Menu

Un tânăr a intrat cu mașina în parapet. Trei pasageri au ajuns la spital

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Acc-Turcesti-30-oct-2020.jpeg

 

 

 

 

 

În urmă cu aproximativ 45 de minute, în cartierul piteștean Turcești a avut loc un accident de circulație.

Un tânăr de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Aurel Vlaicu, a derapat pe carosabilul umed și a pierdut controlul asupra direcției de mers,  intrând într-un șanț și într-un cap de pod.

În urma accidentului, trei pasageri - două tinere, de 16 (traumatism la coloană și la piciorul drept), respectiv 22 de ani (traumatisme minore) și un bărbat de 27 de ani (fracturi închise la ambele mâini) - au fost transportați la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Polițiștii recomandă tuturor conducătorilor auto sa adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere și să circule cu atenție sporită, mărind distanța de siguranță, în special în condiții meteo nefavorabile.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK