Menu

Spitalul Sfântul Spiridon Mioveni va prelua toate cazurile suspecte și confirmate de coronavirus.

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Spital-Mioveni-august-2019-1.JPG

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, 25 martie, președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, a făcut noi precizări cu privire la măsurile adoptate pentru gestionarea cazurilor de coronavirus la nivelul județului.

Principalele declarații:

• Întrucât a crescut numărul persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu pe teritoriul județului Argeș, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit ca serviciile medicale în regim de urgență să fie acordate în unități spitalicești separate, o unitate fiind destinată pacienților suspecți sau confirmați cu COVID-19, iar a doua unitate să acorde servicii medicale pentru celelate persoane care nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus. Astfel, s-a decis ca Spitalul Județean de Urgență Pitești să asigure asistență medicală de urgență pentru toate persoanele care nu sunt suspecte și nici purtătoare de virus COVID-19, iar Spitalul Sfântul Spiridon Mioveni să preia toate cazurile suspecte și confirmate de coronavirus.

• Președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, a prezentat stadiul procedurilor privind achiziția aparatelor de testare pentru coronavirus, menționând faptul că, dacă nu apar blocaje în derularea procedurilor, se estimează ca în termen de 10 zile, maxim două săptămâni, să avem aceste aparate în județul nostru. Între timp, se lucrează la amenajarea spațiilor unde vor funcționa aparatele, iar specialiștii în domeniu se instruiesc la Institutul Național Matei Balș din București.

• Președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, le-a mulțumit tuturor celor care au făcut donații pentru achiziția de materiale sanitare și aparatură medicală în Spitalul Județean de Urgență Pitești, precum și în alte spitale din județ.

• Președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, a transmis un mesaj transportatorilor, care sunt obligați, potrivit legii, să asigure transportul persoanelor, în baza contractelor semnate și asumate. Apelul președintelui vine în contextul în care s-au produs blocaje în mai multe zone ale județului, fiind suspendate traseele, prin decizia celor care dețin aceste firme de transport.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK