Logo

O escrocherie electorală

f_350_200_16777215_00_images_banner1_soare_emanuel_prefect.jpg

 

 

 

 

 

Știm că există escroci care îți promit că te angajează, că îți fac rost de un loc de muncă sau de un permis de conducere în schimbul unei sume de bani.

Aceștia sunt escrocii, iar fapta lor este sancționată de Justiție.

Cum se numește însă fapta celui care te minte cu nerușinare pentru a obține un vot ?

Să îi spunem, fără teama de a greși, escrocherie politică sau escrocherie electorală.

Domnul Emanuel Soare, fost prefect covidist și actual candidat la președinția CJ Argeș și-a trecut în programul electoral FINALIZAREA LINIEI DE CALE FERATĂ VÂLCEA – VÂLCELE.

f_350_200_16777215_00_images_banner1_soare_calea_ferata.jpg

Va face el linia aceasta dacă îl veți alege ?

Pe ce se bezează acest tip de escrocherie electorală ? Evident, pe naivitatea unor alegători care chiar cred că el, Emanuel Soare, va face această cale ferată.

Desigur, dl Soare va găsi printre proiectele guvernamentale și intenția de finalizare a acestei construcții. De altfel, rolul programului faraonic al PNL prezentat în urmă cu câteva luni este tocmai de a permite promisiuni fantasmagorice atât în plan central, cât și local.

Să îți legi însă votul pentru funcția de președinte al CJ Argeș de o asemenea promisiune este ceea ce spuneam, anume escrocherie electrorală.

Ar fi bine să urmărim mai atent programele de campanie ale candidaților, fiindcă în situația în care ajunge cineva să câștige alegerile cu asemenea trucuri va fi și vina presei care le-a ignorat.

Deocamdată, să îl rugăm pe dl Emanuel Soare să scoată acestă ”minciună în fals” din programul electoral.

Mulțumiri anticipate.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.