Menu

UPDATE. Tânăr de 18 ani înjunghiat, după o petrecere. A fost dus, cu elicopterul, la un spital din Capitală

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Cutit-sange.jpg

 

 

 

 

UPDATE 23 septembrie, ora 16.35:

Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 25 de ani, pentru tentativă de omor.

_____________

UPDATE 23 septembrie, ora 8.45:

Azi-noapte, după câteva ore de audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, un bărbat de 25 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, pentru tentativă de omor, în cazul adolescentului de 18 ani, care a fost înjunghiat la o petrecere, în Câmpulung.

________________

Azi-dimineață, la ora 8.15, un apel la 112 sesiza faptul că, într-un apartament din centrul Câmpulungului, a fost înjunghiat un tânăr.

Nenorocirea s-a întâmplat pe fondul consumului de alcool. Mai mulți tineri (vreo 7, băieți și fete) s-ar fi adunat, încă de aseară, în locuința respectivă, unde unul dintre ei stă cu chirie, să facă o petrecere. Nu se știe din ce motiv, 4 dintre ei  - toți din Câmpulung, în vârstă de 18, 22, 23 și respectiv 25 de ani - s-au luat la bătaie. În acest context, cel mai tânăr dintre ei, cel de 18 ani, a fost înjunghiat, de două ori, în zona toracelui, una dintre înțepături ajungând să-i atingă un plămân.

Până să ajungă polițiștii la fața locului, unul dintre cei implicați (cel de 22 de ani) a fugit, însă a fost găsit, după câteva ore de căutări, de oamenii legii. Se pare, totuși, că nu el ar fi cel care l-a înjunghiat pe tânărul de 18 ani. De altfel, niciunul dintre cei implicați, nu au dat, în primă fază a cercetărilor, explicații care să-l indice pe cel care, efectiv, a rănit victima.

Adolescentul înjunghiat a fost transportat la spitalul din Câmpulung. Însă, pentru că starea sa era destul de gravă, a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Universitar, din Capitală.

Toți cei implicați au fost identificați și audiați de polițiști.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, urmând ca, după stabilirea tuturor împrejurărilor, să fie dispuse măsuri legale.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK