Menu

PMP a intrat în campanie pentru alegerile locale

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Tomac-la-Arges-12-ian--2020.jpeg

 

 

 

 

 

Duminică, la Pitești, a avut loc o întâlnire regională a președinților de filiale, din Regiunea Sud-Muntenia și județul Vâlcea, ai Partidului Mișcarea Populară.

Cu acest prilej, a fost organizată și o conferință de presă, la care fost prezenți președintele partidului, europarlamentarul Eugen Tomac, secretarul general Ioana Constantin, deputata Cătălina Bozianu, senatorul Gabi Ionașcu și gazda, președintele Cătălin Bulf.

Președintele Eugen Tomac le-a vorbit jurnaliștilor argeșeni despre faptul că partidul pe care-l conduce se pregătește, deja, pentru alegerile locale, care vor avea loc în prima parte a acestui an.

Despre alegerile anticipate a spus că ”e un subiect important, dar extrem de riscant, pentru că o criză politică adâncită afectează țara”. A reamintit, în acest context, și cele două condiții puse PNL-ului pentru a achesa la ideea anticipatelor: revenirea la alegerea primarilor în 2 tururi și susținerea inițiativei legislative a PMP (care a trecut tacit de Senat) referitoare la reducerea numărului de parlamentari la 300.

Tomac a declarat că PMP intră în bătăliile electorale din acest an cu fruntea sus, deoarece a demonstrat că, în pofida tuturor predicțiilor răutăcioase, partidul și-a conservat și crescut electoratul, de la 320 000 de votanți (la alegerile parlamentare din 2016), la aproape 550 000 de votanți la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2019. A și transmis un mesaj clar acestui bazin de votanți: ”Partidul nostru va merge în alegerile locale, vom avea candidați în toate localitățile, PMP-ul este pregătit pentru această bătălie!”.

La acest moment, PMP are pregătiți peste 2000 de candidați, pentru 75% din localitățile din țară, a mai precizat președintele Tomac. Totodată, a subliniat faptul că, în campanie, partidul va promova teme concrete și a menționat două dinte acestea: ”Gaze românești în fiecare casă” și ”Transparență totală în administrație”.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK