Menu

Liberalul Narcis Sofianu: ”Primarul Ionică refuză să ne pună proiectele pe ordinea de zi. Ni le vom promova prin inițiative cetățenești!”

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Sofianu-12-febr-2019.jpg

 

 

 

 

 

Consilierul local Narcis Sofianu a anunțat, într-o conferință de presă, că liberalii din Consiliul Local Pitești iau în calcul ideea ca, începând de luna viitoare, să nu mai voteze niciun proiect de hotărâre propus de primarul Cornel Ionică. De ce? Pentru că primarul Ionică se opune cu încăpățânare să pună pe ordinea de zi proiectele propuse de liberali.

Totodată, mai spune Sofianu, vor să promoveze mai multe proiecte ale grupului PNL din Consiliul Local Pitești prin inițiativă cetățenească, adică prin strângerea de semnături a cel puțin 20% dintre locuitorii Piteștiului. Astfel, proiectele vor ajunge OBLIGATORIU pe ordinea de zi a unei ședințe de CL.

”Suntem dispuși să susținem mai multe proiecte, în cazul în care nu vom avea sprijinul reprezentanților PSD, prin inițierea unei inițiative cetățenești, adică să adunăm semnături de la cel puțin 20% dintre locuitorii municipiului Pitești. Sunt proiecte pe care noi le considerăm importante și pe care le-am și depus, dar pe care primarul Cornel Ionică nu dorește să le introducă pe ordinea de zi nici măcar pentru a fi dezbătute, sau chiar îmbunătățite, prin amendamente.

Astfel, proiectele vor ajunge obligatoriu pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local. Dl Ionică este singurul primar din țară care refuză cu încăpățânare să pună pe ordinea de zi și proiecte propuse de liberali! Iar proiectele pe care noi le-am depus sunt venite din ideile preluate de la cetățeni! Noi, consilierii, indiferent de culoarea politică, trebuie să lucrăm pentru binele orașului. Nu de-asta ne-am dus acolo?

Luăm în calcul ca, începând de luna viitoare, să nu mai votăm niciun proiect propus de Cornel Ionică. Pentru că dumnealui refuză să ne pună proiectele pe ordinea de zi! Și nu văd vreo deschidere nici la cei doi mai tineri viceprimari ai săi. Ori, de dragul orașului, ar fi trebuit să-l aducă la realitate pe Cornel Ionică și în relația cu ei, și în cea cu cetățeanul.

Am mai spus-o și-o spun: l-am criticat și pe fostul primar Pendiuc. Dar, vă spun cu mâna pe inimă, proiectele pe care le inițiam eu, cel mai tânăr consilier local, pe atunci, îmi erau puse pe ordinea de zi. Și, dacă-i plăcea lui Tudor Pendiuc vreun proiect, îmi spunea că e bun și-l vota!”.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK