Menu

PNL Argeș în turbare. Acum, înjură manageri de spital

f_350_200_16777215_00_images_banner1_tofan_gelu_1.jpg

 

 

 

 

 

 

Nu, chiar nu îi poți scuza pe liberalii argeșeni, de când a trecut pe la ei, în mod repetat, Ludovic Orban parcă au înnebunit, fac crize, spume la gură, îți e și milă.

Ieri, într-un comunicat de presă, organizația Argeș a PNL jignește crunt câțiva șefi de spital, unii medici,  despre care spun următoarele:

”Au dovedit incompetență la nivelul conducerii spitalelor”.

”Oameni nepregătiți pentru a conduce un spital”.

”Toți directorii PSD au fost revocați din funcție, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de ocupare a postului, conform Ministerului Sănătății, adică tocmai din cauza incompetenței”.

De unde ştiţi voi, politrucilor, cum se conduce un spital ? Repetaţi cuvântul ”incompetență”, dar cine v-a dat vouă competența să dați calificative în domeniu ?
Explicația este că vi s-a urcat la cap, v-ați umflat precum broasca din fabulă, aveți grijă să nu plezniți.

Mă bate gândul că toate aceste crize pot fi explicate prin faptul că dl Gelu Tofan, purtătorul de cuvânt, trebuie să primească o funcție înaltă, guvernamentală, iar la dosar e nevoie de niște înjurături la dresa PSD.

Partea mai proastă este că și un om elegant ca Marius Postelnicescu se oferă, după cum precizează comunicatul, să insulte și el.

Acum, să vedem ce va face PSD, sper să nu răspundă cu aceeași monedă, atmosfera e suficient de apăsătoare, chiar otrăvită, nu e cazul să degenereze de tot.

În concluzie, se întâmplă ceva cu șefii de la PNL Argeș, puterea le ia mințile.

Calm, băieți, guvernarea e scurtă, viața e lungă.

Gheorghe Smeoreanu

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK