Argeș. Copil de 9 ani rănit în tabără. Mama, însoțitoare de grup
- Written by Criterii
- Category: Arges
În urmă cu puțin timp, la o pensiunea musceleană unde se desfășoară o tabără de copii (Pensiunea Bella, comuna Bughea de Sus), un băiețel de 9 ani, din Târgoviște, a suferit un accident, din fericire, nu foarte grav.
Băiatul se află în tabără împreună cu mama și tatăl său, mama fiind și unul dintre adulții însoțitori ai grupului de copii.
Cei trei erau sub un mic pavilion, cu două băncuțe și masă, în curtea pensiunii. Băiețelul se juca, cu alți copii, în jurul construcției, care era acoperită cu tablă ondulată. Cel mai probabil - copiii ținându-se, în joaca lor, de stâlpii de lemn, care susțineau acoperișul - unul dintre stâlpi a cedat, acoperișul a căzut, iar în cădere l-a lovit pe băiețelul de 9 ani.
Cum spuneam, rănile sunt ușoare: o contuzie abdominală și mici escoriații la cap.
În cauză, se va deschide dosar penal pentru vătămare din culpă, urmând ca oamenii legii să stabilească cine se face vinovat de incident.