Menu

Intervenție ÎN PREMIERĂ, la Spitalul Județean de Urgență Pitești

f_350_200_16777215_00_images_Spit_Jud_Arges.jpg

 

 

 

 

Aseară, la Spitalul Județean Argeș, a fost adus un pacient în vârstă de 46 de ani, care a fost diagnosticat cu AVC, DZ și HTA. Viața pacientului a fost salvată prin aplicarea procedurilor noului program național de tromboliză, program în care a fost inclus și Spitalul Județean Argeș, la începutul acestui an.

Pentru salvarea vieții pacientului, intervenția trebuie să aibă loc în maxim 3 ore de la debutul simptomelor. Întreaga procedură se efectuează în Unitatea de Primiri Urgențe de o echipă formată din mai mulți specialiști. În acest caz, viața pacientului a fost salvată de echipa de medici formată din dr. Casiana Costea – neurolog, dr. Tudor Ionescu – UPU, dr. Silvia Glica – CT.

Până acum, acest program național se aplica doar în marile centre universitare.

În prima lună a anului 2019, s-a încheiat evaluarea unui număr de 38 de spitale județene din întreaga țară în vederea extinderii listei spitalelor ce vor putea derula programul acțiunii prioritare în tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut, printre acestea regăsindu-se și Spitalul Județean Argeș.

Prin aceste măsuri se dorește standardizarea și uniformizarea practicii clinice la nivel național, pentru ca toți pacienții care suferă un accident vascular cerebral să beneficieze de șanse egale, indiferent de județul în care se află.

Prin aceste măsuri, dar și prin educarea publicului pentru a recunoaște rapid semnele unui AVC, cât și antrenarea echipajelor de intervenție pentru gestionarea eficientă a pacientului cu AVC în fereastra de tromboliză, Ministerul Sănătății preconizeaza că rata pacienților care vor beneficia de tratament intervențional va crește.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK