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Lumanare.JPG

 

 

 

 

În această dimineață, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre faptul că o femeie de 60 de ani, cadru didactic la un Centru Școlar din Câmpulung Muscel, a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconștiență. Femeia se afla pe hol, nu apucase să intre la oră.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung efectuează cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Cauzele decesului vor fi stabilite în urma efectuării autopsiei, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN