Menu

Violența domestică. Polițiștii pot emite, de acum, ordin de protecție provizoriu. Vezi primele cazuri, în Argeș

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Violenta-domestica.jpg

 

 

 

 

 

Pentru a veni în sprijinul victimelor violenței domestice, începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la astfel de cazuri pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 120 de ore (5 zile), astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică.
După emiterea ordinului de protecție provizoriu, în termen de 24 de ore, el trebuie confirmat de către procuror.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane. Poate ar fi bine de menționat aici că, în situațiile în care o altă persoană face sesizarea (un vecin, de exemplu), polițiștii evită să spună agresorului cine anume i-a informat cu privire la existența stării conflictuale.

Poliţiştii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor şi pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate, şi anume: păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de resedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliţie a armelor deţinute de acesta.

Dacă este evacuat temporar din locuinţă (Atenție! Chiar dacă locuința respectivă este proprietarea agresorului!), agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate.

Dacă agresorul încalcă prevederile ordinului de restricție provizoriu, el săvârșește o infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.

De la data de 28 decembrie 2018, până în prezent, poliţiştii din Argeș au intervenit la 22 de cazuri de violenţă în familie și au fost emise 7 ordine de protecţie provizorii (4 în mediul urban, 3 în mediul rural). Dintre acestea, unul singur a fost confirmat de procuror.
Iată câteva exemple:

În 10 ianuarie, la 112 s-a primit o sesizare de la o femeie din comuna Slobozia, cum că un bărbat de 36 de ani din localitate, cunoscut cu afecțiuni psihice, o agresa pe mătușa lui, cu care locuia.
Polițiștii de la Rociu s-au deplasat la fața locului unde au constatat că, într-adevăr, bărbatul o lovise pe femeie cu un lemn și distrusese geamuri, uși,o sobă, televizorul și geamurile unei mașini parcate în curte, care aparținea unui văr de-al lui.
S-a emis ordin de protecție provizoriu, iar bărbatul violent a fost internat la Psihiatrie.
Procurorii și-au însușit cele stabilite de polițiști, au prezentat probele în instanță și Judecătoria Costești a emis, de asemenea, ordin de protecție.

_______________

Pe 29 decembrie, în comuna Merișani, o femeie a sesizat că are o stare conflictuală cu soțul ei. Verificările polițiștilor au stabilit că, băut fiind, bărbatul reclamat, în vârstă de 65 de ani, l-ar fi lovit pe fiul său, de 41 de ani, pentru că a sărit să-și apere mama când aceasta era agresată de tatăl său.
Femeia a decalrat că a mai fost bătută de bărbat de-a lungul timpului și era vizibil speriată, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, care îi impunea să părăsească locuința și să păstreze o distanță minimă de 200 m față de soție și fiul agresat.

______________

Pe 5 ianuarie, la 112 s-a primit o sesizare cum că, într-o gospodărie din comuna Miroși, e o stare conflictuală între concubini.
Cei doi, care erau împreună de 12 ani (au și copii împreună), locuiau în casa părinților femeii agresate. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, care consumase alcool, își bătuse și nevasta și soacra. Ba mai mult, pentru că nu s-a sfiit să fie agresiv nici în fața polițiștilor aflați la fața locului, a fost încătușat și dus la sediul Poliției.
S-a emis ordin de protecție provizoriu, dar a doua zi părțile s-au împăcat.

 

* *

În cursul anului trecut, la nivelul Judeţului Argeş, au fost sesizate 1.136 de infracţiuni din sfera violenţei domestică (38,2 % în mediul urban şi 61,8 % în rural). Dintre acestea, în doar 10% din cazuri femeile au fost agresori.

În 2018, în Argeş, au fost emise, de către instanţele judecătoreşti, 90 de ordine de protecţie, toate la solicitarea victimelor, comparativ cu anul 2017, când au fost emise în total 21 de ordine de protecţie.

Cele mai multe infracţiuni s-au comis la domiciliul subiecţilor (72,62% din totalul infracţiunilor).

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK