Menu

Primarul Cristian Gentea anunță schimbări radicale la FC Argeș

f_350_200_16777215_00_images_banner1_gentea_cristian_oficial_1.jpg

 

 

 

 

 

 

Echipa de suflet a Piteștiului și a întregului județ Argeș se află în clasament pe o poziție de pe care va pleca în curând.

Cel puțin aceasta este opinia primarului Cristian Gentea, care anunță că:

Noul președinte al clubului va fi Jean Vlădoiu.

Noul antrenor va fi Mihai Ianovschi, posesor al Licenței PRO.

Antrenor secund va fi Andrei Prepeliță.

Alb-violeții se vor pregăti pe arena din Trivale până pe 31 decembrie, urmând ca apoi să beneficieze de două zile libere. În perioada 3-13 ianuarie, echipa noastră va efectua un stagiu de pregătire centralizată la baza de pregătire a FRF de la Mogoșoaia. În acest cantonament, argeșenii și-au propus să dispute unul sau două meciuri de verificare, printre posibilii adversari urmând a fi Chindia Târgoviște, Unirea Slobozia și FC Voluntari. După terminarea cantonamentului, piteștenii vor pleca în Moldova pentru întâlnirea cu FC Botoșani, din prima etapă a returului, partidă programată pe 14 ianuarie. Peste doar trei zile, FC Argeș va întâlni pe propriul teren pe Gaz Metan Mediaș, în runda cu numărul 17 a acestui sezon competițional.

FC Argeș va începe partea secundă a sezonului din postura de lanternă roșie a ierarhiei, alb-violeții ocupând locul 16, ultimul, cu doar 11 puncte, acumulate în 15 etape. Oficialii grupării din Trivale își doresc foarte mult ca echipa să evite retrogradarea și intenționează să întărească lotul pe posturile deficitare. În următoarea perioadă, la echipa noastră va avea loc o remaniere a lotului, dar și o campanie de achiziții. Antrenorul Andrei Prepeliță este în discuții cu mai mulți jucători valoroși care să ajute la îndeplinirea obiectivului.

Programul echipei FC Argeș:

29 decembrie – testul COVID-19 și reunirea lotului
29-31 decembrie – antrenamente la stadionul Nicolae Dobrin
1-2 ianuarie – liber
3-13 ianuarie – cantonament Mogoșoaia
14 ianuarie – FC Botoșani – FC Argeș
17 ianuarie – FC Argeș – Gaz Metan Mediaș

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK